Ședințe de judecată: Decembrie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 2967/2003

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2003.

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 8 ianuarie 2003 la Tribunalul Cluj, reclamantul R.A. a solicitat anularea deciziei nr. 1999 din 10 decembrie 2002 emisă de pârâta Direcția Generală de Muncă și Solidaritate Socială a județului Cluj și obligarea pârâtei să-i acorde drepturile care i se cuvin, în conformitate cu Decretul-lege nr. 118/1990.

Tribunalul Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a invocat din oficiu excepția de necompetență materială, excepție care a fost admisă și prin încheierea civilă nr. 540/C din 11 februarie 2003, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj.

Hotărând astfel, tribunalul a reținut că, potrivit art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000, de aprobare a O.G. nr. 105/1999, pentru modificarea și completarea Decretului-lege nr. 118/1990, stabilirea și plata drepturilor prevăzute în acest act normativ se fac de către direcția generală de muncă și protecție socială teritorială prin hotărâre, iar împotriva hotărârii, persoana interesată poate face contestație în termen de 30 de zile de la data comunicării, la curtea de apel, conform Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990.

Prin sentința civilă nr. 447 din 17 aprilie 2003, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj și pentru rezolvarea conflictului negativ de competență astfel ivit, a dispus trimiterea dosarului la Curtea Supremă de Justiție.

Curtea de Apel Cluj a reținut că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 7 alin. (4) din O.G. nr. 105/1999 și pentru acțiunile formulate în baza Decretului-lege nr. 118/1990, competența de soluționare aparține tribunalelor.

Învestită în soluționarea prezentului conflict negativ de competență, Curtea va stabili competența în favoarea Tribunalului Cluj, pentru următoarele considerente:

Acțiunea formulată de reclamantul R.A. are ca obiect anularea deciziei emisă de pârâta Direcția Generală de Muncă și Solidaritate Socială a județului Cluj, în aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990 și obligarea direcției pârâte să-i recunoască drepturile acordate prin acest act normativ, persoanelor persecutate, din motive politice, de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.

Decretul-lege nr. 118/1990 republicat, prevede în art. 11 alin. (2) și (4) că stabilirea și plata drepturilor se fac de către direcțiile teritoriale de muncă și protecție socială, iar împotriva deciziei, persoana interesată poate face contestație potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990.

Actul normativ sus-menționat nu cuprinde norme de competență materială, derogatorii de la dreptul comun prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., pentru procesele și cererile de contencios administrativ.

În consecință, reținând că în cauză se contestă actul administrativ întocmit de un serviciu public descentralizat la nivel județean, Curtea constată că Tribunalul Cluj a fost corect sesizat să se pronunțe în primă instanță asupra cererii formulate în baza Decretului-lege nr. 118/1990.

Dispozițiile art. 7 alin. (4) din O.G. nr. 105/1999, care prevăd expres competența materială a curții de apel, nu sunt aplicabile în cauză.

Prin Legea nr. 189/2000 s-a aprobat O.G. nr. 105/1999 și s-a prevăzut următorul cuprins pentru titlul actului normativ: „Ordonanță privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice”.

În atare situație, se constată că O.G. nr. 105/1999 reprezintă un act normativ, distinct de Decretul-lege nr. 118/1990, având ca obiect de reglementare drepturile acordate persoanelor persecutate din motive etnice, iar nu drepturile pretinse în cauza de față pentru persecuția din motive politice, de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945.

Pentru considerentele expuse, Curtea va stabili că Tribunalul Cluj este competent să se pronunțe în primă instanță asupra acțiunii formulate de reclamantul R.A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Muncă și Solidaritate Socială a județului Cluj.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe R.A. și Direcția Generală de Muncă și Solidaritate Socială a județului Cluj, în favoarea Tribunalului Cluj.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2003.