Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 646 din 6 iulie 2006 a admis cererea formulată de reclamantul O.L., în contradictoriu cu pârâta A.N.V.B. și a anulat Ordinul nr. 4633 din 21 martie 2006 emis de această din urmă autoritate, prin care s-a dispus sancționarea reclamantului cu „mustrare scrisă” în temeiul art. 65 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 188/1999.
Pentru a hotărî astfel, Instanța de Fond a reținut că reclamantul, inspector vamal asistent la B.V.B. a fost sancționat cu mustrare scrisă, în temeiul prevederilor legale sus - menționate, pentru că nu și-a respectat atribuțiile de serviciu cu privire la supravegherea perimetrului B.V.B., sancțiunea fiind aplicată în urma raportului C.D. din cadrul A.N.V. care a încheiat un referat la data de 2 februarie 2006, reținându-se că faptele pentru care s-a impus sancțiunea au fost săvârșite de reclamant la data de 19 septembrie 2005.
În raport de prevederile art. 65 alin. (5) din Legea nr. 188/1999 potrivit cu care sancțiunile disciplinare se aplică în termen de cel mult 6 luni de la data săvârșirii abaterilor și reținând că reclamantului i-a fost aplicată sancțiunea la data de 21 martie 2006, pentru faptele săvârșite în perioada 16 septembrie - 19 septembrie 2005, rezultă așadar că termenul a fost depășit, chiar modificarea ulterioară a Legii nr. 188/1999 demonstrând că la momentul sancționării reclamantului termenul curgea de la data săvârșirii abaterilor și nu de la data la care a luat cunoștință instituția de săvârșirea respectivelor abateri, astfel cum s-a susținut.
În fine, Instanța de Fond a mai reținut că actul de sancționare a fost încheiat și cu nerespectarea dispozițiilor H.G. nr. 1210/2003, respectiv ale art. 35 alin. (5), în care se precizează că actul administrativ de sancționare se emite în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data primirii raportului comisiei de disciplină, termen care de asemeni nu a fost respectat.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs D.R.V.C., în nume propriu precum și în numele și pentru A.N.V., criticând-o pentru greșita aplicare a legii, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ca și pentru lipsa motivelor pe care se sprijină, conform art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
În esență, prin motivele de recurs formulate recurenta - pârâtă a menționat că în mod greșit Instanța de Fond a respins excepția invocată, respectiv lipsa procedurii prealabile, apreciind că s-a făcut dovada obiecțiunilor formulate față de sancțiunea aplicată, fiind ulterior îndeplinite cerințele art. 68 din Legea nr. 188/1999, întrucât legiuitorul nu a lăsat la latitudinea părții interesate opțiunea efectuării procedurii prealabile, ci a condiționat sesizarea Instanței de îndeplinirea ei.
În fine, recurenta a mai susținut că în mod nelegal Instanța de Fond a reținut nulitatea absolută a Ordinului nr. 4633 din 21 martie 2006 al A.N.V., invocată de reclamant, în raport de dispozițiile art. 65 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, republicată, în condițiile în care termenul de 6 luni prevăzut de acest text se calculează de la data la care angajatorul a luat cunoștință despre abaterea disciplinară săvârșită de către funcționarul public, în cauză, de reclamantul intimat. În raport de acest mod de calcul al termenului, ordinul a fost emis cu respectarea prevederilor legale incidente, nefiind așadar legală anularea sa prin hotărârea atacată.
Recursul nu este fondat.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de prevederile legale incidente, de criticile recurentei dar și prin prisma art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reține că hotărârea pronunțată de Instanța de Fond este legală și temeinică și urmează a fi menținută pentru considerentele în continuare arătate.
În cuprinsul art. 65 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, astfel cum a fost modificată și actualizată în raport de amendamentele aduse, succesiv, prin Legea nr. 344/2004, O.U.G. nr. 92/2004, O.U.G. nr. 39/2005 și O.G. nr. 2/2006, aplicabil în cauză, față de data abaterilor săvârșite, 16 septembrie 2005 – 19 septembrie 2005, se menționează expres că sancțiunile disciplinare se aplică în termen de cel mult 6 luni de la data săvârșirii abaterilor.
Rezultă așadar că textele menționate în vigoare și aplicabile în cauză nu se referă la data constatării abaterilor de către instituția publică, după cum eronat susține recurenta. Alin. (5) al art. 65 din Legea nr. 188/1999 a suferit o modificare, în sensul aplicării sancțiunii disciplinare, nu mai târziu de 2 ani de la data săvârșirii abaterii disciplinare, modificare introdusă însă prin Legea nr. 251/2006, intrată în vigoare la data de 19 iulie 2006, care însă, nu poate avea o aplicare retroactivă și nu este așadar incident în cauză.
În fine, nefondate sunt și celelalte critici ale recurentei, în condițiile în care Instanța de Fond a reținut, pe de o parte că sesizarea Instanței a fost legal efectuată, în conformitate cu prevederile art. 68 din Legea nr. 188/1999, după ce reclamantul a formulat obiecțiuni la sancțiunea propusă de Comisia de disciplină, iar pe de alta, a apreciat că ordinul de sancționare emis la 21 martie 2006 a încălcat și dispozițiile art. 35 alin. (2) din H.G. nr. 1210/2003, în sensul necuprinderii, sub sancțiunea nulității absolute, a mențiunilor referitoare la descrierea faptelor ce constituie abaterile disciplinare reținute și nici termenul în care sancțiunea disciplinară poate fi contestată (art. 35 alin. (2) lit. a) și e)).
Față de cele arătate, reținând netemeinicia criticilor recurentei, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat, conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta D.R.V.C. în nume propriu și pentru A.N.V. împotriva sentinței nr. 646 din 6 iulie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 februarie 2007.