Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia nr.591, pronunțată la data de 2 noiembrie 2001 în dosarul nr. 426/2001, secția jurisdicțională a Curții de Conturi a respins recursurile jurisdicționale formulate împotriva sentinței nr. 30, pronunțată la data de 31 mai 2001 în dosarul nr. 19/2001 al Colegiului jurisdicțional din cadrul Camerei de Conturi a județului Bihor, de către Consiliul Local Beiuș, ca fiind lipsit de interes și de pârâții O.N., N.I. și M.V., ca fiind neîntemeiate.
Pentru a pronunța această decizie, secția jurisdicțională a reținut, în esență, următoarele:
Prin sentința civilă nr. 30 din 30 mai 2001, Colegiul jurisdicțional a admis în parte sesizarea formulată de Compartimentul de Control Financiar din cadrul Camerei de Conturi a județului Bihor și a dispus:
-obligarea pârâților O.N., primar din luna iunie 2000 și Nicolae Ioana, contabil-șef, să plătească în solidar suma de 11.240.124 lei și dobândă de 48, 48% pe an, începând cu 31 decembrie 2000, cu titlu de despăgubiri pentru paguba produsă orașului Beiuș, prin plata nelegală a premiului anual (al 13-lea salariu), acordat persoanelor care ocupau funcții de demnitate publică;
-obligarea în solidar a pârâților M.V., secretar și N.I., la plata sumei de 10.092.145 lei și o dobândă de 48,48% pe an, începând cu data plăților făcute în mod nelegal, ca indemnizație de ședință pentru consilierul P.T. care, la 29 iunie 2000 devenise incompatibil, fiind angajat ca administrator în aparatul propriu al Primăriei orașului Beiuș.
Împotriva acestei soluții au formulat recurs jurisdicțional Consiliul Local Beiuș, ca reprezentant al orașului Beiuș, precum și pârâții O.N., N.I. și M.V.
Respingând recursul jurisdicțional formulat de Consiliul Local Beiuș, secția jurisdicțională a motivat că recurentul nu justifică un interes legitim și nici un drept vătămat prin sentința atacată, din moment ce Colegiul jurisdicțional dispusese neîntregirea bugetului local.
În ceea ce privește recursurile jurisdicționale formulate de pârâții obligați la plata despăgubirilor, secția jurisdicțională a motivat:
-referitor la premiile anuale plătite la sfârșitul anului 2000, foștilor primar și viceprimar și actualilor primar și viceprimar: C.O., O.N., P.T. și I.V., care au deținut și respectiv, dețin funcții de demnitate publică, a reținut că sunt aplicabile prevederile art. 20 din Legea nr. 54/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, care interzic plata unor astfel de drepturi salariale;
-referitor la sumele plătite ca indemnizație de ședință, pentru consilierul P.T., validat la 28 iunie 2000 și angajat în aparatul propriu al Primăriei la data de 29 iunie 2000, a reținut că plățile au fost nelegale, deoarece acesta pierduse calitatea de consilier la data angajării, ca urmare a incompatibilității stabilite de art. 15 lit. b) din Legea nr. 69/1991, republicată.
Împotriva deciziei pronunțate de secția jurisdicțională, au fost formulate recursurile de față.
Consiliul Local al orașului Beiuș a susținut, în esență că soluția atacată este nelegală și netemeinică, deoarece bugetul local nu a înregistrat nici un prejudiciu.
În recursul formulat, recurentul O.N. a susținut că instanțele jurisdicționale au interpretat în mod greșit prevederile art. 19 și 20 din Legea nr. 154/1998, care trebuiau completate cu cele ale art. 17 și 18 din Legea nr. 40/1991, în temeiul cărora a acordat legal premiile anuale pentru funcțiile de demnitate publică.
Recurentul M.V. a susținut că hotărârile instanțelor jurisdicționale sunt lipsite de temei legal, neexistând un raport de cauzalitate între atribuțiile sale de secretar al Consiliului Local și prejudiciul produs prin plata indemnizației de ședință pentru consilierul P.T., care devenise incompatibil.
Recurenta N.I. a criticat soluțiile instanțelor jurisdicționale, susținând că plata premiilor anuale pentru funcțiile de demnitate publică a avut ca temei legal prevederile art. 17 și 18 din Legea nr. 40/1991, iar plata indemnizației de ședință pentru consilierul devenit incompatibil, nu o putea refuza la controlul preventiv, din moment ce nu a existat o hotărâre prin care Consiliul Local să fi constatat incompatibilitatea.
Recursul Consiliului Local Beiuș este lipsit de interes, iar celelalte recursuri sunt neîntemeiate, pentru motivele ce vor fi prezentate în continuare.
În ceea ce privește recursul formulat de Consiliul Local Beiuș, secția jurisdicțională a reținut în mod exact că acesta a avut calitatea procesuală de parte prejudiciată, interesul său legal fiind acela de a contribui la reîntregirea bugetului local al unității administrativ-teritorial pe care o reprezintă.
Or, promovarea recursului jurisdicțional, cât și a recursului de față, tinde la diminuarea bugetului local, ceea ce este împotriva interesului legal al persoanei juridice de drept public, a cărei autoritate este Consiliul Local.
Astfel fiind, recursul declarat de Consiliul Local Beiuș va fi respins ca fiind promovat în lipsa unui interes legal.
În ceea ce privește recursul declarat de recurentul pârât O.N.;
Instanțele jurisdicționale au reținut, în mod corect, lipsa unui temei legal pentru plata premiilor anuale în favoarea unor persoane cu funcții de demnitate publică, în cauză fiind aplicabile prevederile art. 19 și 20 din Legea nr. 154/1998, iar nu ale art. 17 și 18 din Legea nr. 40/1991, republicată, privind salarizarea Președintelui și Guvernului României, precum și a personalului Președinției, Guvernului și al celorlalte organe ale puterii, care nu fac distincție între funcțiile publice și funcțiile de demnitate publică.
Este necontestat că persoanele care, în cauză, au primit premiul anual, au deținut sau dețineau funcții de demnitate publică specificate în Anexa II a Legii nr. 154/1998.
Or, potrivit prevederilor art. 24 alin. (3) din aceeași lege, reglementările legale referitoare la alte drepturi salariale, cum sunt raporturile, premiile și stimulentele, se aplică numai persoanelor ale căror salarii de bază se stabilesc potrivit grilelor de salarizare din Anexele III – VIII ale legii.
Deci, în mod judicios a reținut secția jurisdicțională că persoanele cu funcții de demnitate publică sunt excluse de la primirea unei alte forme de remunerare, în afara indemnizației lunare.
Astfel fiind, motivele de recurs sunt neîntemeiate, urmând ca recursul să fie respins ca atare.
În ceea ce privește recursul declarat de recurentul pârât M.V.;
Instanțele jurisdicționale au reținut că acesta, în calitatea sa de secretar al Consiliului Local Beiuș, avea atribuția să aducă la cunoștință incompatibilitatea în care se afla consilierul care devenise salariat în aparatul propriu, determinând astfel plata nelegală a indemnizațiilor de ședință.
Este necontestat că acel consilier devenise incompatibil și că, astfel, plata indemnizațiilor de ședință s-a făcut în mod nelegal, recurentul contestând, însă, că ar fi avut vreo atribuție în legătură cu constatarea incompatibilității și împiedicarea plăților, având doar atribuția de a aviza, din punct de vedere al legalității, hotărârile Consiliului Local, potrivit prevederilor art. 53 lit. c) din Legea nr. 69/1991, republicată.
Secția jurisdicțională a reținut, în mod corect, că problema stabilirii incompatibilității unui consilier presupune interpretarea unor dispoziții legale, fiind deci o activitate juridică, iar potrivit prevederilor art. 53 lit. c) din Legea nr. 69/1991, republicată, a administrației publice locale, în vigoare la data respectivă, secretarul avea atribuția de a asigura buna funcționare a activităților cu caracter juridic din cadrul aparatului propriu al Consiliului Local, ceea ce nu a făcut.
Astfel fiind, motivele invocate sunt neîntemeiate, iar recursul va fi respins ca nefondat.
În ceea ce privește recursul declarat de recurenta pârâtă N.I.;
Instanțele jurisdicționale au reținut că aceasta, în calitatea sa de contabil-șef, avea obligația să verifice legalitatea plăților, atât în ceea ce privește premiile anuale acordate unor persoane cu funcții de demnitate publică, cât și în cazul indemnizațiilor de ședință plătite nelegal unui consilier care devenise incompatibil.
Într-adevăr, recurenta pârâtă avea între altele, atribuția de a exercita controlul financiar preventiv care, potrivit prevederilor art. 11 din O.G. nr. 119/1999 privind auditul intern și contabilul financiar preventiv, trebuia să cuprindă verificarea legalității și regularității operațiunilor financiare respective: plăți din fonduri publice pentru premiile anule acordate unor persoane cu funcții de demnitate publică și pentru indemnizații de ședință pentru un consilier devenit incompatibil, în privința cărora s-a stabilit că au fost nelegale.
Astfel fiind, motivele de recurs invocate sunt neîntemeiate, urmând ca acest recurs să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Consiliul Local Beiuș, județul Bihor, împotriva deciziei nr. 592 din 2 noiembrie 2001 a Curții de Conturi a României, secția jurisdicțională, ca fără interes.
Respinge recursurile declarate de O.N., de N.I. și de M.V., ca nefondate.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 octombrie 2003.