Ședințe de judecată: Decembrie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 3089/2003

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 octombrie 2003.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 3 februarie 2003, reclamantul G.I. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Satu Mare, solicitând anularea hotărârii emise de aceasta, cu nr. 51 din 8 noiembrie 2002 și obligarea pârâtei să-i recunoască dreptul de a beneficia de prevederile Legii nr. 309/2002.

În motivarea cererii sale, reclamantul a susținut că în perioada stagiului militar a lucrat pe șantiere la construirea Gării Brașov, a depoului C.F.R. Brașov și la terasamentul căii ferate Brad-Deva.

Prin sentința civilă nr. 141 din 31 martie 2003, Curtea de Apel Oradea a respins acțiunea, reținând că U.M. nr. 01626, în care reclamantul și-a satisfăcut stagiul militar, nu figurează ca detașament de muncă în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.

Apreciind această hotărâre nelegală și netemeinică, G.I. a declarat recurs, susținând în esență că, în perioada stagiului militar a lucrat pe șantier, fiind eliberat cu grad de caporal de la munca forțată Baraca-Brad.

În opinia recurentului, faptul că în livretul său militar nu se regăsesc aceste date, nu este relevant, dovada susținerilor sale putând fi făcută cu martori, foști colegi de armată, probă pe care, însă, instanța de fond, în mod nejustificat, nu i-a încuviințat-o.

Recursul nu este fondat.

În conformitate cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 309/2002, privind recunoașterea și acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 – 1961: „beneficiază de prevederile legii, persoana cetățean român, care a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii”.

Stabilirea drepturilor cuvenite se face potrivit dispozițiilor aceluiași act normativ, pe baza înscrisurilor din livretele militare sau a adeverințelor eliberate de centrele militare județene sau U.M. nr. 02405 Pitești – art. 6 alin. (2).

Cum în speță, din livretul militar al reclamantului-recurent nu rezultă o astfel de mențiune, și mai mult, ținând cont de adresa Centrului Militar Județean Satu Mare nr. 427 din 28 martie 2003, prin care se precizează că U.M. nr. 01626 nu a făcut parte din detașamentele de muncă și nu figurează în Nomenclatorul cu unitățile și detașamentele de muncă, legal și temeinic, Curtea de Apel Oradea a apreciat că nu s-a făcut dovada îndeplinirii cerințelor art. 1 din Legea nr. 309/2002.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge recursul declarat de G.I. împotriva sentinței civile nr. 141/CA/2003 - P din 31 martie 2003 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 octombrie 2003.