Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 891 din 17 mai 2002, reclamanta Regia Autonomă Română a Serviciilor de Trafic Aeriene R. București, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat anularea pct 1 din decizia nr. 266 din 19 aprilie 2002 emisă de pârât, prin care s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată pentru suma de 6.956.440.237 lei, reprezentând 2.713.649.400 lei T.V.A., aferentă facturii B00555 și 4.242.790.837 lei majorări de întârziere la T.V.A. menționată mai sus.
Prin sentința civilă nr. 852 bis din 25 septembrie 2002, s-a admis acțiunea reclamantei. S-a anulat ca nelegal pct. 1 din decizia Ministerului Finanțelor Publice, nr. 266 din 19 aprilie 2002 și corespunzător măsurile din actul de control, procesul-verbal încheiat de organele Direcția Generală a Finanțelor Publice București, în ceea ce privește T.V.A., în sumă de 2.713.649.400 lei, aferentă facturii B 00555/1999 și majorările de întârziere de 4.242.790.837 lei.
Au fost obligați pârâții, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 78.000 lei.
Pentru a pronunța astfel, instanța a avut în vedere:
Din factura B 00555 din 13 octombrie 1999 rezultă că firma A.M. din Italia a facturat, către clientul R. SA, prestări servicii, reprezentând modificări pentru depășirea anului 2000 la echipamentul din secțiunea A a amendamentului nr. 1, la adiționalele (Addendumurile) nr. 14 și 15 la contractul 001/06.91/STN, servicii constând în inscripționarea de către firma A.M., de memorii de tip EPROM cu programele modificate, pentru prevenirea disfuncționalităților ce ar fi putut apărea la 31 decembrie 1999 ora 24, din cauza unor defecte tehnologice, ce ar fi putut aduce prejudicii securității persoanelor aeronavelor etc., cum s-a reținut și de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice în considerentele deciziei nr. 266./2002. Conform amendamentului citat, investitorul A.M. urma să elibereze certificat de garanție, conform anexei 4 la amendament, clauză contractuală potrivit căreia firma a executat și livrat către R. SA „părți sistem radar dirijare aeriană”, ce îndeplineau integral conformitatea cu anul 2000.
În amendamentul nr. 1 la actul adițional nr. 16 art. 6, s-a prevăzut că software-ul menționat la amendamentul 1 la actele adiționale 14 și 15, va fi creat și dezvoltat de o echipă compusă din trei ingineri specialiști în software ai R. SA și A.M., în care scop, A.M. se obligă să asigure spațiul pentru birou la sediul său, pentru echipa de trei ingineri a R. SA.
Factura nr. B 00555/1999 a fost emisă de firma A.M. clientului R. SA, pentru aceste servicii care se referă la „year 2000 upgrade”.
În cadrul procedurii administrative, Ministerul Finanțelor Publice a solicitat relații reclamantei R. SA, în sensul dovedirii faptului că locul de executare a softurilor a fost Italia, la sediul firmei A.M.
Faxurile trimise de firma italiană, prin care s-au confirmat prestațiile „year 2000 upgrade” la sediul acesteia, nu s-au reținut în soluționarea favorabilă a contestației, considerându-se că nu constituie documente justificative.
Curtea a avut în vedere prevederile H.G. nr. 512/1998, de aprobare a Normelor de aplicare a O.G. nr. 3/1992, republicat, privind T.V.A., în care se menționează că pentru lucrările efectuate asupra bunurilor mobile corporale, locul impozitării pentru serviciile utilizate în România este locul unde serviciile au fost prestate efectiv, prevederi menționate și prin H.G. nr. 401/2000, de aprobare a Normelor de aplicare a O.U.G. nr. 7/2000 privind T.V.A., dispoziții aplicabile speței, serviciile în cauză, facturate cu factura B 00555/1999, rezultând că au fost executate la sediul firmei prestatoare, A.M., în Italia.
De asemenea, conform art. 10 din O.U.G. nr. 29/1999 privind unele măsuri legate de trecerea la anul 2000 a sistemelor informatice și a sistemelor electronice microprogramate, prin care se prevede scutirea de la taxele vamale a importurilor de echipamente, componente și produse software destinate depășirii problemei anului 2000, prevedere menținută și de Legea nr. 50/1999, cu referire la scutirea de plata T.V.A. a unor produse ale tehnologiei informației, care a redefinit echipamentele, componentele și produsele software pentru rezolvarea problemei „anul 2000”, în care se includ și softurile executate de firma A.M., prevederile normelor speciale, coroborându-se și cu dispozițiile Legii nr. 3/1992, republicată, conform căreia sunt scutite de T.V.A. bunurile din import care prin lege sau hotărâri ale guvernului, sunt scutite de taxe vamale.
Împotriva sentinței au formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a criticat sentința astfel:
Recepția produselor conform facturii B 00555/1999, în valoare de 753.000 dolari SUA, s-a efectuat la 13 octombrie 1999, odată cu semnarea certificatului de acceptare a serviciilor și facturare a lor, efectuându-se plata conform art. 4 pct. 2 din amendamentul 1 la adiționalele 14 și 15 ale contractului inițial.
Pentru a beneficia de facilitățile prevăzute de H.G. nr. 512/1998, privind aprobarea normelor pentru aplicarea O.G. nr. 3/1992 referitoare la T.V.A., reclamanta trebuia să facă dovada că a importat produse care să se regăsească pe listele anexe la O.G. nr. 50/1999 și că adaptarea pentru anul 2000 s-a făcut în Italia.
Reclamanta trebuia să facă dovada costurilor antrenate de echipa comună de specialiști ce a lucrat în Italia, care îi reveneau.
Din conținutul adresei fax din 3 aprilie 2002, transmis din Italia, a rezultat că activitățile pentru adiționalele 14 și 15 ale contractului 001/06/91 STN s-au efectuat de personalul firmei A.M.
Din analiza facturii nr. B 00555/1999 rezultă că reclamanta a importat „părți sistem radar dirijare aeriană”, produse care nu beneficiază de scutire de plata taxelor vamale și T.V.A., conform listei anexă la O.G. nr. 50/1999, cum a reținut eronat instanța de fond.
Reclamanta a achitat taxele vamale aferente importului.
Majorările reprezintă măsura accesorie a debitului datorându-se conform principiului: accesorium sequitur principalem.
Instanța nu a avut rol activ, în sensul că nu a pus în discuția părților oportunitatea efectuării unei expertize contabile, discutându-se probleme de strică specialitate financiar-contabilă.
Ministerul Finanțelor Publice a criticat sentința, în sensul că:
Instanța de fond a motivat hotărârea pe considerentul că din actele depuse la dosar a rezultat cu certitudine că operațiunea de prevenire a disfuncționalităților ce ar fi putut să apară la produse ale tehnologiei informației odată cu trecerea anului 2000, s-au desfășurat în Italia.
Nu s-au avut în vedere apărările Ministerului Finanțelor Publice, în sensul că actul care face dovada bunurilor importate este Declarația Vamală de Import, care se completează de importator și care are răspunderea pentru realitatea consemnărilor.
Din Declarația Vamală de Import nr. 44034 din 6 august 1999, în baza facturii nr. B 00555/1999, reiese că s-au importat „părți sistem radar dirijare aeriană”, produse ce nu beneficiază de scutire de la plata taxelor vamale și T.V.A., conform cu lista anexă la O.G. nr. 50/1999.
În situația în care reclamanta ar fi constatat o eroare la încheierea declarației vamale, avea posibilitatea rectificării sau retragerii acesteia în baza art. 53 din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României.
Reclamanta nu a depus documentele solicitate de pârât, în sensul că prestațiile pentru care organele de control au aplicat cota de T.V.A. de 19%, au fost efectuate în Italia.
Direcția Generală a Finanțelor Publice Municipiul București, a criticat sentința astfel.
Reclamanta nu a demonstrat cu nici un document justificat că serviciile au fost prestate efectiv în Italia.
Din analiza Declarației Vamale de Import nr. 44034 din 6 august 1999, rezultă că reclamanta a importat „părți sistem radar dirijare aeriană”.
Locul prestării serviciilor a fost în România, lucrarea constând în upgrade 2000 la echipamente, respectiv bunuri existente pe teritoriul României.
Ministerul Finanțelor Publice a solicitat reclamantei documente justificative, în sensul O.G. nr. 3/1992, republicată și O.U.G. nr. 17/2000; pentru dovada efectuării prestărilor de servicii în Italia, reclamanta a depus numai o adresă fax din partea firmei italiene, care nu are accepțiunea unui document conform actelor normative citate mai sus.
Bunurile importate, „părți sistem radar dirijare aeriană”, sunt încadrate la poziția tarifară nr. 85299038 care nu se regăsește în lista anexă la O.G. nr. 50/1999, la scutiri de plata taxelor vamale și T.V.A.
În speță, reclamanta a achitat taxele vamale și T.V.A. aferent serviciilor prestate „pentru conformitatea cu anul 2000”;se regăsesc la art. 3 pct. 3.1 lit. b) /IV din amendamentul nr. 1 la actele adiționale nr. 14 și 15 și nu la pct. 6 din amendamentul nr. 1 la actele adiționale nr. 14 și 15, cum eronat a reținut instanța de fond.
Rezultă că serviciile s-au prestat în România, plata T.V.A. fiind datorată de reclamantă.
Analizându-se actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Cu referire la recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Cu factura B00555/1999, firma A.M., cu sediul în Italia, a efectuat serviciile „year 2000 upgrading”, convenite prin amendamentul nr. 1 la Addendumurile nr. 14 și 15, secțiunea A, la contractul nr. 001/06/91/STN, cum în mod corect a reținut instanța de fond.
Serviciile menționate mai sus au avut ca obiect inscripționarea de memorii tip EPROM cu programele modificate, în scopul prevenirii disfuncționalităților ce puteau să apară în momentul trecerii în anul 2000, servicii care s-au executat la sediul prestatorului, în Italia așa cum prevede și art. 6 din amendamentul nr. 1 la Addendumul nr. 16 la contract.
A.M. fiind singurul producător și furnizor al acestor echipamente, era absolut normal ca și upgradarea lor să se facă la sediul din Italia, în România neexistând nici o reprezentanță A.M.
Tot în amendamentul nr. 1 la Addendumul nr. 16 la contract s-a stabilit ca la elaborarea softurilor menționate să lucreze o echipă compusă din 3 ingineri specialiști ai R. SA, ca urmare să se deplaseze la sediul A.M.
Prin faxul din 3 aprilie 2002, trimis de A.M., rezultă că „upgrade la anul 2000” al echipamentului existent s-a efectuat la sediul firmei italiene din Roma, cu personal A.M.
Fiind în mod incontestabil vorba de servicii care au fost efectuate conform actelor adiționale la contract, la sediul firmei A.M., pe Declarația Vamală de Import au apărut „părți sistem radar dirijare”, softurile fiind componente ale sistemului de dirijare a traficului aerian, în mod corect instanța de fond a constatat aplicabilitatea H.G. nr. 512/1998, de aprobare a normelor O.G. nr. 3/1992 privind locul impozitării pentru lucrările efectuate asupra lucrărilor mobile.
Așa cum s-a menționat mai sus, nu s-au importat produse, ci „servicii” care potrivit normelor citate mai sus, se impozitează la locul unde serviciile au fost prestate efectiv, în speță Italia.
Întrucât reclamanta nu datorează T.V.A., nici majorările la calculul acesteia nu pot fi percepute.
La dosarul cauzei existând actele pe baza cărora s-a putut concluziona asupra modului de percepere a T.V.A., nu se impunea administrarea unei expertize contabile.
Constatându-se recursul nefondat, se va respinge ca atare.
Cu referire la recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice.
Instanța de fond a constatat pe baza documentației existente la dosar că, în cauză, s-au prestat servicii conform contractului B 00555/1999, care s-au efectuat la sediul firmei A.M., în Italia.
Faptul că în Declarația Vamală de Import nr.4 4034/1999 s-a menționat că s-au importat „părți sistem radar dirijare aeriană”, nu schimbă natura problemei întrucât, așa cum s-a motivat la primul recurs, este vorba de „servicii, nu de produse”, softurile fiind componente ale sistemului de dirijare a traficului aerian, fiind aplicabile prevederile H.G. nr. 512/1998, de aprobare a normelor O.G. nr. 3/1992 privind locul impozitării asupra lucrurilor mobile.
Din fax rezultă fără dubiu că „upgrade la anul 2000” al echipamentului existent s-a realizat în Italia, la sediul firmei A.M., fiind specificate serviciile operate conform actului adițional nr. 1 addendo nr. 14 și 15 la contractul 001/06/91 STN.
Față de considerentele expuse, recursul fiind nefondat, se va respinge ca atare.
Cu privire la recursul Direcției Generale a Finanțelor Publice a municipiul București:
Așa cum s-a motivat mai sus, în Italia au fost efectuate „servicii”, însă pe Declarația Vamală de Import a apărut „părți sisteme radar dirijare”, întrucât softurile sunt părți componente ale sistemului de dirijare a traficului aerian, constatându-se corect aplicabilitatea H.G. nr. 512/1998, de aprobare a normelor O.G. nr. 3/1992 privind locul impozitării la lucrările efectuate asupra bunurilor mobile.
Este adevărat că societatea nu a operat o rectificare sau retragere a declarației vamale, însă acest lucru nu schimbă natura serviciilor prestate la sediul firmei A.M. din Italia.
Instanța, în mod judicios, a constatat că s-a făcut dovada solicitată de Ministerul Finanțelor Publice, întrucât prin faxul din 3 aprilie 2002, transmis de firma italiană, s-a confirmat că „upgrade la anul 2000” al echipamentului existent s-a efectuat la sediul firmei italiene din Roma, cu personal A.M.
Cu referire la încadrarea tarifară a bunurilor importate, s-a arătat mai sus că este vorba de „servicii” care s-au realizat în Italia.
Faptul că s-au achitat taxele vamale și T.V.A. aferent, nu constituie un argument împotriva susținerilor societății, neplata fiind generatoare de penalizări.
Cum s-a reținut, serviciile fiind prestate în Italia la sediul firmei A.M., intimata este scutită de T.V.A., pentru importul efectuat; pe cale de consecință, nu datorează nici majorări de întârziere.
Recursul fiind nefondat, se va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București și de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, împotriva sentinței civile nr. 852 din 25 septembrie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondate.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2003.