Ședințe de judecată: Decembrie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 2438/2003

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 19 iunie 2003.

Asupra recursului de față;

            Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

            Reclamantul V.D. a chemat în judecată Guvernul României, pentru a fi obligat:

            - să-i răspundă la cererea adresată în luna august 2001;

- să-i trimită cererea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării;

            - să constate încălcarea drepturilor constituționale prevăzute de art. 47 și art. 31 din Constituție.

            În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a trimis o cerere Guvernului României, în temeiul art. 23 din O.U.G. nr. 137/2000, pentru a fi trimisă Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, cerere la care nu a primit nici un răspuns, deși în data de 31 august 2001 a revenit din nou.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 330 din 28 noiembrie 2001, respins acțiunea, cu următoarea motivare:

Potrivit adresei nr. 1513/CA/1089 din 30 octombrie 2001, Guvernul a răspuns reclamantului, în sensul că proiectul de Hotărâre de Guvern, privind organizarea și funcționarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării se află în procedură legală de avizare, conform Regulamentului aprobat prin H.G. nr. 555/2001; că, după îndeplinirea acestei proceduri, proiectul va fi transmis de către Ministerul Informațiilor Publice la Secretariatul General al Guvernului, pentru a fi înscris pe agenda de lucru în vederea discutării și adoptării acestei hotărâri.

S-a conchis că, pârâtul a răspuns la cererea reclamantului și deci nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 1 din Legea nr. 29/1990.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul, susținând, în esență, că i-au fost încălcate drepturile prevăzute de art. 74 ( dreptul la petiționare) și art. 31 ( dreptul la informație) din Constituție.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanței judecătorești competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei ce i-au fost cauzate.

În sensul alin. (2) din art. 1, se consideră refuz nejustificat de rezolvare a cererii referitoare la un drept recunoscut de lege și faptul de a nu se răspunde petiționarului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii respective, dacă prin lege nu se prevede un alt termen.

În cauză, însă, așa cum corect a reținut prima instanță, reclamantul nu a fost vătămat în drepturile sale recunoscute de Constituție ( art. 31 privind dreptul la informație și art. 47 privind dreptul la petiționare), întrucât Guvernul României i-a răspuns, prin adresa nr. 15 B/CA/1089 din 30 octombrie 2001, arătând faza în care se află proiectul referitor la organizarea și funcționarea Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

            Așadar, în cauză, nu există un refuz nejustificat de rezolvare a cererii referitoare la drepturile pe care reclamantul pretinde că i-au fost încălcate.

            În consecință, soluția adoptată este legală și temeinică, iar recursul nefondat, urmând să fie respins.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

 

 

Respinge recursul declarat de V.D. împotriva sentinței civile nr. 330 din 28 noiembrie 2001 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

            Pronunțată, în ședința publică, astăzi 19 iunie 2003.