Asupra contestației în anulare de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la data de 31 martie 1999, reclamantul B.I. a chemat în judecată Ministerul Muncii și Protecției Sociale pentru a fi obligat să întocmească și să înmâneze reclamantului actul administrativ privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă în conformitate cu Legea nr.3/1977, cu daune morale și materiale pentru neîntocmirea actului.
Prin întâmpinarea depusă Ministerul Muncii și Protecției Sociale a invocat lipsa calității procesuale pasive, deoarece în conformitate cu prevederile art. 52 din Legea nr. 3/1977 stabilirea pensiei sau respingerea cererii de pensionare se face prin decizia emisă de Oficiul de Pensii din cadrul Direcției Generale teritoriale de Muncă și Protecție Socială iar după apariția Legii nr.19/2000 competența revine casei județene de pensii.
Curtea de Apel Constanța, secția contencios administrativ prin sentința civilă nr.124/CA din 24 mai 2001 a admis excepția invocată de Ministerul Muncii și Protecției Sociale și a respins acțiunea reclamantului ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Recursul declarat de B.I. împotriva sentinței susmenționate a fost respins de Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ prin decizia nr. 2444 din 26 iunie 2002.
La data de 12 februarie 2003 B.I. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr.2444 din 26 iunie 2002 a Curții Supreme de Justiție în temeiul art. 317 și art. 318 C. proc. civ.
In motivarea contestației s-a arătat că soluția pronunțată de instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale și a faptului că nu au fost cercetate toate motivele de recurs invocate de recurent.
S-a mai arătat că prin decizia contestată nu au fost analizate cererile de recuzare formulate nu a fost judecat fondul cauzei.
Verificând cauza, curtea constată că nu este fondată contestația în anulare.
Dispozițiile art.317 alin.(1) C. proc. civ. prevăd ca o condiție „sine qua non” ca hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare numai dacă motivele arătate la pct.(1) și (2) nu au putut fi invocate pe calea recursului.
De asemenea, în conformitate cu art. 318 din același cod, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când soluția data este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța respingând recursul sau admițându-l în parte, a admis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
Analizând susținerile din contestație, în raport cu textele care reglementează cazurile în care se poate exercita aceasta cale de atac, se constată că, contestatorul nu a invocat nici unul din cazurile ce pot constitui motive de contestație în anulare prevăzute de art.317 și art.318 C. proc. civ.
In consecință, contestația în anulare urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de B.I. împotriva deciziei nr. 2444 din 26 iunie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2004.