Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
V.Ș. în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București, a solicitat anularea hotărârii nr. 2500 din 2 decembrie 2002 și obligarea pârâtei să emită o nouă decizie prin care să se ia în considerare perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945, ca fiind persecutați din motive etnice, conform art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Curtea de Apel București, secția contencios administrativ, prin sentința nr. 265 din 27 februarie 2003, a admis acțiunea, reținând din probele administrate că reclamantul împreună cu familia a fost strămutat din anul 1940, iar în anul 1945 tatăl său a hotărât să rămână în România-orașul Iași, fiind încadrat din aprilie 1946 la revizie de vagoane Socola.
Considerând hotărârea netemeinică și nelegală, pârâta a declarat recurs și a solicitat admiterea lui, casarea sentinței și în fond respingerea acțiunii, întrucât justificat pe probele administrate i s-a stabilit reclamantului două perioade distincte 6 septembrie 1940 – 31 iulie 1941 și 15 ianuarie 1945 – 6 martie 1945 în care beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000.
Recursul este nefondat.
Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 de pe lângă Casa de Pensii a municipiului București, prin hotărârea nr. 250 din 2 decembrie 2002, admițând cererea reclamantului în baza art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, a constatat că acesta s-a refugiat din Basarabia în România în perioadele 6 septembrie 1940 – 31 iulie 1941 și 15 ianuarie 1945 – 6 martie 1945 împreună cu familia.
Reclamantul a arătat că în mod nejustificat i s-a fracționat perioada de persecuție etnică, întrucât posedă acte din care rezultă că tatăl său împreună cu familia a fost strămutat din anul 1940, iar în 1945 tatăl a hotărât să rămână în România unde din aprilie 1946 a fost reîncadrat în muncă la revizia de vagoane Socola.
În acest sens s-au depus adeverința eliberată de Căile Ferate Române, direcțiunea personalului, dovada eliberată de Delegatul Comisariatului general de executarea armistițiului și adeverința eliberată de Ministerul Afacerilor Externe, Comisariatului general al refugiaților și evacuaților.
În consecință, soluția instanței de admitere a acțiunii este temeinică și legală, astfel că, recursul se privește nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ. urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 265 din 27 februarie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată, în ședința publică, astăzi 3 octombrie 2003.