Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată de reclamantul M.C. și înregistrată sub nr. 1433/45/2006 a solicitat în contradictoriu cu S.S.P.R.D., obligarea pârâtului la emiterea actului, Certificatul de revoluționar și titlul de luptător remarcat prin fapte deosebite în revoluție în conformitate cu Legea nr. 341/2004 și dispozițiile art. 19 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 341/2004.
În fapt, reclamantul precizează că a participat activ la evenimentele Revoluției din Decembrie 1989 și ulterior a sprijinit toate activitățile organismelor nou înființate în județul și municipiul Iași, sens în care a făcut dovada cu adresa din 21 octombrie 2005 a C.J.I. și cu legitimația C.M.P.S.N.I.
La data de 18 noiembrie 2004 sub nr. 18/5725 a depus la S.S.P.R.D., dosarul de revoluționar, prevăzut de H.G. nr. 566 din 15 iulie 1996 și de dispozițiile art. l din Legea nr. 42/1990 în care există acte că a desfășurat activitatea de luptător în revoluție în perioada 14 - 25 decembrie 1989.
La datele de 8 decembrie 2004; 1 martie 2005; 16 septembrie 2005 si 6 februarie 2006 reclamantul a repetat cererea de soluționare a dosarului și în final i s-a comunicat că nu i se poate soluționa favorabil cererea.
Reclamantul a apreciat că acest răspuns este un refuz nejustificat pentru rezolvarea cererii sale și că, în perioada 9 august 1990 - 3 februarie 1997 a fost plecat din țară, fiind în imposibilitate să depună toate actele în forma cerută de comisie, astfel că pârâtul a interpretat restrictiv legea atunci când a reținut că Legea nr. 341/2004 nu permite eliberarea noilor certificate de revoluționari.
Prin sentința nr. 98/ CA din 11 septembrie 2006, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția tardivității introducerii acțiunii și a respins acțiunea promovată de reclamantul M.C. în contradictoriu cu S.S.P.R.D - București.
Pentru a hotărî astfel a reținut că dispozițiile art. 7 din H.G. nr. 1412/2004 reprezentând Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 341/2004 prevăd că sunt preschimbate certificatele doveditoare emise în perioada 1990 - 1997 și nu acordarea de noi titluri sau calități de revoluționar.
Susținerea reclamantului că a lipsit din țară aproximativ 7 ani nu îi justifică starea în pasivitate, mai ales că nu poate invoca necunoașterea dispozițiilor în vigoare la acea dată, având însă posibilitatea să trimită actele necesare obținerii titlurilor solicitate.
Fată de cele reținute instanța de fond a constatat că acțiunea reclamantului era deja tardivă față de data ultimă de funcționare a C.C.S.E.R.D., care și-a încetat activitatea la data de 13 mai 1997, potrivit dispozițiilor art. 48 din H.G. nr. 566/1996.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul M.C. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare recurentul a precizat că la data de 18 noiembrie 2004 a depus la S.S.P.R.D., dosarul de revoluționar, prevăzut de H.G. nr. 566 din 15 iulie 1996 și art. l din Legea nr. 42/1990 în care există acte că a desfășurat activitatea de luptător în revoluție în perioada 14 - 25 decembrie 1989.
Cu adresa din 13 februarie 2006 primită la 20 martie 2006 S.S.P.R.D. a comunicat recurentului că nu-i poate soluționa favorabil cererea, acesta considerând că pârâtul a refuzat nejustificat să-i rezolve cererea referitor la un drept recunoscut de lege.
A mai susținut că prin documentele aflate în dosarul depus la S.S.P.R.D., a făcut dovada demersurilor sale pentru obținerea certificatului de luptător pentru Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989 și că în perioada 9 august 1990 - 03 februarie 1997 fiind plecat în Germania, iar apoi, până în anul 1998 în Israel, a fost în imposibilitate să depună toate actele în forma cerută de comisie, astfel că excepția tardivității acțiunii în raport cu dispozițiile Legii nr. 341/2004 și art. 48 din H.G. nr. 566/1996 este neîntemeiată.
Mai arată recurentul că sentința este nelegală pentru greșita compunere a instanței, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., în sensul că, potrivit art. l alin. (9) din Legea nr. 554/2004 participarea în instanță la judecarea cauzelor de contencios administrativ a reprezentantului M.P. este obligatorie.
Analizând motivele invocate în recurs, soluția instanței de fond, probele administrate în cauză și în raport de dispozițiile art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente.
Instanța de fond, în mod legal, analizând excepția tardivității introducerii cererii, raportat la prevederile art. 48 din H.G. nr. 566/1996 și ale O.U. nr. 184 din 16 noiembrie 1999, a constatat că recurentul - reclamant nu a introdus o cerere în termenul prevăzut de H.G. nr. 566/1996 la fosta C.C.S.E.R.D., pentru acordarea titlului de Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989.
C.C.S.E.R.D. și-a încetat activitatea în termen de un an de la data intrării în vigoare a Legii nr. 30 din 6 mai 1996, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 96, respectiv la data de 13 mai 1996, la acest moment neexistând altă Comisie care să elibereze certificatul doveditor al calității de revoluționar și care să propună Președintelui României acordarea acestui titlu; C.S.S.P.R. fiind abilitată de Legea nr. 341/2004 doar să preschimbe certificatele eliberate de cele două Comisii, mai sus menționate.
Chiar recurentul precizează în motivele de recurs din dosarul de recurs, că „în perioada 9 august 1990 - 3 februarie 1997 fiind plecat în Germania, și apoi până în anul 1998 în Israel, a fost în imposibilitate să depună toate actele în forma cerută de comisie".
Prin adeverința din 28 noiembrie 2006, a confirmat că, datorită faptului că reclamantul M.C., a fost plecat din România, nu și-a depus actele în vederea obținerii drepturilor de revoluționar conform prevederilor legale în materie.
Potrivit dispozițiilor art. 7 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 341/2004 aprobate prin H.G. nr. 1412/2004, în înțelesul Legii nr. 341/2004, prin acordarea titlurilor se înțelege preschimbarea certificatelor doveditoare emise în perioada 1990 - 1997, ci nu acordarea de noi titluri sau recunoașterea calității de revoluționar.
Cum, recurentul - reclamant nu a făcut dovada că a fost împiedicat de o împrejurare mai presus de voința sa să efectueze actul de procedură în termen, excepția tardivității fiind o excepție de procedură și în mod evident în legătură cu modul de desfășurare a judecății și în raport de criteriul efectului urmărit, fiind totodată o excepție peremtorie pentru că are drept consecință respingerea cererii făcute cu nesocotirea termenului prescris de lege, în mod corect instanța de fond a admis excepția tardivității introducerii acțiunii.
Cât privește cel de-al doilea motiv de recurs, potrivit căruia recurentul invocă greșita compunere a instanței în sensul că la ședința de judecată când a rămas cauza în pronunțare nu a fost prezent reprezentantul M.P., este neîntemeiat, având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (9) din Legea nr. 554/2004 astfel cum a fost modificat prin art. IV din O.U.G. nr. 190 din 21 noiembrie 2005, publicată în M. Of. nr. 1179 din 28 decembrie 2005 „cererile în contencios administrativ se soluționează fără participarea reprezentantului M.P.".
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge recursul declarat de M.C. împotriva sentinței nr. 98/ CA din 11 septembrie 2006 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2007.