Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 938 din 30 martie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta F.R.F., în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. – D.G.F.P. a Municipiului București, anulând Decizia nr. 330 din 16 august 2006, emisă de pârâtă, și obligând-o pe aceasta să înainteze contestația, în vederea soluționării, organului de soluționare a contestației competent din cadrul A.N.A.F.
Pentru a pronunța această soluție, Instanța de Fond a reținut, în esență, că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 179 alin. (1) lit. c) C. proc. fisc., așa cum se arată și în prevederile art. 178 din Normele Metodologice de aplicare a O.G. nr. 92/2003, aprobate prin H.G. nr. 1050/2004, și ale pct. 5.4 lit. b) din Instrucțiunile pentru aplicarea titlului 9 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată, aprobate prin Ordinul Președintelui A.N.A.F. nr. 519/2005. Potrivit acestor dispoziții legale, competența de soluționare a contestației formulate de reclamantă aparține organului competent constituit la nivel central, respectiv la nivelul A.N.A.F., iar nu pârâtei D.G.F.P. a Municipiului București, care, constatând că suma contestată este mai mare de 500.000 lei, ar fi trebuit să facă aplicarea art. 177 alin. (2) C. proc. fisc. și să înainteze contestația organului competent.
Cu privire la capătul de cerere prin care reclamanta solicita anularea deciziei de impunere contestate și dispunerea rambursării sumei solicitate, Instanța de judecată a reținut că nu poate proceda la analizarea pe fond a acestor aspecte, mai înainte ca organul de soluționare a contestației competent să se pronunțe asupra contestației în condițiile art. 175 - 188 C. proc. fisc.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamanta cât și pârâta, susținând că este netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului, recurenta - reclamantă susține, în esență, că Instanța de judecată „ar fi trebuit să cerceteze pe fond cererea" de rambursare și să se pronunțe asupra temeiniciei acesteia.
Pârâta își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. fisc., reiterând, în esență, argumentele invocate în fața Instanței de Fond. În plus arată că, în speță, sunt aplicabile prevederile de la pct. 5.4 lit. b) din Instrucțiunile pentru aplicarea titlului 9 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată, aprobate prin Ordinul Președintelui A.N.A.F. nr. 519/2005, prevederi față de care în mod corect contestația formulată de intimata - reclamantă a fost soluționată de D.G.F.P. a Municipiului București, întrucât TVA aprobată la rambursare este sub 500.000 lei.
Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurente, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursurile sunt nefondate, după cum se va arăta în continuare.
Obiectul contestației formulate de reclamantă în temeiul art. 103 alin. (3) și art. 186 din O.G. nr. 92/2003, republicată, îl constituie suma de 694.383 lei, reprezentând TVA neadmisă la rambursare, potrivit Deciziei de impunere nr. 497 din 30 iunie 2006.
Or, conform dispozițiilor art. 179 alin. (1) lit. c) C. proc. fisc., în forma în vigoare la data soluționării cauzei în fond, „contestațiile care au ca obiect impozite, taxe, contribuții, datorie vamală, accesoriile acestora, al căror cuantum este de 500.000 lei sau mai mare, precum și cele formulate împotriva actelor emise de organe centrale se soluționează de către organe competente de soluționare constituite la nivel central".
Aceeași regulă este redată și în cuprinsul prevederilor art. 178 alin. (1) lit. c) din Normele Metodologice de aplicare a O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., aprobate prin H.G. nr. 1050/2004.
Așa fiind, cum potrivit art. 177 alin. (2) C. proc. fisc., în forma în vigoare la data soluționării cauzei de către Instanța de Fond, „În cazul în care competența de soluționare nu aparține organului emitent al actului administrativ fiscal atacat, contestația va fi înaintată de către acesta, în termen de 5 zile de la înregistrare, organului de soluționare competent", în mod corect a procedat prima Instanță dispunând obligarea pârâtei să procedeze conform dispozițiilor legale citate.
Prevederile pct. 5.4 din Instrucțiunile pentru aplicarea titlului 9 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată, aprobate prin Ordinul Președintelui A.N.A.F. nr. 519/2005, invocate de recurenta - pârâtă, nu sunt de natură a impune o altă concluzie.
Astfel, potrivit instrucțiunilor respective, „Competența de soluționare este dată de cuantumul total al sumelor contestate, reprezentând impozite, taxe, contribuții stabilite de plată de către organul fiscal, precum și accesorii ale acestora, sau de cuantumul total al taxelor, impozitelor, contribuțiilor, aprobate la rambursare, respectiv restituire, după caz".
Prin norma citată se introduce, așadar, o distincție pe care O.G. nr. 92/2003, în aplicarea căreia au fost emise Instrucțiunile, nu o prevede, ordonanța stabilind, în mod neechivoc, drept criteriu de determinare a organului administrativ de soluționare competent: cuantumul impozitului, taxei, contribuției, datoriei vamale ori al accesoriilor acestora, ce constituie obiectul contestației.
Or, conform principiului ierarhiei actelor normative, scopul actelor administrative normative emise în aplicarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului este exclusiv acela al executării actelor în temeiul cărora au fost emise, rațiunea și legitimitatea unui asemenea act administrativ, cum sunt și instrucțiunile în discuție, fiind date numai de măsura în care regulile stabilite prin acest act subsecvent asigură corecta aplicare a prevederilor legale ori conduc la înlăturarea unor dificultăți în aplicarea legii sau la organizarea corespunzătoare a unor activități.
Principiul susmenționat este consacrat de prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, potrivit cărora fețele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă".
Făcând aplicarea acestui principiu, art. 75 din Legea nr. 24/2000 prevede că „ordinele cu caracter normativ, instrucțiunile și alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor și ai celorlalte organe ale administrației publice centrale de specialitate sau ale autorităților administrative autonome se emit numai pe baza și în executarea legilor, a hotărârilor și a ordonanțelor Guvernului".
De asemenea, conform art. 76 din aceeași lege, „ordinele, instrucțiunile și alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora".
Făcând distincție între cuantumul total al sumelor contestate, reprezentând impozite, taxe, contribuții stabilite de plată de către organul fiscal, precum și accesorii ale acestora, și cuantumul total al taxelor, impozitelor, contribuțiilor, aprobate la rambursare, respectiv restituire, prevederile pct. 5.4 din Instrucțiunile aprobate prin Ordinul Președintelui A.N.A.F. nr. 519/2005 contravin dispozițiilor C. proc. fisc., în aplicarea cărora au fost emise, neputând fi luate în considerare.
În ceea ce privește recursul declarat de reclamantă, se va reține, de asemenea, că este neîntemeiat.
Astfel, pentru soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale, C. proc. fisc. cuprinde o procedură care se realizează după reguli și de către organe expres prevăzute și cu o competență strict determinată (art. 175 - 188, în forma în vigoare la data soluționării de către Instanța de Fond), procedură care se finalizează cu emiterea de către organul competent a unei decizii, care poate fi atacată la Instanța judecătorească de contencios administrativ competentă.
Cum decizia atacată în cauză a fost emisă de către un organ administrativ necompetent potrivit legii, în mod corect a reținut prima Instanță că nu poate proceda la analizarea pe fond a cererilor formulate de reclamantă, mai înainte ca organul administrativ de soluționare a contestației competent, potrivit dispozițiilor legale susmenționate, să se pronunțe asupra contestației.
Pentru motivele arătate, recursurile vor fi respinse ca nefondate, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de reclamanta F.R.F. și de pârâta A.N.A.F. – D.G.F.P. a Municipiului București împotriva sentinței nr. 938 din 30 martie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 martie 2008.