Ședințe de judecată: Decembrie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 246/2003

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2003.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 8 aprilie 2002, la Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ, sub nr. 1861, reclamanta SC C.V.A. SRL Alba Iulia a solicitat în contradictoriu cu Direcția Generală a Vămilor București, obligarea de a emite reautorizarea, ca și comisionar vamal pe lângă Biroul Vamal de Vămuire și Control Interior Alba Iulia, iar în caz de refuz, obligarea la 10.000.000 lei, daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere.

În motivarea acțiunii s-a precizat de către reclamantă că deși a prestat activitate de comisionar vamal în perioada 1990 – 2002, pârâta refuză nejustificat reautorizarea necesară continuării activității.

Prin sentința civilă nr. 99, pronunțată la 8 mai 2002, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantei SC C.V.A. SRL Alba Iulia, împotriva pârâtei Direcția Regională a Vămilor București și în consecință, a obligat-o să elibereze autorizația de comisionar în vamă de pe lângă Biroul Vamal de Vămuire și Control Interior Alba Iulia.

În caz de refuz a fost obligată pârâta la 10.000.000 lei, daune cominatorii, către reclamantă, pe zi de întârziere, începând cu data introducerii acțiunii (8 aprilie 2002) și până la îndeplinirea obligației stabilite.

S-a dispus obligarea pârâtei la 2.030.000 lei, cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că anterior datei de 19 noiembrie 2001, reclamanta a fost autorizată în calitate de comisionar în vamă și că pârâta, prin organul său teritorial ,a constatat că aceasta a întrunit cerințele impuse de art. 83 alin. (2) și art. 102 din H.G. nr. 1114/2001.

S-a mai reținut că legiuitorul nu a conferit caracter supletiv, actului normativ aplicabil, dimpotrivă a constatat că reclamanta întrunea condițiile cu privire la volumul activității și numărul de personal al biroului vamal, astfel că refuzul a fost apreciat ca nejustificat.

Tot în acest sens, instanța a mai arătat că ar fi contrar principiilor protecției concurenței și a egalității în fața legii, ca organul administrativ să aprecieze la liberul arbitru autorizarea unei societăți și refuzul autorizării pentru altele.

În ceea ce privește daunele cominatorii întemeiate pe dispozițiile art. 1073-1075 și 1084 C. civ., instanța a apreciat că acestea își găsesc justificarea în cazul refuzului.

Împotriva sentinței pronunțete de Curtea de Apel Alba Iulia a declarat recurs Direcția Generală a Vămilor, prin Direcția Regională Vamală Interjudețeană Cluj, invocând nelegalitatea și netemeinicia acestuia.

În motivarea recursului s-a susținut că normele instituite de art. 83 din H.G. nr. 1114/2001, privind Regulamentul de aplicare a Codului vamal și art. 63 C. vam., nu sunt imperative, în sensul obligării organului vamal la emiterea autorizației privind calitatea de comisionar din vamă, că numărul de societăți autorizare în această calitate se stabilește doar de Direcția Generală a Vămilor, în funcție de volumul de activitate și de personalul acesteia.

Ori, dat fiind numărul redus de declarații vamale întocmite de intimată pe parcursul anului 2001, autoritatea vamală a apreciat că activitatea acesteia nu se justifică, în condițiile impuse de normele legale menționate.

Recursul este nefondat.

Din verificarea actelor dosarului, Curtea urmează să constate că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ, este legală și temeinică.

Rezultă că refuzul autorizării intimatei, ca și comisionar vamal, este nejustificat în contextul în care organele specializate ale recurentei au avizat favorabil cererea de reautorizare, iar intimata a îndeplinit condițiile prevăzute de art. 82 și 83 din H.G. nr.1 114/2001, de aprobare a Regulamentului de aplicare a Codului vamal.

Raportul de verificare din 11 ianuarie 2002, al Direcției Regionale Vamale Interjudețene Cluj, certifică împrejurarea că intimata are inclus în obiectul de activitate, operațiuni de comisionar în vamă, că deține spațiu de depozitare, echipamente necesare descărcării, are asigurat spațiu de birou și birotică, este dotată cu echipamente necesare utilizării sistemului informatic vamal, precum și un volum de activitate.

Legat de acest ultim aspect, a rezultat că la Vama Alba Iulia, din anul 2001 au funcționat 5 societăți comisionari vamali, că față de volumul de activitate, intimata se clasează pe locul 3 și că în afara acesteia au fost autorizate toate celelalte societăți.

În atare împrejurare, în care criticile după care Direcția Generală a Vămilor selectează firmele, au fost îndeplinite de către intimată, apare cert că refuzul autorizării vatămă dreptul recunoscut de lege, celui care le îndeplinește, respectiv H.G. nr. 1114/2001.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Vămilor, prin Direcția Regională Vamală Interjudețeană Cluj, împotriva sentinței civile nr. 99 din 8 mai 2002, a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ.

Obligă recurenta Direcția Generală a Vămilor, la 10.000.000 lei, cheltuieli de judecată către SC C.V.A. SRL Alba Iulia.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2003.