Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 3 februarie 2003, I.V. a solicitat ca în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Satu Mare, să se dispună anularea hotărârii nr. 3332 din 18 iulie 2002, prin care Comisia constituită pentru aplicarea O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, i-a respins cererea de acordare a drepturilor prevăzute în aceste acte normative.
De asemenea, a cerut obligarea pârâtei să-i recunoască calitatea de persoană persecutată pentru motive etnice.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că urmare a aplicării Dictatului de la Viena, părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din orașul Satu Mare la București, de unde s-au reîntors abia în luna noiembrie 1946.
Că, deși a făcut dovada nașterii sale în Capitală, în timpul refugiului părinților, pârâta i-a respins cererea pe baza unor precizări care, însă, adaugă la lege și trebuie înlăturate pentru acest considerent.
Curtea de Apel Oradea, prin sentința civilă nr. 109/CA din 3 martie 2003, a admis acțiunea, astfel cum a fost formulată.
În esență, instanța a reținut că din interpretarea prevederilor art. 1 lit. c) al O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 și a celor conținute în Normele de aplicare, aprobate prin H.G. nr. 127/2000, rezultă că strămutarea din localitatea de domiciliu în altă localitate, pe criterii etnice, constituie o modalitate de persecuție etnică, situație care a durat pe toată perioada strămutării, noțiune sinonimă cu refugiul.
De asemenea, că precizările Casei Naționale de Pensii nu au caracterul unui act normativ și contravin dispozițiilor legale în vigoare, astfel încât ele nu pot fundamenta soluția adoptată de comisie.
Cum în speță nu se contestă că reclamantul I.V. s-a născut în perioada de refugiu a părinților săi, suferind împreună cu ei efectele strămutării, acțiunea introdusă trebuie admisă.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Satu Mare.
Recurenta a susținut că, în mod greșit, prima instanță a admis acțiunea, deoarece nici O.G. nr. 105/1999, nici actele normative modificatoare adoptate ulterior (Legile nr.1 89/2000 și nr. 367/2001) nu fac referire la persoanele care s-au născut în timpul refugiului părinților lor. Aceștia din urmă au fost asimilați strămutaților, prin Normele pentru aplicarea ordonanței guvernamentale mai sus-menționate.
Recursul este nefondat.
Cu actele depuse în dosar, inclusiv declarația autentică a martorilor L.M. și I.A., s-a dovedit că reclamantul I.V. s-a născut la data de 4 mai 1943 în municipiul București, în timpul refugiului părinților săi, din Satu Mare, determinat de aplicarea Dictatului de la Viena.
Perioada de refugiu a fost cuprinsă între luna octombrie 1940 și luna noiembrie 1946.
Curtea de Apel Oradea a reținut în mod corect această stare de fapt, ca și concluzia că Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, nu-i exclude pe cei născuți în refugiu de la beneficiul instituit prin art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, devreme ce indiscutabil, ei au suferit împreună cu părinții aceleași privațiuni datorate strămutării în altă localitate decât aceea de domiciliu.
Pe de altă parte, precizările Casei Naționale de Pensii invocate de recurentă, prin care se restrânge sfera persoanelor îndreptățite la recunoașterea calității de beneficiar, adaugă nepermis la lege și ele nu pot să justifice soluția adoptată de comisie prin hotărârea nr. 3332 din 18 iulie 2002, de respingere a cererii reclamantului.
Ținând seama de aceste considerente și de inexistența în cauză a unor motive de casare, de ordine publică, care ar putea fi reținute din oficiu conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., urmează a se respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D EC I D E
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinței civile nr. 109/CA/2003 – P din 3 martie 2003 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2003.