Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Galați la 24 decembrie 2002, Consiliul Local al comunei Tudor Vladimirescu a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 119 din 20 septembrie 2002, a Curții de Apel Galați, solicitând casarea hotărârii atacate, pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, recurenta a susținut că acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Stațiunea de Cercetare pentru Ameliorarea Solurilor Sărăturate Brăila, în contradictoriu cu Consiliul Local al comunei Tudor Vladimirescu, al comunei Măximeni, al comunei Chișcani, Prefecturii Brăila, intervenienții C.N., C.E., C.V. și G.F., a fost respinsă ca nefondată, prin sentința civilă nr. 32 din 26 ianuarie 1996 a Curții de Apel Galați, iar decizia nr. 692/1991 a Prefecturii Brăila, emisă în temeiul art. 32 și 40 din Legea nr. 18/1991, a fost menținută ca temeinică și legală.
Recurenta a precizat că prin decizia menționată, reclamanta a fost obligată să cedeze suprafața care a aparținut izlazurilor comunale după cum urmează:
-comuna Tudor Vladimirescu - 94 ha
-comuna Măximeni – 101 ha
-comuna Chișcani - 223 ha
S-a mai menționat prin recursul declarat că terenurile în cauză au aparținut domeniului privat al statului și nu au fost exceptate de la procedura de reconstituire, iar reclamanta nu a făcut dovada unui drept de proprietate exclusiv.
Împotriva acestor sentințe reclamanta a declarat recurs și a solicitat casarea sentinței și rejudecarea cauzei în fond. La data de 20 februarie 1997, prin sentința nr. 1047 Curtea Supremă de Justiție a admis recursul, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe .
Prin sentința dată în rejudecare de instanța de fond, recurenta susține că, în mod greșit, reclamanta a cerut reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor proprietate privată în temeiul Legii nr. 29/1990, deși aplicabilă era Legea nr. 29/1990.
A mai susținut recurenta că instanța de fond trebuia să se pronunțe numai asupra legalității actului administrativ, decizia nr. 692/1991 și că în cauză deja au fost emise titluri de proprietate (200) din care reclamanta a recunoscut validitatea pentru suprafața de 14,50 ha, pe care le-a predat.
Astfel fiind, recurenta a cerut, prin recursul declarat, respingerea acțiunii ca inadmisibilă, iar pe fond să se respingă acțiunea ca nefondată, cu menținerea deciziei nr. 692/1991, ca temeinică și legală.
C.N., intervenient în cauza de față, a depus note scrise prin care cere pronunțarea unei sentințe definitive și irevocabile, prin care să se recunoască dreptul său de proprietate pentru suprafața 31.700 mp, cu care a și fost pus în posesie.
Din actele cauzei, Curtea Supremă de Justiție reține următoarele:
Prin sentința nr. 119 din 20 septembrie 2002, Curtea de Apel Galați, a admis acțiunea formulată de Stațiunea de Cercetare pentru Ameliorarea Soiurilor Sărăturate Brăila, așa cum a fost restrânsă.
S-a anulat decizia nr. 692/1991 emisă de Prefectura Brăila, în privința suprafețelor de 94 ha situată pe raza comunei Tudor Vladimirescu, județul Brăila și 101 ha aflată pe raza comunei Măximeni județul Brăila.
S-a reținut că prin sentința nr. 32 din 26 ianuarie 1996, Curtea de Apel Galați, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta Stațiunea Centrală de Cercetări pentru Ameliorarea Solurilor Sărăturate Brăila, în contradictoriu cu pârâții Prefectura județului Brăila, Primăria comunei Tudor Vladimirescu, Primăria comunei Chișcani, din județul Brăila, pentru aplicarea deciziei nr. 692 din 14 mai 1991 a Prefecturii județului Brăila, emisă în temeiul art. 32 și 40 din Legea nr. 18/1991.
Instanța a reținut că prin această decizie, reclamanta a fost obligată să cedeze foste islazuri comunale către comunele Tudor Vladimirescu, 94 ha, Măximeni, 101 ha și Chișcani, 223 ha din suprafața de teren agricol pe care îl deține.
S-a considerat de instanță că terenurile respective au aparținut domeniului privat al statului, nefiind exceptate de la procedura de reconstituire a dreptului de proprietate, Legea nr. 18/1991 și că reclamanta nu a făcut dovada unui drept de proprietate exclusiv asupra terenurilor agricole deținute, ce nu putea fi limitat prin actul administrativ al primei pârâte.
S-a mai menționat prin sentința atacată în cauză că împotriva sentinței sus-citate, reclamanta a declarat recurs, solicitând, în fond, admiterea acțiunii, susținându-se că terenurile proprietate de stat, administrate de institutele și stațiunile de cercetări științifice, aparțin domeniului public și, deci, în mod greșit s-au aplicat dispozițiile Legii nr. 18/1991.
Prin decizia nr. 1047 din 20 februarie 1997 s-a admis recursul de Curtea Supremă de Justiție, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, cu indicația citării în cauză și a Consiliului local al comunei Măximeni pentru a-i fi opozabilă hotărârea și pentru a se administra probe, pentru a se stabili cu certitudine situația juridică a terenurilor în discuție, modul în care au intrat în patrimoniul reclamantei, amplasamentul lor în raport de perimetrul comunelor respective, precum și modul lor de folosire de-a lungul timpului.
Curtea de apel a reținut prin hotărârea atacată că în faza rejudecării, au formulat cerere de intervenție accesorie, în interesul Prefecturii județului Brăila, intervenienții C.N., C.E., C.V. și G.F., care au cerut menținerea deciziei administrative atacate.
S-a mai făcut precizarea de către instanță că reclamanta și-a restrâns pretențiile față de acțiunea inițială, doar cu privire la terenurile situate pe baza localităților Tudor Vladimirescu și Măximeni, județul Brăila.
Instanța a reținut că din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză, rezultă că suprafețele de teren deținute de reclamantă pe teritoriul comunelor Măximeni și Tudor Vladimirescu fac parte din domeniul public al statului și că acestea au fost date în administrarea reclamantei, fără a fi fost încălcate drepturile locuitorilor acestor comune.
Cât privește suprafața de 94 ha de pe raza comunei Tudor Vladimirescu, i-a fost atribuită reclamantei prin preluare de la poligonul militar al M.F.A. –M.I. în anul 1958, teren care nu a fost izlaz comunal, așa cum eronat s-a stabilit. În ce privește terenul de 104,11 ha, terenul în cauză este câmp experimental din 1977, împrejurare atestată cu înscrisuri doveditoare.
Ca atare, instanța a reținut că terenurile de pe raza comunei Măximeni și Tudor Vladimirescu, nu pot face obiectul Legii nr. 18/1991, deoarece înainte de 1990 au avut destinație specială, fiind în administrarea domeniului public al statului.
Instanța a reținut, în condițiile suscitate, că reclamantei i-a fost încălcat dreptul de proprietate, recunoscut prin lege, prin decizia atacată.
Curtea Supremă de Justiție constată că cererea de chemare în judecată, s-a formulat de Stațiunea Centrală de Cercetări pentru Ameliorarea Solurilor Sărăturoase Brăila, a fost formulată la 13 iunie 1995, reclamanta solicitând judecarea cu Prefectura Județeană Brăila, pentru anularea deciziei nr. 692 din 14 mai 1991. Prin această decizie s-a dispus ca reclamantă să cedeze 94 ha la Primăria comunei Tudor Vladimirescu, 101 ha la Primăria comunei Măximeni 101 ha și 223 ha la Primăria comunei Chișcani.
La 25 octombrie 1999, așa cum rezultă din încheierea ședinței publice, în dosarul nr. 468/1999 al Curții de Apel Galați, se face vorbire despre depunerea unor cereri de intervenție de către C.. G.F., S.S., C.E. și C.V., persoane ce au fost citate în cauză pentru 8 noiembrie 1999. La această dată cauza s-a judecat, amânându-se pronunțarea pentru 9 septembrie, 10 noiembrie 1999, când s-a pronunțat sentința civilă nr. 209 din 10 noiembrie 1999, când Curtea de Apel Galați a respins acțiunea reclamantei, fără a se pronunța pe cererile de intervenție.
Cauza a parcurs în continuare ciclul procesual, ajungându-se ca nici prin sentința atacată în cauză, instanța să nu se pronunțe pe aceste cereri de intervenție cu atât mai mult, cu cât s-a făcut afirmația de către aceste persoane fizice că reclamanta nu le-a contestat anumite suprafețe de teren ce li s-au restituit, depunându-se o serie de acte.
Se impunea ca instanța să se pronunțe pe aceste cereri de intervenție, stabilindu-se și regimul acestor cereri de intervenție, în nume propriu sau pentru prefectură.
Mai este de observat că raportul de expertiză efectuat în cauză de expertul T.V., menționează la desfășurarea expertizei că „a purtat discuție pe baza actelor de la dosar”, ajungând la concluzia că regimul juridic al terenurilor în discuție ar fi de domeniu public.
Regimul juridic al terenurilor se stabilește de instanță, iar nu de expert, și pe de altă parte, în raport de situația complexă din cauză, de aspectul că se susține că persoanele fizice interveniente în cauză au diferență din suprafața de teren din succesiune de la autorii lor, era necesar ca expertul să indice fiecare act în parte, pe care-și întemeiază expertiza, nefiind suficientă referirea la registrul cadastral din 1954. De asemenea, era necesar a se elucida cu claritate pe teritoriul căror comune se află suprafețele de teren în litigiu, mărimea lor și care este regimul lor, în raport de acte concrete (pct. 4, 5, 6 și 7 din raportul de expertiză).
Așa fiind, urmează a se casa sentința atacată, cu trimiterea cauzei către aceiași instanță, pentru rejudecare, cu celeritatea necesară față de faptul că această cauză se află pe rolul instanțelor de circa 8 ani.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul Consiliul Local al comunei Tudor Vladimirescu, județul Brăila, împotriva sentinței civile nr. 119 din 20 septembrie 2002 a Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ.
Casează sentința atacată, cu trimitere spre rejudecare la aceiași instanță.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2003.