Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la 29 ianuarie 2003, reclamanta B.M.D. a solicitat anularea hotărârii nr. 4053 din 7 ianuarie 2003, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor și obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că s-a născut în perioada când părinții săi erau strămutați, dobândind același statut cu al acestora și, în consecință, beneficiază de prevederile actului normativ invocat.
Curtea de Apel Oradea, prin sentința civilă nr. 99/CA/2003 – P din 24 februarie 2003, a admis acțiunea, a anulat hotărârea atacată și a obligat autoritatea pârâtă să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen, pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că reclamanta nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000, deoarece la momentul strămutării părinților săi, aceasta nu era născută și, ca urmare, nu avea domiciliu de unde să fi fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, din motive etnice.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de drepturile conferite de acest act normativ, persoanele de cetățenie română care, în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945, au avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu.
Prin H.G. nr. 127/2002 au fost asimilate persoanelor strămutate și cele refugiate.
Textele legale au avut în vedere persecuția din motive etnice la care au fost supuse unele persoane de cetățenie română. Copiii acestor persoane, născuți în perioada de refugiu sau strămutare, au suferit aceleași privațiuni ca și părinții lor și nu există nici o rațiune ca acestor copii să nu li se acorde drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999.
Cum reclamanta s-a născut la 26 februarie 1943, în Deva, județul Hunedoara, după refugiul părinților săi din localitatea Dej, județul Cluj, în anul 1940, instanța de fond a apreciat în mod corect că acesteia îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 189/2000.
În consecință, pentru considerentele de mai sus, recursul urmează a fi respins ca nefondat, în cauză neexistând motive de casare de ordine publică a sentinței, conform dispozițiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile nr. 99/CA/2003 – P din 24 februarie 2003 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat.
Pronunțată, în ședința publică, astăzi 16 septembrie 2003.