Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 28 decembrie 1998, reclamantul C.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Muncă și Protecție Socială Caraș-Severin (a cărei calitate procesuală a fost preluată de Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin), anularea răspunsului ce i s-a comunicat la cererea sa înregistrată la nr. 33873 din 20 august 1998 și obligarea pârâtei la emiterea unei decizii în temeiul Decretului-lege nr. 118/1999, de recunoaștere a drepturilor ce i se cuvin conform art. 3 alin. (1) din actul normativ indicat, întrucât a fost persecutat politic și strămutat.
Tribunalul Caraș-Severin, secția civilă, prin sentința nr. 169 din 10 martie 1999, a respins acțiunea, cu motivarea că, în cauză, operează autoritatea de lucru judecat, dedusă din existența sentinței civile nr. 41 din 8 martie 1994 a Tribunalului Caraș-Severin, prin care s-a respins contestația aceleiași persoane, vizând acordarea drepturilor pretinse pentru perioada în care a fost persecutat politic, precum și pentru perioada cât a fost strămutat.
Sentința a fost atacată cu recurs de către reclamant, recursul fiind admis de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 118 din 30 septembrie 1999, pe motiv că tribunalul a pronunțat hotărârea cu încălcarea competenței materiale a altei instanțe.
Ca urmare, prin aceiași decizie, cauza a fost trimisă spre competentă soluționare, în primă instanță, Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ.
Judecând în fond pricina, această din urmă instanță a pronunțat sentința civilă nr. 338 din 14 decembrie 1999, prin care a respins acțiunea, reținând că excepția autorității de lucru judecat are aplicație în cauză.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul, susținând că nu operează autoritatea de lucru judecat.
Recursul a fost admis prin decizia Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, nr. 1306 din 2 aprilie 2001, sentința fiind casată și cauza trimisă spre rejudecare la aceiași instanță, pe considerentul că nu a fost întrunită condiția triplei identități și pentru a nu fi privată partea de accesul la controlul instanței de judecată cu privire la neacordarea de către autoritatea administrativă a unui drept cuvenit.
În fond după casare, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 7 din 21 ianuarie 2003, a admis acțiunea, a anulat adresa nr. 33873 din 20 august 1998 emisă de fosta Direcția Generală de Muncă și Protecție Socială Caraș-Severin și a obligat pârâta să emită o decizie prin care să-i acorde reclamantului indemnizația prevăzută de art. 1 alin. (1) din Decretul-lege nr. 118/1990, pentru perioadele cuprinse între 1 mai 1948 – 6 august 1951 și 30 octombrie 1957 – 25 septembrie 1961, când acesta a fost strămutat, conform art. 1 lit. e) din același act normativ.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că din probele administrate rezultă că în cele două perioade, din motive politice, reclamantul cu părinții săi au fost obligați de autoritățile comuniste să se mute în alte localități decât cea de domiciliu, ceea ce întrunește cerințele legale pentru a beneficia de reparațiile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990.
Sentința a fost recurată, în termen legal, de pârâta Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin.
În motivare, recurenta a susținut, în esență, că prima instanță a apreciat eronat situația de fapt dedusă judecății, fără fundament legal, în realitate nefiind vorba despre persecuții politice pe care să le fi suferit intimatul-reclamant, mutările sale fiind, dimpotrivă, concretizarea unor promovări în funcții.
În ceea ce privește persecuțiile politice, s-a administrat numai proba testimonială, constând în declarația unui singur martor, neconcludentă, care nu a fost susținută de nici o altă dovadă.
Totodată, a arătat că instanța a reținut greșit neîndeplinirea condiției de triplă identitate pentru că obiectul acțiunii nu ar fi fost același, deoarece, în fapt, în toate cererile sale, intimatul-reclamant a solicitat același lucru.
Deși acest din urmă motiv de recurs este neîntemeiat, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, pronunțându-se în mod irevocabil asupra acestei excepții, recursul se va admite în considerarea celor expuse în continuare.
Din interpretarea teleologică a dispozițiilor Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, reiese că pentru a beneficia de drepturile prevăzute de acest act normativ, era necesar ca intimatul-reclamant să fi făcut dovada clară a suportării unor persecuții din motive politice care să fi determinat mutarea sa și a familiei sale în altă localitate decât cea de domiciliu.
Chiar dacă, din înscrisurile depuse, reiese că acesta a fost mutat succesiv în diverse localități, nu s-au administrat dovezi concludente privind persecuțiile politice, declarația martorului A.P. fiind insuficientă sub acest aspect.
Prin urmare, se va admite recursul, în temeiul art. 312 teza a II-a și art. 313 C. proc. civ., se va casa sentința atacată și se va trimite cauza spre rejudecare, în vederea completării probatoriului pe aspectul persecuțiilor politice suferite, instanței competente.
Având în vedere calitatea pârâtei care este autoritate locală, nu centrală și în raport cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c), coroborate cu cele ale art. 3 alin. (1) C. proc. civ. și cu domiciliul reclamantului, pricina va fi trimisă Tribunalului Caraș-Severin, secția de contencios administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin împotriva sentinței civile nr. 7 din 21 ianuarie 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Caraș-Severin, secția de contencios administrativ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2003.