Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată reclamanta B.M. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Maramureș, solicitând anularea hotărârii nr. 315/2001 prin care i s-a respins cererea pentru acordarea drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000.
În motivarea acțiunii reclamanta a susținut că, în urma instaurării în anul 1940 a regimului hortist în Ardealul de Nord, a fost obligată să se refugieze cu familia sa și să se stabilească în teritoriile românești pentru a scăpa de persecuțiile exercitate de acest regim asupra populației românești.
Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 noțiunea de refugiat este identică cu cea de strămutat.
Curtea de Apel Cluj, Secția comercială și de contencios administrativ, verificând cauza, venită prin declinare de competență de la Tribunalul Maramureș, s-a pronunțat prin sentința civilă nr. 495 din 11 decembrie 2001 în sensul că a respins acțiunea reclamantei.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că sensul legii este acela de a fi despăgubiți cetățenii românii care au suferit persecuții exercitate de guvernele instaurate în acea perioadă, datorită apartenenței la o anumită etnie și nu pentru persecuții exercitate de alte regimuri sau de armata de ocupație conchizând că situația de evacuat expulzat sau refugiat din teritoriile aflate temporar sub ocupație maghiară, nu se regăsește în nici una din situațiile limitativ prevăzute de art. 1 din lege.
Împotriva sentinței astfel pronunate a declarat recurs F.M. în calitate de fiică pentru mama ei B.M., ulterior decedată, criticând soluția instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie.
În speță, recurenta consideră că în mod greșit instanța de fond a interpretat prevederile Legii nr. 189/2000, întrucât din actele dosarului rezultă că în noiembrie 1940 mama sa, în luna șapte de sarcină, s-a refugiat de la Baia Mare împreună cu întreaga familie la Lupeni, stând în refugiu timp de 5 ani, respectiv până în luna noiembrie 1945 când s-a creat posibilitatea pentru reîntoarcerea familiei la Baia Mare și că beneficiază de drepturile conferite de Legea nr. 189/2000, cu toate că aceasta a fost refugiată, iar nu strămutată.
Recursul este fondat.
Persoanele cărora i s-au impus, fie prin măsuri de fapt, fie prin dispoziție administrativă refugiul sau strămutarea datorită calității lor etnice, sunt îndreptățite la aplicarea măsurilor reparatorii instituite prin Legea nr. 189/2000.
În speță este bine dovedit că reclamanta s-a aflat în situația prevăzută de art. 1 pct. c) din Legea nr. 189/2000 și anume, strămutată pe motive etnice în altă localitate decât cea de domiciliu.
Se reține că prin art. 1 și 2 din Normele din 14 februarie 2002 dată în aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, din motive etnice s-a delimitat în același sens sfera de aplicare a ordonanței de guvern precizată, cu modificările ulterioare.
Totodată, prin normele de aplicare a ordonanței aprobate prin H.G. nr. 127/2000, persoanelor strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilat și cele expulzate refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral.
În consecință, față de dispozițiile legale sus-menționate se va respinge recursul ca nefondat în temeiul art. 14 din Legea nr. 19/1990 și art. 299 și urm. C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de F.M. împotriva sentinței civile nr. 495 din 11 decembrie 2001 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și în fond admite acțiunea în sensul că recunoaște reclamantei calitatea și drepturile prevăzute de Legea nr. 105/2002.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2003