Curtea constată următoarele:
La 24 ianuarie 2001 petiționarii C.E., B.C., S.B., C.N., F.G., F.V., D.A., E.C., G.D., R.V., P.M., P.E., P.C., T.I., M.E., M.T., T.N., H.N., C.S. și M.D. s-au adresat in scris Guvernului României solicitând modificarea Hotărârii emise de acesta sub numărul 1397/2000 și care a fost publicată la 30 decembrie 2000.
În acest sens, petiționarii au precizat că aveau in vedere o modificare a respectivului act normativ, prin care pensiile de serviciu pe care erau îndreptățiți să le încaseze in calitatea lor de magistrați (pensionari), urmau a fi exceptate de la măsura impozitării prevăzute de H.G. nr. 1397/2000.
În susținerea acestei cereri s-a arătat că atât constituirea fondului de pensii, cât și calcularea pensiilor individuale de serviciu, se efectuează in raport cu valoarea netă a veniturilor salariale ale magistraților.
S-a subliniat totodată că această valoare netă de referință rezultă prin scăderea din totalul veniturilor salariale ale magistraților a impozitului pe venituri și ca, prin urmare, odată ce a fost calculat și plătit, respectivul impozit influențează în mod direct cuantumul pensie.
În consecință s-a susținut că, în forma in care a fost publicată, H.G. nr. 1397/2000 a instituit o dublă impozitare, ceea ce reprezintă o încălcare a art. 43, 49 si 53 din Constituția României, a art. 103 din Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătoreasca și respectiv, a dispozițiilor O.G. nr. 419/1999 privind impozitul pe venit.
În cuprinsul cererii, petiționarii au precizat că aceasta se întemeia pe prevederile art. 5 din Legea nr. 29/1990, constituind o „plângere prealabilă formulării unei acțiuni în anulare în contencios administrativ”.
La 22 martie 2001 a fost formulată o acțiune prin care pârâții Guvernul României si Ministerul Finanțelor erau chemați în judecată, solicitantu-se „anularea H.G. nr. 711/2000 (art. 1 și 2 privitor la baremurile lunare pentru impunerea pensiilor și a bazei de calcul a acestora, prin luarea in considerare a veniturilor lunare în semestrul I/2001)”.
În motivarea acestei cereri s-a afirmat că „dispozițiile luate de Guvern prin hotărârea menționata, cât și prin O.U.G. nr. 78/2000 , prin care s-a introdus art. 431 în O.G. nr. 73/1999, încalcă principiile de drept stabilite
prin Constituția României (art. 43, 49 și 55), O.G. nr. 419/1999 privind impozitul pe venit și art. 103 din Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătoreasca”.
Prin aceeași acțiune s-a cerut ca pârâtul Ministerul Finanțelor să fie obligat „la restituirea sumelor reținute necuvenit drept impozit începând cu data de 1 ianuarie 2001”.
În cuprinsul acțiunii s-a menționat că aceasta a fost formulată „în temeiul art. 1 din Legea nr. 29/1990”, fiind precedată de plângerea prealabilă adresată Guvernului României la 24 ianuarie 2001, conform art. 5 din aceeași lege.
Este de observat că pe lângă semnatarii inițiali ai plângerii prealabile (C.E., B.C., S.B., C.N., F.G., F.V., D.A., E.C., G.D., R.V., P.M., P.E., P.C., T.I., M.E., M.T., T.N., H.N., C.S. și M.D.), acțiunea astfel concepută a fost formulată în calitate de reclamanți și de K.N. și G.G., fiind înregistrata pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, cu numărul de dosar 548/2001.
La 19 aprilie 2001 aceiași reclamanți au formulat în scris „precizări” ale acțiunii inițiale, invocând în esență faptul că, spre deosebire de pensia de serviciu cuvenită magistraților, alte categorii de pensii se calculează având ca valoare de referință „salariul de bază” (adică o valoare din care nu se deduce impozitul pe venit).
Au afirmat, de asemenea, reclamanții că această modalitate diferită de calculare a pensiilor a reprezentat o formă de discriminare de ordin fiscal la care magistrații pensionari au fost supuși încă de la intrarea in vigoare a Legii nr. 92/1992 , fiind menținuta si apoi reconfirmată prin modificările ulterioare aduse acestui act normativ.
Au mai susținut că această discriminare s-a accentuat prin intrarea in vigoare a măsurii impozitării nediferențiate a tuturor pensiilor, măsură instituită prin art. 431 din O.G. nr. 73/1999 [reglementare introdusă prin O.U.G. nr. 87/2000].
În cuprinsul acelorași „precizări” reclamanții au invocat caracterul neconstituțional al acestei din urmă reglementări, ca si al H.G. nr. 1397/2000, adoptate in executarea art. 431 din O.G. nr. 73/1999.
Distinct de aceasta, în cauză au intervenit în interes propriu și alți magistrați pensionari care au formulat cereri similare celor făcute de reclamanți.
Acestea au fost formulate după cum urmează:
- la 9 aprilie 2001 cererea de intervenție a lui C.E.;
- la 17 aprilie 2001 cererea de intervenție a lui T.C., cea a lui D.T., cea a lui P.N. și cea a lui P.C.;
- la 19 aprilie 2001 cererea de intervenție a lui B.V.;
- la 21 noiembrie 2001 cererea de intervenție a lui A.G.;
- la 28 noiembrie 2001 cererea de intervenție a lui M.M.
La 6 iunie 2002, atât reclamanții C.E., B.C., S.B., C.N., F.G., F.V., D.A., E.C., G.D., R.V., P.M., P.E., P.C., T.I., M.E., M.T., T.N., H.N., C.S., M.D., K.N. și G.G., cât și intervenienții C.E., P.C., P.N., B.V., D.T. și T.C. au depus în dosarul cauzei o petiție în cuprinsul căreia au susținut în esență că: „pensiile magistraților nu pot fi impozitate în baza O.U.G. nr. 87/2000 și nici a O.G. nr. 7/2001 și, implicit, a Hotărârilor de Guvern privind baremurile de impozite pentru salarii si pensii”
În legătură cu această petiție s-a afirmat că ea reprezenta o „precizare a obiectului cererii”, semnatarii ei completând argumentele invocate inițial printr-o analiză comparativă a prevederilor art. 431 alin. (2) din O.U.G. nr. 87/2000, art. 44 alin. (2) din O.G. nr. 7/2001 și art. 103 din Legea nr. 92/1992.
Tot la termenul din 6 iunie 2002, intervenienții A.G. și M.M. au depus în dosar petiții prin care arătau că își mențin cererile inițiale.
În ceea ce îi privește, pârâții au susținut în principal că acțiunea este inadmisibilă, iar în subsidiar neîntemeiată, Guvernul României formulând în acest sens și o întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 834 pronunțată la 19 septembrie 2002, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins ca neîntemeiate atât acțiunea precizată, cât și cererile de intervenție în interes propriu.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență că:
- H.G. nr. 1379/2000 a fost emisă „cu respectarea art. 107 pct. 2 din Constituție”;
- hotărârea menționata a fost dată „în executarea O.G. nr. 73/1999”;
- O.G. nr. 73/1999 fusese anterior „modificată si completată prin O.U.G. nr. 87/2000”, inclusiv in sensul introducerii art. 431 care „prevede că este impozabilă totalitatea veniturilor nete încasate cu titlu de pensie de către contribuabili”;
- excepția de neconstituționalitate a acestui articol a fost respinsă de către Curtea Constituțională prin Decizia nr. 39 pronunțată la 7 februarie 2002.
În raport cu toate aceste argumente s-a apreciat că „pe calea contenciosului administrativ nu se poate stabili că pensiile magistraților nu pot fi impozitate în baza celor două legi, O.U.G. nr. 87/2000 și O.G. nr. 7/2001”.
La 21 octombrie 2002 si 24 octombrie 2002, împotriva acestei sentințe au declarat recurs mai întâi intervenientul C.E., iar ulterior reclamanții C.E., B.C., K.N., G.G., S.B., C.N., F.G., F.V., D.A., E.C., R.V., G.D., P.M., L.E., P.C., T.I., M.E., T.N., H.N., C.S., M.D. și M.T.
În motivarea recursului său, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 si 10 C. proc. civ., intervenientul C.E. a criticat sentința pronunțată în cauză sub mai multe aspecte. S-a susținut astfel de către acest recurent :
- că hotărârea atacată este nemotivată, deoarece considerentele expuse intr-o formă extrem de concisă de către instanța de fond au un caracter abstract, nerăspunzând argumentelor legale invocate de reclamanți ăi
- că instanța de fond a avut in vedere decizii ale Curții Constituționale care fie erau motivate greșit, fie nu își găseau incidența în speță.
Același recurent a mai afirmat că instanța de fond:
- a reținut în mod nejustificat că prevederile art. 431 din O.G. nr. 73/1999 se aplică și in cazul pensiilor de serviciu cuvenite magistraților;
- a ignorat faptul că pentru alte categorii de pensionari impozitarea are loc o singură dată, deoarece pensia se calculează pe baza unei valori brute a veniturilor avute in activitate;
- nu a ținut seama de caracterul specific al reglementării conținute în art. 103 din Legea nr. 92/1992, care stabilește ca nivel de referința pentru calcularea pensiei de serviciu veniturile nete (adică veniturile din care impozitul a fost deja dedus) pe care le realizează magistrații aflați în activitate;
- nu a luat în considerare finalitatea socială avută în vedere atât cu prilejul adoptării textului art. 103 din Legea nr. 92/1992, cât si cu ocazia analizării constituționalității acestei reglementări, finalitate care, in esență, constă in asigurarea unei protecții sociale sporite în favoarea magistraților;
- nu a avut în vedere diversele recomandări și convenții internaționale care, de asemenea, susțin existenta unui astfel de regim de protecție.
La rândul lor, recurenții-reclamanți au afirmat că, în cauză, își găsesc aplicarea art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ., deoarece instanța de fond:
- a încălcat dispozițiile Legii nr. 29/1990;
- nu a dat o motivare adecvată sentinței pronunțate în cauză;
- nu a ținut seama de caracterul discriminatoriu al dublei impozitări aplicate magistraților pensionari, în temeiul O.G. nr. 73/1999 și O.G. nr. 87/2000, prin deturnarea prevederilor art. 103 din Legea nr. 92/1992, de la finalitatea urmărita inițial de legiuitor;
- a încălcat dreptul conferit magistraților prin acest ultim articol conținut într-o lege organică, reținând, în mod greșit, că respectivul text ar putea fi modificat printr-o ordonanță de guvern;
- nu a dat dispozițiilor art. 431 alin. (2) din O.G. nr. 73/1999, o interpretare rațională care ar fi impus ca acest text de lege să nu se aplice în cazul pensiilor de serviciu cuvenite magistraților;
- nu s-a pronunțat în legătura cu „un mijloc de apărare hotărâtor” invocat de recurenți și care se referea pe de-o parte la cerințele impuse pe plan internațional cu privire la asigurarea statutului material al magistraților, iar pe de alta la modul diferit de calculare a pensiilor de serviciu cuvenite magistraților și respectiv, a celor stabilite în sistemul asigurărilor de stat.
După declararea recursurilor, cauza a fost înregistrata pe rolul secției de contencios administrativ a Curții Supreme de Justiție cu numărul de dosar 2801/2002.
La 18 martie 2003, recurentele-reclamante G.G. și L.E. au renunțat la judecarea recursului declarat în cauză, renunțare de care această Curte urmează a lua act conform art. 246, 298 și 316 C. proc. civ.
În legătura cu recursurile declarate în cauză, intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice a susținut că sunt nefondate, solicitând respingerea lor.
În ceea ce îi privește, intimatul-pârât, Guvernul României și intimații-intervenienți T.C., D.T., P.N., P.C., B.V., A.G. și M.M. nu s-au prezentat în fata acestei Curți si nici nu și-au precizat în scris punctul de vedere referitor la recursurile declarate în cauză.
Analizând argumentele si criticile invocate de recurenți, Curtea constată că, intr-adevăr , potrivit art. 103 din Legea nr. 92/1992, pensia de serviciu cuvenită magistraților pensionari se calculează în raport cu nivelul remunerării de care beneficiază magistrații aflați în activitate.
Conform aceleiași reglementări, respectiva valoare de referința este avută în vedere în forma sa netă - rezultată după deducerea impozitului - astfel încât nivelul de impozitare a veniturilor magistraților aflați în activitate, duce la o diminuare echivalentă a cuantumului pensiei de serviciu.
Este de observat că, deși aparțin unor categorii diferite - „venituri bugetare” și respectiv, „alocații bugetare” - impozitul pe venituri și pensia de serviciu sunt elemente componente ale bugetului, având din acest punct de vedere o natură juridică comună.
Acest aspect, ca și argumentele de ordin logic si matematic sunt de natură a susține ideea conform căreia o primă impozitare a pensiilor de serviciu, a fost instituită prin chiar prevederile art. 103 din Legea nr. 92/1992.
În contextul arătat, adoptarea unei noi reglementari prin care se instituie un sistem de impozitare aplicabil nediferențiat tuturor categoriilor de pensii, este de natură a-i supune pe magistrații pensionari unui regim juridic inechitabil si discriminatoriu, caracterizat printr-o dubă impozitare.
În acest sens, este de subliniat că dispozițiile art. 103 din Legea nr. 92/1992, reprezintă o derogare de la dreptul comun aplicabil în materia analizată si care prevede că pensiile se calculează pornindu-se de la valoarea neimpozitată a veniturilor realizate în activitate.
În altă ordine de idei, Curtea are în vedere că, potrivit art. 123 alin. (2) din Constituție, „judecătorii se supun numai legii”.
În termeni constituționali, această prevedere se aplică în egală măsură și în cazul reglementărilor adoptate de Guvern prin ordonanțe sau ordonanțe de urgentă, în temeiul „delegării legislative”, prevăzute de art. 114 din Legea fundamentala.
Sistemul de impozitare nediferențiată a pensiilor a fost instituit tocmai prin astfel de acte normative - obligatorii pentru instanțele de judecată - și anume, O.U.G. nr. 87/2000, care a completat în acest sens O.G. nr. 73/1999, prin introducerea art. 431 alin. (2).
Acest aspect a fost evidențiat în considerentele sentinței recurate, instanța de fond subliniind, de asemenea, că numai Curtea Constituțională era îndreptățită să exercite, în limitele competentei sale speciale, o formă de control jurisdicțional care, în speță, a și avut loc.
În același context, este de reținut că, potrivit art. 145 alin. (2) din Constituție, orice decizie a Curții Constituționale prin care se constată constituționalitatea art. 431 alin. (2) din O.G. nr. 73/1999 sau a oricărui alt text legal, era obligatorie pentru instanța de fond.
Nu pot fi primite, deci, criticile formulate în recurs în legătură cu respectarea de către instanță, a unor astfel de decizii, chiar dacă, în esență, acestea par a consacra o inexplicabilă abatere a Curții Constituționale de la propria jurisprudență - configurată prin decizia nr. 20 pronunțată la 2 februarie 2000 - și care era orientată în sensul protejării, nu numai formale, ci și substanțiale, a drepturilor conferite magistraților pensionari prin art. 103 din Legea nr. 92/1992.
Nu în ultimul rând este de observat că în condițiile în care acțiunea inițiată de reclamanți și însușită de intervenienți, avea ca temei prevederile Legii nr. 29/1990, instanța de fond avea a se pronunța mai cu seamă asupra chestiunii legalității actelor administrative (în speță, hotărâri de guvern), emise în executarea art. 431 alin. (2). din O.G. nr. 73/1999 .
Cu titlu de exemplu, instanța s-a și referit la unul dintre aceste acte administrative (H.G. nr. 1379/2000) relevând pe de-o parte că a fost emis cu respectarea art. 7 pct. 2 din Constituție, fiind dat in executarea O.G. nr. 73/1999, modificată și completată prin O.U.G. nr. 97/2000” și evidențiind, odată în plus, că sistemul de impozitare nediferențiată nu a fost introdus printr-un act administrativ.
Critica referitoare la pretinsa lipsa de motivare a sentinței nu poate fi nici ea primita atâta vreme cât, deși exprimate într-o formă concisă, considerentele respectivei hotărâri cuprind toate argumentele esențiale mai sus menționate și care justifica în cadrul procesual existent, soluția de respingere a acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de reclamanții C.E., B.C., K.N., S.B., C.N., F.G., F.V., D.A., E.C., R.V., G.D., P.M., P.C., T.I., M.E., T.N., H.N., C.S., M.D., M.T. și de intervenientul C.E. împotriva sentinței civile nr. 834 din 19 septembrie 2002, pronunțate de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondate.
Ia act de renunțarea la judecarea recursului declarat de reclamantele G.G. și L.E.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2003.