Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la data de 13 octombrie 1999, reclamanta, S. C.T. SA București a solicitat anularea deciziei nr. 2230/1999 a Ministerului Finanțelor și a Notei de constatare nr. 300471/1999 a Administrației Finanțelor Publice a sectorului 2 București privind obligarea la plata sumelor de 484.919.568 lei diferență impozit pe profit pentru anul 1994 și 1.381.390.378 lei majorări de întârziere aferente.
Prin sentința civilă nr. 807/2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, pronunțată în fond după casarea sentinței civile nr. 349/2001 a aceleiași instanțe de către Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 1338/2002, acțiunea a fost admisă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recursuri în termen Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice București, Administrația Finanțelor Publice a sectorului 2 București și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.
În motivarea recursurilor s-a arătat că instanța a apreciat greșit că reclamanta a aplicat corect dispozițiile art. 9 din Legea nr. 12/1991, deoarece din profit nu se poate reinvesti o sumă mai mare decât cea rezultată din repartizarea profitului pentru Fondul de dezvoltare conform bilanțului contabil.
Verificând cauza în funcție de motivul recursurilor formulate în lumina dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea constată că sentința este legală și temeinică.
Din conținutul raportului de expertiză efectuat în cauză, din răspunsurile expertului contabil la obiecțiunile formulate de Administrația Finanțelor Publice sector 2 București și din actele depuse de reclamantă, se reține că diferența de impozit pe profit de 484.919.568 lei stabilită de organele fiscale este greșită, pentru că nu s-au avut în vedere Instrucțiunile nr. 3614/1991 ale Ministerului Finanțelor Publice date în aplicarea Legii nr. 12/1991, conform art. 21 din lege.
Potrivit Cap. III, pct. 2 alin. (3) din Instrucțiunile nr. 3614/1991 ale Ministerului Finanțelor „se admite ca profit utilizat în anul curent pentru investiții suma rezultată după scăderea din totalul cheltuielilor efective cu lucrările de investiții executate, a celorlalte surse de finanțare a investițiilor, respectând soldul existent la începutul anului cu această destinație, inclusiv reducerea de impozit aferentă profitului utilizat pentru investiții în anul precedent, precum și sursele constituite în cursul anului cu această destinație, inclusiv reducerea de impozit aferentă profitului utilizat pentru investiții în anul precedent, precum și sursele constituite în cursul anului în acest scop pe seama veniturilor obținute din valorificarea materialelor rezultate din fondurile fixe scoase din funcțiune, din vânzarea fondurilor fixe, a fondului de amortizare, a sumei cuprinse în costuri pentru recuperarea cheltuielilor geologice, a altor sume de această natură”.
Alin. (1) al aceluiași articol prevede că „se consideră profit reinvestit sumele cheltuite efectiv cu aceste destinații, concretizate în lucrări de investiții, a căror valoare se recuperează pe calea amortizării, potrivit legii”.
Conform acestor norme, se admite ca profit utilizat în anul 1994 pentru investiții suma care rezultă după scăderea din totalul cheltuielilor efective cu lucrările de investiție executate de reclamantă (5.855.815.945 lei), a celorlalte surse de finanțare a investițiilor, respectiv soldul existent la începutul anului cu această destinație, inclusiv reducerea de impozit aferentă profitului utilizat pentru investiții în anul precedent (32.860.000 lei), precum și sursele constituite în cursul anului în acest scop, pe seama veniturilor obținute din valorificarea materialelor rezultate din fondurile fixe scoase din funcțiune (1.204.000 lei), din vânzarea fondurilor fixe (0 lei), a fondurilor de amortizare (1.995.982.000 lei), a sumei cuprinsă în costuri pentru reducerea cheltuielilor geologice (0 lei), a altor sume de această natură (395.865.824 lei).
În urma efectuării calculului, pe baza enunțului de mai sus, expertul a arătat că suma admisă ca profit utilizat este de 3.229.904.121 lei, iar impozitul pe profit a fost calculat în mod corect de către reclamantă.
Așadar, în baza Instrucțiunilor nr. 3614/1991, Cap. III, pct. 2 alin. (3), Instrucțiuni emise de Ministerul Finanțelor în conformitate cu dispozițiile art. 21 din Legea nr. 12/1991, suma admisă ca profit utilizat, la care trebuie să se aplice procentul pentru reducerea cu 50% a profitului reinvestit prevăzut de dispozițiile art. 9 din Legea nr. 12/ 1991, este precis determinată din enunțul textului, din care rezultă că pe lângă profitul repartizat pentru investiții se mai cuprind sursele atrase și utilizate în acest scop.
Ca urmare, suma la care trebuie să se aplice procentul de reducere cu 50% menționat de art. 9 din Legea nr. 12/1991, este profitul admis ca utilizat în anul 1994 pentru investiții, determinat conform Instrucțiunilor nr. 3614/1991 pentru aplicarea Legii nr. 12/1991, așa cum a fost calculat în raportul de expertiză contabilă și așa cum în mod corect reclamanta a calculat facilitatea pe care Legea nr. 12/1991 i-a permis-o.
Pentru considerentele expuse recursurile vor fi respinse ca nefondate, în cauză neexistând temeiuri de casare de ordine publică a sentinței conform dispozițiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice București și Administrația Finanțelor Publice sector 2 București împotriva sentinței civile nr. 807 din 12 septembrie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondate.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iulie 2003.