Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la 17 septembrie 2001 la Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, SC S.G. SA Buzău a solicitat anularea deciziei nr. 1182 din 31 iulie 2001 a Ministerului Finanțelor Publice, precum și a actelor administrative jurisdicționale și exonerarea de la plată a sumei de 1.381.348.858 lei, reprezentând taxe vamale, T.V.A. și majorări de întârziere.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a importat în anul 1999 autocisterna tip IVECO, conform declarației vamale de import definitiv nr. 7525 din 22 decembrie 1999, bunul importat fiind încadrat de organele vamale la poziția nr. 870422091, beneficiind de prevederile art. 22 din Legea nr. 133/1999, privind scutirea la plata taxelor vamale.
Urmare a controlului ulterior efectuat de organele vamale, reclamanta a fost obligată la plata taxelor vamale, T.V.A. și majorări de întârziere, considerând că numai mașinile de tip industrial beneficiază de facilitățile prevăzute de acest text de lege nu și autovehiculele.
Curtea de Apel Ploiești, analizând actele și lucrările dosarului, s-a pronunțat prin sentința civilă nr. 279 din 27 decembrie 2001 în sensul că a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond, a reținut, în esență, că potrivit art. 20 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 133/1999, aprobate prin H.G. nr. 244/2001, facilitățile fiscale se acordă în condițiile art. 14 din norme, adică, numai dacă întreprinzătorul a obținut avizul Ministerului Industriei și Resurselor pentru efectuarea importului.
În speță, petiționara nu a prezentat un asemenea aviz, astfel încât, în lipsa avizului obligatoriu, reclamanta nu putea beneficia de facilitățile prevăzute de art. 22 din Legea nr. 133/1999.
Totodată, a reținut instanța, reclamanta datorează și majorări de întârziere conform dispozițiilor art. 61 alin. (3) din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României care prevede expres că în situația în care se corectează declarația vamală, se calculează majorări de întârziere în cuantumul stabilit prin lege, conform art. 11 din O.G. nr. 3/1992, în vigoare la data importului.
Împotriva sentinței astfel pronunțată a declarat recurs SC S.G. SA Buzău, considerând hotărârea nelegală și netemeinică, invocând drept motive de casare, dispozițiile art. 304 pct. 3, 4, 6, 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ.
Astfel, recurenta-reclamantă critică sentința atacată pentru lipsa rolului activ al instanței, întrucât nu i s-a pus în vedere să prezinte avizul și nu a stabilit, dacă la data respectivă era necesar acel aviz, cu atât mai mult cu cât organele de control nu au făcut referire la el.
A susținut că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești încălcând competența altei instanțe cu caracter jurisdicțional, deoarece a completat și modificat actul constatator atunci când a reținut lipsa avizului.
În momentul efectuării importului, arată recurenta, nu se cerea avizul Ministerului Industriei și Resurselor.
Totodată, susține recurenta, avizul este pur „consultativ” și nu influențează asupra încadrării bunului importat în prevederile art. 22 din Legea nr. 133/1999, astfel încât instanța s-a pronunțat „mai mult decât s-a cerut și pentru ceea ce nu s-a cerut”.
De altfel, arată reclamanta, instanța de fond nici nu a motivat în fapt și în drept hotărârea, nespecificând în baza cărui text de lege ar fi fost necesar avizul.
În ceea ce privește modul de calcul al penalităților de întârziere, instanța a aplicat greșit prevederile legale, contrazicând raportul de expertiză efectuat în cauză.
Verificând cauza în lumina dispozițiilor art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea va respinge recursul pentru următoarele considerente.
Obiectul cauzei îl constituie stabilirea, dacă, pentru autocisterna marca IVECO importată, societatea în cauză, respectiv recurenta, beneficiază de scutirea de la plata taxelor vamale conform art. 22 din Legea nr. 133/1999, importatorul declarând, pe propria-i răspundere în condițiile art. 3 lit. s) din Legea nr. 141/1997 și art. 40 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal că, pentru bunurile importate, societatea importatoare este scutită de plata taxelor vamale și a T.V.A. aferentă bunului importat.
Conform prevederilor art. 22 din Legea nr. 133/1999, întreprinderile mici și mijlocii beneficiază de scutire de la plata taxelor pentru „mașinile, instalațiile industriale, know-how care se importă…”.
Prin Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 133/1999, aprobate prin H.G. nr. 244/2001, s-a lămurit înțelesul noțiunii de „mașini” exceptate de la plata taxelor vamale, în sensul că din această categorie fac parte „bunurile care se regăsesc în capitolele 84, 85 și 87 din Tariful vamal de import al României, cu excepția autoturismelor.
Acordarea facilităților vamale (art. 2 din norme) se face în condițiile art. 14 care prevede:
„Scutirile de la plata taxelor vamale pentru mașinile, instalațiile, echipamentele industriale know-how, care se importă în vederea dezvoltării activităților proprii de producție și servicii, se acordă de către birourile vamale, pe baza unei declarații pe propria răspundere semnată de reprezentantul legal al întreprinderii mici sau mijlocii, în forma prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentele norme metodologice, cu condiția ca întreprinzătorul să fi obținut avizul Ministerului Industriei și Resurselor”.
Față de cele de mai sus, nu pot fi reținute criticile din motivele de recurs cu privire la faptul că instanța de fond și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, întrucât ar fi completat și modificat actul constatator, atunci când a reținut lipsa avizului, nici faptul că avizul are un rol pur consultativ și că instanța nu a specificat în baza cărui text de lege ar fi fost necesar avizul.
Chiar dacă Normele metodologice emise în baza Legii nr. 133/1999, aprobate prin H.G. nr. 244/2001, au intrat în vigoare la o altă dată, aplicarea lor este obligatorie, fiind emise în temeiul legii, petiționarea fiind obligată să se adreseze Ministerului Industriei și Resurselor.
În privința majorărilor de întârziere, acestea au fost calculate conform art. 61 alin. (3) din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României.
Cuantumul majorărilor de întârziere aferente T.V.A. fiind stabilit conform art. 1 din O.G. nr. 3/1992, în vigoare la data realizării importului, așa cum și sub acest aspect instanța a pronunțat o soluție legală și temeinică.
În consecință, față de cele de mai sus, recursul se dovedește nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC S.G. SA Buzău, împotriva sentinței civile nr. 279 din 27 decembrie 2001 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 iunie 2003.