Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC T.C. SRL a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița și Garda Financiară Dâmbovița, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea deciziei nr. 563 din 29 martie 2000 a Ministerului de Finanțe, a procesului verbal din 7 septembrie 1999 a Gărzii Financiare Dâmbovița, a hotărârii nr. 21 din 18 octombrie 1999 a Gărzii Financiare Dâmbovița și a dispoziției nr. 8 din 2 februarie 2000 a Direcției Generale a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Dâmbovița, pentru suma de 187.955.132 lei reprezentând majorări de întârziere aferente T.V.A.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că decizia Ministerului Finanțelor, ca și celelalte hotărâri emise de acele organe cu activitate jurisdicțională, precum și procesul verbal întocmit de organul de control sunt nelegale, întrucât obligația de plată a sumei de 338.614037 lei stabilită în sarcina reclamantei cu titlu de T.V.A. a fost desființată prin decizia nr. 204 din 1 octombrie 1999 a Curții de Apel Ploiești.
Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 6 din 22 ianuarie 2002, a admis acțiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea deciziei nr. 563 din 29 martie 2000 a Ministerului de Finanțe, a procesului-verbal din 7 septembrie 1999 a Gărzii Financiare Dâmbovița, a hotărârii nr. 21 din 18 octombrie 1999 a Gărzii Financiare Dâmbovița și a dispoziției nr. 8 din 2 februarie 2000 a Direcției Generale a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Dâmbovița, pentru suma de 187.955.132 lei reprezentând majorări de întârziere aferente T.V.A.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, întrucât pentru suma stabilită în sarcina reclamantei cu titlu de T.V.A. s-a pronunțat o hotărâre irevocabilă prin anularea deciziei Ministerului de Finanțe, nu mai subzistă obligația de plată a reclamantei pentru majorările de întârziere pentru neplata T.V.A., nemaifiind îndeplinite condițiile art. 34 din O.G. nr. 3/1992, privind T.V.A., republicată.
Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs Garda Financiară Dâmbovița.
Recurenta a susținut, în esență, că sentința civilă nr. 6 din 22 ianuarie 2002 s-a dat fără judecarea pe fond a cauzei, datorită deciziei nr. 3441 din 26 octombrie 2001 a Curții de Supreme de Justiție care s-a pronunțat irevocabilă asupra bazei de calcul a majorărilor de întârziere în sumă de 187.955.132 lei.
Recursul este nefondat.
Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamanta a solicitat anularea parțială atât a deciziei nr. 1735 din 30 iulie 1999 emisă de Ministerul Finanțelor, cât și a procesului-verbal de control seria A nr. 001153 din 17 decembrie 1998, întocmit de comisari ai Gărzii Financiare Dâmbovița, iar prin sentința nr. 262 din 10 octombrie 2000 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și comercial, s-au anulat în parte ambele acte atacate.
Astfel, din cuprinsul sentinței recurate (nr. 262/2000), rezultă că au fost anulate în parte decizia și procesul verbal de control contestate, în privința sumei de 338.614.037 lei reprezentând T.V.A., s-au menținut celelalte măsuri dispuse prin cele două acte, s-a dispus restituirea către reclamanta SC T.C. SRL a sumei de 10.158.421 lei, reprezentând taxă de timbru achitată în procedura administrativă și au fost obligate pârâtele să plătească reclamantei suma de 2.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Sentința a rămas irevocabilă prin decizia nr. 3866 din 11 decembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ.
Conform art. 34 din O.G. nr. 3/1992 privind T.V.A., republicată, „pentru neplata integrală sau a unei diferențe din T.V.A. în termenul stabilit, cota majorării de întârziere aplicată este cea prevăzută în legislația referitoare la calculul și plata sumelor datorate pentru neachitarea la termen a impozitelor și taxelor”.
Având în vedere aceste dispoziții legale, în mod corect, instanța de fond a reținut că, întrucât pentru suma de 338.614.037 lei stabilită în sarcina reclamantei cu titlu de T.V.A., s-a pronunțat o hotărâre irevocabilă, prin anularea deciziei Ministerului Finanțelor și, implicit a procesului verbal contestat, obligația de plată nu mai subzistă în sarcina reclamantei, nici pentru plata majorărilor de întârziere.
Cât privește susținerea recurentei potrivit căreia hotărârea nr. 6 din 22 ianuarie 2002 s-a dat fără judecarea în fond a cauzei, urmează a se constata că, într-adevăr, contestația în anulare a fost admisă împotriva deciziei nr. 3441 din 26 octombrie 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, dar pe fond, după judecarea recursului, acesta a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 3866 din 11 decembrie 2002 a aceleiași instanțe supreme, stabilindu-se în mod irevocabil că măsurile din procesul verbal atacat referitoare la suma de 338.614.037 lei sunt ilegale, procesul verbal, ca și decizia Ministerului Finanțelor fiind anulate în privința acestei sume și pe cale de consecință și a majorărilor de întârziere aferente.
Examinând și din oficiu hotărârea atacată sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și neconstatându-se existența nici unui motiv de casare, recursul declarat de Garda Financiară Dâmbovița, urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Garda Financiară Dâmbovița împotriva sentinței civile nr. 6 din 22 ianuarie 2002 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 iunie 2002.