Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 1251/A/2005 la Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul G.I. a chemat în judecată pe pârâții I.G.J.R. și M.A.I. solicitând ca prin sentința ce va pronunța, Instanța să dispună anularea Ordinului nr. 1029 din 10 iunie 2005, emis de primul pârât, prin care a fost eliberat din funcția de șef adjunct al I.J.J.M., cu consecința repunerii în drepturile bănești începând cu data de 31 mai 2005 până la zi, în raport de care i se va recalcula și pensia de care beneficiază în prezent.
În motivarea acțiunii, reclamantul a precizat că ordinul emis este nelegal, în sarcina sa reținându-se faptul că nu a luat măsurile necesare de aplicare a prevederilor legale privind prevenirea pagubelor în compartimentele auto și alimente, nu a controlat în mod eficient activitatea de hrănire și echipare a efectivelor pentru a evita crearea plusurilor de orice fel și pentru lipsa de implicare în eficientizarea controalelor pe linie logistică, abateri de care nu se face vinovat.
S-a depus întâmpinare de către pârâtul I.G.J.R., acesta invocând excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția inadmisibilității introducerii acțiunii, excepția tardivității îndeplinirii procedurii prealabile, precum și cea a lipsei competenței materiale a Instanței.
Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii.
S-au administrat probatorii cu acte și prin sentința civilă nr. 134 din 13 aprilie 2006, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamant reținând ca fiind întemeiată excepția tardivității plângerii prealabile.
Pentru a pronunța această sentință, Instanța de Fond a reținut că, în speță, ordinul contestat a fost emis la 10 iunie 2005, când într-adevăr reclamantul era internat în spital, dar acesta a fost externat la 13 iulie 2005, iar plângerea a formulat-o abia la 22 august 2005, deci cu mult peste termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Nu a fost primită apărarea reclamantului în sensul că nu a cunoscut despre ordinul contestat, întrucât el a participat la bilanțul controlului din 2 iunie 2005, cu acea ocazie aflând despre faptul că urma să fie eliberat din funcție.
Celelalte excepții invocate prin întâmpinarea depusă de pârât, au fost respinse ca neîntemeiate de către Instanța de Fond, reținându-se că I.G.J.R. are calitate procesuală pasivă, fiind cel care a emis ordinul contestat, competența materială de soluționare a cauzei aparține Curții de Apel potrivit art. 3 C. proc. civ., cauza de față având ca obiect anularea unui act administrativ emis de o autoritate centrală, iar acțiunea este admisibilă în principiu, deoarece ordinul contestat este dat de o autoritate publică centrală ce aparține de M.A.I. care este un organ al administrației centrale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând în esență că numai printr-o interpretare greșită a dispozițiilor legale Instanța de Fond a ajuns la concluzia că a fost formulată tardiv plângere prealabilă, cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Arată recurentul că nu este întemeiată această excepție, de vreme ce Ordinul cu nr. 1029 pe care-l contestă a fost emis la 10 iunie 2005, pus în executare retroactiv începând cu data de 1 iunie 2005, și nu i-a fost comunicat, pârâtul susținând că nu era necesară comunicarea pentru că, el, recurentul ar fi luat cunoștință despre acest ordin la 2 iunie 2005 cu ocazia bilanțului în urma unui control.
În aceste condiții, menționează recurentul, nu se poate stabili termenul de referință legală de la care curg cele 30 de zile privind necesitatea contestării ordinului. Cei doi pârâți au formulat întâmpinări, solicitând respingerea ca nefondat a recursului.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și în raport de dispozițiile legale incidente cauzei, înalta Curte îl va admite pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, „înainte de a se adresa Instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte a acestuia".
Actul contestat și anume Ordinul comandantului I.G.J.R. nr. 1029 din 10 iunie 2005, prin care recurentul - reclamant a fost eliberat din funcția de adjunct al inspectorului șef II la I.J.J.M., aplicabil începând cu data de 1 iunie 2005, nu a fost comunicat acestuia, fiind astfel pus în imposibilitatea de a se apăra față de neregulile ce s-au reținut în sarcina sa.
De altfel, chiar intimatul - pârât I.G.J.R., a recunoscut că nu a procedat la comunicarea acestui ordin, susținând că recurentul - reclamant a aflat despre măsura eliberării din funcție la data de 2 iunie 2005, pentru că a participat la bilanțul controlului, în calitatea de împuternicit la comandă.
Nu poate fi luată în seamă, apărarea intimatului - pârât, pentru că textul de lege, astfel cum a fost enunțat mai sus, vorbește despre o comunicare efectivă a actului, iar pe de altă parte este de observat faptul că ordinul a fost emis abia la 10 iunie 2005, deci ulterior datei de 2 iunie 2005 când a avut loc ședința de bilanț.
În lipsa unor dovezi din care să rezulte că ordinul contestat de recurent i-a fost comunicat, nu se poate stabili nici termenul de referință de la care urmează a fi calculat termenul de 30 de zile de introducere a plângerii prealabile, așa cum corect susține recurentul prin motivele de recurs formulate, astfel încât rezolvarea dată de Instanța de Fond excepției de tardivitate a plângerii, prin admiterea acesteia este una greșită, în contradicție cu textul art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.
Pentru toate aceste considerente, sentința Instanței de Fond se privește ca nelegală și netemeinică, fapt pentru care în baza art. 312 C. proc. civ., recursul va fi admis, hotărârea casată, iar cauza trimisă spre rejudecare la aceeași Instanță de Fond.
Cu ocazia rejudecării, vor fi analizate și celelalte susțineri formulate în recurs de recurent și care constituie de fapt apărări de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de G.I., împotriva sentinței civile nr. 134 din 13 aprilie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași Instanță.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2007.