Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 30 noiembrie 2002, U.A.R. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr .919 din 10 octombrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, solicitând casarea acesteia pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului s-a susținut că instanța a interpretat greșit dispozițiile Legii nr. 51/1995 și Statutul profesiei de avocat, simpla cerere de transfer nefiind suficientă pentru obținerea transferului în cadrul baroului Satu-Mare, cât timp V.B. nu a dovedit motive justificate care au determinat-o să ceară transferul.
Din actele cauzei, Curtea Supremă de Justiție reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 919 din 10 octombrie 2002, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamanta V.B., în contradictoriu cu Baroul Satu-Mare și U.A.R. S-a dispus anularea deciziilor nr. 116/2001 a Consiliului Baroului Satu-Mare și nr. 8767/2002 a U.A.R., conform art. 1 din Legea nr. 29/1990. Pârâții au fost obligați să emită decizie prin care să se ia act de cererea de transfer a reclamantei, la Baroul de avocați Satu-Mare conform art. 11 alin. (1) din Legea nr. 29/1990.
S-a reținut că în 1997 reclamanta și soțul ei s-au înscris în Baroul București, iar în 1999 au promovat examenul de definitivat.
La 5 iunie 2001, reclamanta a depus cerere înregistrată sub nr. 116/2001, la Baroul Satu Mare, prin care a solicitat transferul de la Baroul București, din motive de ordin familial. Prin decizia emisă la 5 iunie 2001, Baroul Satu-Mare a respins cererea reclamantului de transfer, contestația împotriva acestei decizii fiind, de asemenea, respinsă de Consiliul U.A.R.
Instanța a constatat că prin actele administrative atacate s-au încălcat dispozițiile art. 53 alin. (2) lit. h) din Legea nr. 51/1995, completată prin Legea nr. 231/2000 (M. Of. nr. 635/07.12.2000) care prevede că Baroul „ia act de cererea de transfer”. S-a mai reținut că prin cele 2 acte administrative se încalcă și dispozițiile art. 25 din Constituția României, care reglementează dreptul la libera circulație și la stabilirea domiciliului în orice loc din țară, ca și a dispozițiilor art. 38 ce prevede dreptul la alegerea profesiei și a locului de muncă.
Cum faptul că atât petenta V.B., cât și soțul ei V.Z. au avut domiciliul în Satu-Mare și au dorit să se retragă din București, spre locurile natale, nu poate să nu constituie un motiv temeinic, un motiv de înțeles, în sens greșit, neavut în vedere de actele administrative atacate în cauză.
Cum hotărârea atacată în cauză este legală și temeinică, recursul declarat fiind neîntemeiat, va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de U.A.R. împotriva sentinței civile nr. 919 din 10 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2003.