Ședințe de judecată: Decembrie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 257/2004

Pronunțată, în ședința publică, astăzi  27 ianuarie 2004.

            Asupra  cererii de revizuire de față;

            Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

            Prin cererea de revizuire înregistrată la data de 8 iulie 2003, Direcția Generală a Vămilor a solicitat ca în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Regională Vamală Interjudețeană Arad, Direcția Generală a Finanțelor Publice  Arad și Societatea comercială A. SRL Arad, să se dispună anularea  deciziei civile nr. 557 din 23 iunie 2003, pronunțată de Tribunalul Arad, secția civilă.  

            Prin această hotărâre, instanța menționată mai sus, a admis recursul declarat de societatea comercială, a modificat sentința civilă nr. 978 din 5 martie 2003 a Judecătoriei Arad și admițând în fond acțiunea, a obligat Direcția Generală a Vămilor la plata către reclamantă a sumei de 190.385.828 lei cu titlu de despăgubiri, plus 17.245.750 lei cheltuieli de judecată.

            Revizuienta a susținut că între decizia respectivă, rămasă irevocabilă, și  decizia civilă nr. 3038 din 15 octombrie 2002, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, există contrarietate, în sensul art. 322 pct. (7) C. proc. civ., situație în care se impune desființarea celei dintâi.

            A precizat că prin formularea celei de a doua acțiuni în justiție, societatea comercială reclamantă a reușit să evite puterea lucrului judecat, rezultată din hotărârea instanței supreme prin care, tot în fond, a fost respinsă acțiunea reclamantei privind aceeași creanță financiară, în valoare de 1.119.818.215 lei.

            S-a mai susținut că între cele două dosare, există identitate de părți, cauză și obiect, fiind vorba de plata (în fapt restituirea) sumei de 190.385.828 lei cu titlu de taxe vamale, stabilite prin actele constatatoare nr.1298 – 1304 din 5 iulie 2001, achitate la bugetul statului de către  Societatea comercială  A. SRL Arad.

            Prin întâmpinarea formulată, această societate comercială a invocat excepția de inadmisibilitate a cererii de revizuire.

            Excepția este întemeiată.

            Potrivit art. 322 alin.(1) pct. (7) C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice pronunțate de instanțe de același grad sau de grade diferite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

            Rațiunea revizuirii este determinată de necesitatea de a se înlătura nesocotirea autorității lucrului judecat în situația în care instanțele judecătorești au pronunțat hotărâri definitive contrare în dosare deosebite, având același obiect, cauză și aceleași părți.

            În speță, cerința triplei identități de elemente prevăzută în norma de procedură mai sus enunțată nu este îndeplinită, deoarece cauza, respectiv temeiul juridic avut în vedere la pronunțarea primei hotărâri judecătorești, anume decizia civilă nr. 3028 din 15 octombrie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ l-au constituit dispozițiile cuprinse în Legea nr. 29/1990 privind contenciosul administrativ și în alte acte normative cu caracter financiar, iar temeiul acțiunii civile formulate ulterior, a fost constituit de dispozițiile art. 1000 alin. (3) ale Codului civil referitoare la răspunderea civilă delictuală.

            Se constată deci, că în litigiile soluționate de instanțe există identitate doar în privința părților și a obiectului dedus judecății, nu și în ceea ce privește cauza, adică temeiul juridic al acțiunilor intentate de societatea comercială.

            Ținând seama de aceste considerente, urmează a se respinge cererea de revizuire formulată de Direcția Generală a Vămilor, în prezent Autoritatea Națională a Vămilor, ca inadmisibilă.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

 

            Respinge cererea de revizuire formulată de Autoritatea Națională a Vămilor împotriva  deciziei nr. 557 din 23 iunie 2003 a Tribunalului  Arad, secția civilă și a deciziei nr. 3028 din  15 octombrie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ.

            Pronunțată, în ședința publică, astăzi  27 ianuarie 2004.