Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta SC Q.A. SA București a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București, solicitând suspendarea executării deciziei nr. 472 din 10 septembrie 2002, a Ministerului Finanțelor și a procesului-verbal încheiat la 28 iunie 2002, până la soluționarea dosarului de fond privind anularea actelor administrative contestate.
În motivarea cererii de suspendare, reclamanta a arătat că prin actul de control - ca titlu de creanță menținut prin decizia contestată care la pct. nr. 1 a respins contestația reclamantei, s-a reținut în sarcina sa obligația de plată a sumei de 6.140.726.469 lei reprezentând majorări de întârziere aferente accizelor și T.V.A.
Curtea de Apel București, prin sentința nr. 955 din 17 octombrie 2002, a respins cererea de suspendare formulată de SC Q.A. SA București ca nefondată, reținând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 9 din Legea nr. 29/1990.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC Q.A. SA București, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
Recurenta a susținut, în esență, că cererea de suspendare a fost formulată ca urmare a contestării actului administrativ în baza art. 9 din Legea nr. 29/1990, care oferă petentului posibilitatea ca în scopul prevenirii unei pagube iminente, să ceară și să obțină suspendarea executării actului administrativ contestat.
A precizat că sunt îndeplinite condițiile art. 9, deoarece este de necontestat faptul că suspendarea executării actului administrativ duce la prevenirea unei pagube iminente, întrucât prin plata a 6 miliarde de lei societatea ar fi decapitalizată.
Iar pe de altă parte, respingerea cererii de anulare a procesului-verbal din 28 iunie 2002 și a deciziei nr. 472 din 10 septembrie 2002 nu ar prejudicia cu nimic statul întrucât, pe perioada suspendării, majorările de întârziere curg.
Curtea, analizând actele și lucrările, constată că recursul este nefondat.
Potrivit art. 9 din Legea nr. 29/1990 privind contenciosul administrativ, în cazuri bine justificate și pentru a se preveni producerea unei pagube iminente, reclamantul poate cere instanței să dispună suspendarea actului administrativ până la soluționarea acțiunii.
Or, în cauză reclamanta nu a făcut dovada întrunirii celor două cerințe esențiale ale textului, referitoare la cazuri bine justificate și la iminența unei pagube, pentru incidența art. 9, astfel că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică. De altfel, este de observat și faptul că ulterior, prin sentința nr. 1179 din 5 decembrie 2002 Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins acțiunea reclamantei ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC Q.A. SA București împotriva sentinței civile nr. 955 din 17 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2003.