Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 21 februarie 2003, la Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, reclamantul S.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Prahova, anularea în parte a hotărârii nr. 1 din 15 noiembrie 2002, în sensul de a i se recunoaște și perioada 1 ianuarie 1958 – 7 aprilie 1958, ca fiind sub incidența art.,1 din Legea nr. 309/2002, urmând să beneficieze de drepturile acordate prin aceiași lege.
În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că în mod greșit i s-au acordat drepturile, numai pentru perioada 4 aprilie 1956 – 31 decembrie 1957, deși și în intervalul 1 ianuarie 1958 – 7 aprilie 1958, a prestat muncă într-o unitate în subordinea Direcției Generale a Serviciului Muncii.
Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, analizând cauza, s-a pronunțat prin sentința civilă nr. 41 din 13 martie 2003, prin care a respins contestația ca tardiv formulată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a avut în vedere prevederile art. 6 alin. (5) din Legea nr. 309/2002, care stipulează că împotriva hotărârii emise de Casa județeană de pensii, persoana interesată poate face contestație la curtea de apel, în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, potrivit Legii nr. 29/1990, a contenciosului administrativ.
Întrucât hotărârea nr. 1 din 15 noiembrie 2002, emisă de intimată, i-a fost comunicată reclamantului la data de 19 noiembrie 2002, acesta avea posibilitatea să formuleze contestație până la 19 decembrie, inclusiv.
Or, reține instanța, contestația a fost depusă la 19 februarie 2002, conform datei poștei aflată pe plicul de expediere a corespondenței, cu mult peste termenul de 30 de zile prevăzut de art. 6 alin. (5) din Legea nr. 309/2002.
Împotriva sentinței astfel pronunțată, reclamantul S.G. a declarat recurs, solicitând casarea sentinței atacate, ca fiind nelegală și neîntemeiată.
Recurentul-reclamant a susținut că în mod greșit instanța a respins ca tardivă contestația formulată în raport cu data comunicării hotărârii nr. 1 din 15 noiembrie 2002, fără a ține, însă, seama de decizia de revizuire nr. 1 din 17 februarie 2003, cât și de memoriul său din 5 martie 2003, în raport cu care acțiunea era în termen.
Reclamantul a arătat că i-a fost recunoscută ca fiind sub incidența Legii nr. 309/2002, și perioada 1 ianuarie 1958 – 7 aprilie 1958, însă solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Recursul va fi respins pentru cele ce urmează:
Prin hotărârea nr. 1 din 15 noiembrie 2002, emisă de Casa Județeană de Pensii Prahova, s-a constatat că perioada 4 aprilie 1956 – 31 decembrie 1957 se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/1992, drepturile acordându-se începând cu data de 1 septembrie 2002.
Ulterior, ca urmare a cererii reclamantului, formulată în temeiul art. 7 din Legea nr. 309/2002, s-a emis decizia de revizuire nr. 1 din 17 februarie, prin care a fost modificată hotărârea nr. 1 din 15 noiembrie 2002, în sensul că, s-a constatat că perioada în care contestatorul se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002, este 4 aprilie 1956 – 7 aprilie 1958, astfel că a fost luată în calcul întreaga perioadă solicitată și înscrisă în livretul militar seria GE Nr. 010649, respectiv 2 ani și 3 zile.
Hotărârea nr. 1 din 15 noiembrie 2002, revizuită, a fost pusă în executare de către pârâtă prin decizia de pensie nr. 2478021 din 20 februarie 2003, în care este evidențiată perioada de 2 ani și 3 zile, care se încadrează în prevederile Legii nr. 309/2002.
În acest fel, solicitarea reclamantului de a i se admite și perioada 1 ianuarie 1958 – 7 aprilie 1958, a fost satisfăcută, recursul apărând astfel ca lipsit de interes.
Cât privește cheltuielile de judecată solicitate de către reclamant, se constată că această cerere nu este justificată, nefăcându-se dovezi în cauză.
Față de cele de mai sus, Curtea constată că sentința atacată este temeinică și legală, urmând a se dispune respingerea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de S.G., împotriva sentinței civile nr. 41 din 13 martie 2003 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 octombrie 2003.