Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 23 aprilie 2002, reclamanta L.S. a solicitat anularea procesului-verbal de inspecție nr. 410179 din 24 ianuarie 2002, întocmit de Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală de Control și Audit Public Intern și anularea deciziei nr. 29 din 22 februarie 2002 emisă de același pârât.
În motivarea acțiunii s-a arătat că prin procesul-verbal contestat s-a imputat suma de 18.709.997.688 lei reprezentând prejudiciul produs, ca urmare a aprobării de către membrii Comisiei Interdepartamentale, a unui termen de plată mai mare de 90 zile, pentru rambursarea contravalorii în lei a importurilor derulate în vederea recuperării creanțelor României sau a celor efectuate prin conturile de cliring, barter și cooperare economică internațională.
Reclamanta a susținut că Ordinele nr. 1347/1999 și nr. 2362/1996, a căror încălcare a fost imputată, nu sunt în vigoare pentru că nu au fost publicate în Monitorul Oficial.
În ce privește responsabilitatea privind neîntocmirea proceselor-verbale ale ședințelor Comisiei Interdepartamentale și neînregistrarea acestora într-un registru, reclamanta precizează că nu putea întocmi procese-verbale pentru ședințele ce nu au avut loc.
Reclamanta susține că, în mod nelegal, s-a reținut în sarcina sa nerespectarea clauzelor Notei Comisiei Interdepartamentale și a Convenției nr. 242842 din 2 iulie 1999, deoarece nu erau în atribuțiile sale administrarea și urmărirea acestei convenții.
Reclamanta a mai arătat că nu a avut cunoștință de existența contractelor de gaj cu deposedare de acțiuni ale SC E.M. SRL, SC E.P. SRL și SC E.R. SRL și nici de conținutul acestora, decât după remiterea lor de către persoana care răspundea de relația Bangladesh.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1000 din 24 octombrie 2002, a respins cererea reclamantei ca neîntemeiată.
Instanța a reținut că a fost legal controlul inspectorilor de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, Direcția Generală de Control și Audit Public Intern, întrucât a avut la bază Ordinul de serviciu nr. 118 din 26 ianuarie 2001, dat conform rezoluției semnate de Ministrul Finanțelor și a fost efectuat în temeiul art. 2 lit. o) din O.G. nr. 119/1999 și Legea nr. 301/2002.
Prin Ordinul comun al Ministerului Finanțelor Publice, Ministerul Comerțului și Ministerul Afacerilor Externe, nr. 1547 din 6 decembrie 1994, s-au reglementat procedurile, modalitățile și tehnicile privind recuperarea creanțelor României, provenite din activitatea de comerț exterior și cooperare economică internațională, derulată înainte de 31 decembrie 1989.
Comisia Interdepartamentală pentru avizarea modalităților de încasare a creanțelor României s-a constituit în baza H.G. nr. 362/1994 și a avizat încheierea unor convenții cu trei societăți comerciale.
Convenția cu SC E.M. SRL s-a încheiat pentru recuperarea sumei de 3,4 milioane dolari SUA, în contul creanțelor datorate României de R.S. Vietnam, termenul de plată, în lei fiind de 180 de zile de la data declarației vamale de import, iar garantarea plății trebuia efectuată cu scrisoare de garanție bancară.
Comisia interdepartamentală, din care a făcut parte și reclamanta, ca secretar, a avizat favorabil Convenția nr. 230313 din 26 noiembrie 1998, dintre Ministerul Finanțelor și societate.
Termenul de achitare a contravalorii impozitului trebuie stabilit în raport de dispozițiile Ordinului nr. 1547/1994.
Comisia din care făcea parte și reclamanta, a prelungit termenul de achitare a contravalorii importului, încălcând ordinul sus-menționat.
Instanța a reținut că reclamanta nu poate fi exonerată de răspundere, nici pentru perioada lucrată în această funcție fără Ordin de numire, atâta timp cât a lucrat la această comisie, deținând și funcția de șef serviciu în cadrul direcției.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen, reclamanta S.L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că instanța a apreciat eronat faptul că Direcția Generală de Control și Audit Public Intern din Ministerul Finanțelor Publice era competentă să realizeze inspecție și să încheie actul de control contestat, deoarece direcția respectivă era internă Ministerului Finanțelor Publice și nu era competentă să controleze activitatea unor comisii constituite din membrii mai multor ministere și alte instituții publice Banca Națională a României și F.P.S.
Recurenta a susținut că Ordinele nr. 1547/1994 și nr. 2362/1996 nu au fost publicate în Monitorul Oficial și nici nu i-au fost aduse la cunoștință, astfel că nu sunt aplicabile în speță și nici nu pot produce efecte.
Nu au fost încălcate prevederile Ordinului nr. 1547/1994, deoarece marfa nu a tranzitat România, iar termenul de plată nu se putea stabili în funcție de data importului, termenele fiind calculate de la data conosamentului, diferit de cel prevăzut de ordin.
S-a susținut că valoarea prejudiciului a fost calculat eronat, fără nici o bază legală și în nici un caz nu se putea reține în responsabilitatea reclamantei.
Recurenta a precizat că notele comisiilor sunt întocmite și înregistrate de responsabilul cu relația respectivă și nu de secretarul comisiei.
Verificând probele administrate în funcție de motivarea recursului, Curtea reține următoarele:
Procesul-verbal nr. 410179 din 24 ianuarie 2002 a fost întocmit de o echipă de auditori din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, Direcția Generală de Audit Public Intern. Obiectul inspecției l-a reprezentat modul de constituire, urmărire și încasare a debitelor de la societățile comerciale care au efectuat importuri, în contul recuperării creanțelor României din R.S. Vietnam și în cadrul lichidării contului de cliring-cooperare pe relația Bangladesh, astfel cum se menționează în preambulul procesului-verbal. De asemenea, preambulul precizează și baza legală a controlului, acte normative printre care se enumeră: H.G. nr. 362/1994 privind constituirea Comisiei Interdepartamentale pentru avizarea modalităților de încasare a creanțelor României din activitatea de comerț exterior și alte activități externe, derulate în baza acordurilor guvernamentale și comerciale înainte de 31 decembrie 1989. Ordinul comun al Ministerului Finanțelor, Ministerului Comerțului, Ministerului Afacerilor Externe nr. 1547/1994, Ordinul comun al Ministerului Finanțelor, Ministerului Comerțului, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Industriilor, F.P.S, Băncii Naționale a României nr. 2362/1996, emis în baza O.G. nr. 59/1994.
În finalul procesului-verbal se prevede că „având în vedere faptul că unii din membrii Comisiei Interdepartamentale au participat la elaborarea Ordinului nr. 1547 din 6 decembrie 1994, în opinia auditorilor, membrii Comisiei Interdepartamentale au îndeplinit, cu știință, în mod defectuos, prevederile acestui ordin și prin aceasta au prejudiciat statul român cu suma de 18.709.997.688 lei.”
În cuprinsul procesului-verbal se face referire și la responsabilitatea reclamantei pentru producerea prejudiciului, aceasta fiind secretară a Comisiei Interdepartamentale și șef serviciu în Ministerul Finanțelor Publice.
Întregul proces-verbal de control analizează activitatea Comisiilor Interdepartamentale și stabilește responsabilitatea tuturor membrilor comisiilor, astfel cum se menționează la fiecare capitol din procesul-verbal, precum și decizia nr. 29/2002 prin care s-a respins contestația petentei, formulată împotriva procesului-verbal de inspecție.
Precizarea din preambulul procesului-verbal, în sensul că inspecția s-a efectuat la Direcția Generală a Finanțelor Publice Externe, nu este relevantă deoarece din cuprinsul actului rezultă cu claritate că a fost verificată activitatea Comisiei Interdepartamentală pentru avizarea modalităților de încasare a creanțelor României din activitatea de comerț exterior înainte de 31 decembrie 1989, precum și a Comisiei Interdepartamentale constituită în baza O.G. nr. 59/1994, privind reglementarea operațiunilor de import-export care se derulează prin cliring, barter și cooperare economică internațională, în baza acordurilor comerciale și de plăți guvernamentale.
Curtea constată că procesul-verbal contestat este nul, întrucât organul de control nu a avut competența legală de a efectua controlul asupra activității Comisiilor Interdepartamentale.
Acestea erau constituite din persoane care făceau parte din diferite ministere și alte instituții publice, iar Direcția Generală de Control și Audit Public Intern din Ministerul Finanțelor Publice este o direcție internă a Ministerului Finanțelor și nu poate controla, respectivele comisii, care sunt structuri interdepartamentale.
Potrivit art. 2 lit. c) din O.G. nr. 119/1999, modificată, auditul public intern este o activitate organizată independent în structura unei instituții publice și în directa subordonare a conducătorului acesteia, care constă în efectuarea de verificări, inspecții și analize ale sistemului propriu de control intern.
Cele două Comisii Interdepartamentale au fost constituite conform H.G. nr. 362/1994, în baza Legii nr. 29/1994 și în baza O.G. nr. 59/1994, acte normative care prevăd că acestea sunt structuri interdepartamentale care, semestrial, întocmesc informări cu privire la recuperarea creanțelor externe ale statului, care se prezintă Guvernului.
Cum, în speță, Comisiile Interdepartamentale nu sunt instituții subordonate Ministerului Finanțelor Publice și nici nu fac parte din structura acestuia, controlul efectuat de Direcția Generală de Control și Audit Public Intern nu circumscrie nici dispozițiile art. 7 din O.G. nr. 119/1999, modificată, care prevăd că auditul intern se exercită asupra tuturor activităților desfășurate de către instituția publică sau care sunt în responsabilitatea acesteia, inclusiv asupra activității instituțiilor subordonate.
În concluzie, organul de control neavând competența legală de a efectua controlul asupra activității Comisiilor Interdepartamentale, procesul-verbal încheiat este nelegal, iar decizia nr. 29/2002 emisă de Ministerul Finanțelor Publice, D.G.C.A.P.I., dată cu încălcarea legii.
Ca urmare a acestei constatări, acțiunea se impunea a fi admisă, iar actele atacate, anulate.
Cum instanța de fond a apreciat greșit că actele contestate sunt conforme cu legea, a pronunțat o sentință nelegală și netemeinică hotărâtoare, care va fi modificată în sensul de mai sus, în urma admiterii recursului, în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ., cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Având în vedere dezlegarea dată pricinii, ca urmare a temeiniciei primului motiv de recurs care are prioritate în analizarea cauzei, celelalte motive nu se vor verifica.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de S.L. împotriva sentinței civile nr. 1000 din 24 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și, în fond, admite acțiunea, anulează procesul-verbal de inspecție nr. 410179 din 24 ianuarie 2002 și a deciziei nr. 29 din 22 februarie 2002 emise de Ministerul Finanțelor Publice.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 iunie 2003.