Ședințe de judecată: Decembrie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 890/2007

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2007.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin petiția înregistrată la data de 13 septembrie 2006, precizată ulterior, SC M.P. SRL Dumbrava Roșie a solicitat ca în contradictoriu cu D.G.F.P. județul Neamț și cu A.P.D.R.P. să se dispună suspendarea executării măsurilor stabilite prin procesul - verbal de control încheiat de consilieri ai pârâtei secunde la 19 noiembrie 2005, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii pentru anularea acelui act, ce formează obiectul dosarului nr. 82/32/2006 al Curții de Apel Bacău.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că aplicarea imediată a acelor măsuri, este vorba despre recuperarea unui debit în valoare de 218.774,65 RON, reprezentând cheltuieli neeligibile pentru cofinanțare comunitară în cadrul Programului SAPARD, efectuate cu achiziții de utilaje și echipamente second hand, a condus la blocarea conturilor sale bancare, determinând imposibilitatea de a-și continua activitatea.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 14 și art. 15 ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Prin sentința civilă nr. 183 din 16 octombrie 2006, Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, a admis excepția privind lipsa de calitate procesuală pasivă a pârâtei D.G.F.P. județul Bacău și în consecință a respins acțiunea formulată, potrivit Legii contenciosului administrativ, de către reclamantă.

De asemenea, a dispus suspendarea executării procesului - verbal de control încheiat de pârâta secundă până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 82/32/2006 al aceleiași instanțe.

Instanța a reținut că în cauză planează incertitudinea asupra situației de fapt consemnată în actul administrativ fiscal, iar susținerile părților cu privire la achiziționarea utilajelor sunt contradictorii, reprezentând un motiv justificat în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Pe de altă parte, s-a apreciat că indisponibilizarea sumelor de bani aflate în contul bancar al societății comerciale, constituie o cauză de împiedicare a exercitării obiectului de activitate prin imposibilitatea plății salariilor, a furnizorilor și a ratelor către creditorii bancari.

În sfârșit, au fost invocate garanțiile instituite prin art. 6 al C.E.D.O.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta A.P.D.R.P.

Recurenta a susținut că prima instanță a admis cererea de suspendare în lipsa procesului - verbal de control financiar și a oricăror probe, din care să rezulte că erau îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Că soluția se bazează pe simple afirmații făcute de reclamantă, care avea obligația de a demonstra atât existența cazului bine justificat, cât și faptul că măsura suspendării actului este necesară pentru prevenirea unei pagube iminente.

Motivul de casare este întemeiat.

Așa cum s-a arătat cu prilejul expunerii rezumative a lucrărilor din dosar, prin procesul - verbal de control încheiat la data de 9 noiembrie 2005, consilieri ai agenției SAPARD au stabilit anumite nereguli în activitatea, SC M.P. SRL, precum și creanța financiară în valoare de 218.774,65 RON, reprezentând cheltuieli neelibigile pentru cofinanțare comunitară în cadrul Programului SAPARD.

Curtea de apel a dispus, la cererea precizată a reclamantei, suspendarea măsurilor luate prin procesul - verbal în lipsa acestui act, depus de recurentă abia în dosarul de recurs.

De asemenea, a concluzionat asupra temeiniciei cererii de suspendare fără a administra nici un fel de probe, fundamentându-și soluția exclusiv pe afirmațiile reclamantei.

Procedând în modul arătat, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, ce nu-și găsește suport probatoriu în piesele dosarului.

Împrejurarea că ulterior datei de efectuare a controlului financiar a fost emisă o adresă de înființare a popririi asupra disponibilităților bănești ale agentului economic la BRD SA sucursala Piatra Neamț de către A.F.P.R. nu justifică nici ea măsura admiterii cererii, devreme ce executarea se limitează la un singur cont, ceea ce nu o împiedică pe reclamantă să efectueze în continuare plăți din alte conturi bancare.

Având în vedere aceste considerente și apreciind că în cauză nu sunt întrunite condițiile cumulativ prevăzute de art. 14 alin. (1) din Lege contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul.

Pe cale de consecință, urmează a fi modificată sentința și respinsă cererea de suspendare formulată de reclamantă.

Văzând și dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (3) C. proc. civ., art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Admite recursul declarat de A.P.D.R.P. împotriva sentinței civile nr. 183 din 16 octombrie 2006 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ.

Modifică sentința atacată și respinge cererea formulată de SC M.P. SRL Dumbrava Roșie privind suspendarea executării actului administrativ ca neîntemeiată.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2007.