Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 2894/2003

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2003.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 3 februarie 2003, G.V. a solicitat ca în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Satu Mare, să se dispună anularea hotărârii nr. 3728 din 18 decembrie 2002, prin care Comisia constituită pentru aplicarea O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, i-a respins cererea de acordare a drepturilor prevăzute în aceste acte normative.

De asemenea, a cerut obligarea pârâtei să-i recunoască calitatea de persoană persecutată pentru motive etnice.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că urmare a aplicării Dictatului de la Viena, părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din satul Lucăceni, județul Satu Mare, în localitatea Surdești, județul Maramureș. Că, deși a făcut dovada nașterii sale în localitatea respectivă, pârâta i-a respins cererea pe baza unor precizări emise de Casa Națională de Pensii care însă, adaugă la lege și trebuie înlăturate pentru acest considerent.

Curtea de Apel Oradea, prin sentința civilă nr. 110/CA din 3 martie 2003, a admis acțiunea, astfel cum a fost formulată.

În esență, instanța a reținut că din interpretarea prevederilor art. 1 lit. c) al O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 și a celor conținute în Normele de aplicare aprobate prin H.G. nr. 127/2000, rezultă că strămutarea din localitatea de domiciliu în altă localitate, pe criterii etnice, constituie o modalitate de persecuție etnică, situație care a durat pe toată perioada strămutării, noțiune sinonimă cu refugiul.

De asemenea, că precizările Casei Naționale de Pensii nu au caracterul unui act normativ și contravin dispozițiilor legale în vigoare, astfel încât ele nu pot fundamenta soluția adoptată de comisie.

Cum în speță nu se contestă că reclamantul G.V. s-a născut în perioada de refugiu a părinților săi, suferind împreună cu ei efectele strămutării, acțiunea introdusă trebuie admisă.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Satu Mare.

Recurenta a susținut că, în mod greșit, prima instanță a admis acțiunea, deoarece nici O.G. nr.105/1999, nici actele normative modificatoare adoptate ulterior, Legile nr. 189/2000 și nr. 367/2001, nu fac referire la persoanele care s-au născut în timpul refugiului părinților lor. Aceștia din urmă au fost asimilați strămutaților prin Normele pentru aplicarea ordonanței mai sus-menționate.

Recursul este nefondat.

Cu actele depuse în dosar, inclusiv declarațiile autentice ale martorilor B.D. și T.R., s-a dovedit că reclamantul G.V. s-a născut la 28 decembrie 1942, în timpul refugiului părinților săi din satul Lucăceni, județul Satu Mare, în localitatea Surdești, județul Maramureș. Perioada de refugiu a fost cuprinsă între luna octombrie 1940 și luna octombrie 1945.

Curtea de Apel Oradea a reținut în mod corect această stare de fapt, ca și concluzia că Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, nu-i exclude pe cei născuți în refugiu de la beneficiul instituit prin art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, de vreme ce, indiscutabil, ei au suportat împreună cu părinții aceleași privațiuni datorate strămutării în altă localitate decât aceea de domiciliu.

Pe de altă parte, precizările Casei Naționale de Pensii invocate de recurentă, prin care se restrânge sfera persoanelor îndreptățite la recunoașterea calității de beneficiar, adaugă nepermis la lege și ele nu pot să justifice soluția adoptată prin hotărârea nr. 3728 din 18 decembrie 2002, de respingere a cererii reclamantului.

Ținând seama de aceste considerente și de inexistența în cauză a unor motive de casare, de ordine publică, care ar putea fi reținute din oficiu, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., urmează a se respinge recursul.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinței civile nr. 110/CA/2003 - P din 3 martie 2003 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2003.