Asupra recursului de fata;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1278/2007 pronunțată la 16 mai 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A.G. în contradictoriu cu C.N.V.M. și a suspendat executarea Ordonanței nr. 206 din 7 martie 2007 emisă de pârâtă, până la soluționarea în fond a cauzei.
Prin încheierea pronunțată în camera de consiliu din 31 iulie 2007, aceeași Instanță a admis cererea de îndreptare eroare materială formulată de reclamant și a dispus ca în dispozitivul sentinței să se treacă „suspendă executarea Ordonanței nr. 205 din 7 martie 2007" în loc de „suspendă executarea Ordonanței nr. 206 din 7 martie 2007".
Pentru a pronunța această sentință prima Instanță a reținut că prin Ordonanța C.N.V.M. nr. 205/2007 s-a dispus sancționarea reclamantului și anume amendarea acestuia cu suma de 246.527,05 lei reprezentând jumătate din valoarea de 493.054,1 lei, reprezentând suma valorii tranzacțiilor de cumpărare de acțiuni A.M.O. (SC A.P. SA) realizate pe contul H. al S.S.I.F.M. SA în perioada 01 noiembrie 2006 - 06 decembrie 2006 și interzicerea pe o perioadă de timp de un an a tuturor activităților și serviciilor ce cad sub incidența Legii nr. 297/2004, reținându-se în sarcina acestuia că în calitate de director al S.S.I.F.M. SA, prin angajarea de activități de manipulare a pieței a încălcat dispozițiile prevăzute de art. 248 din Legea nr. 297/2004.
Din examinarea prevederilor art. 271 - 274 din Legea nr. 297/2004, reține Instanța de Fond, rezultă că pârâta trebuia să aibă la baza Ordonanței de sancționare acte de constatare ale agenților săi speciali împuterniciți cu supravegherea, investigarea și controlul respectării dispozițiilor legale și ale reglementărilor pieții de capital.
Dat fiind că pârâta nu a făcut dovada prezumtivă conform legii, a situației de fapt reținută în ordonanță prin menționarea unui raport de constatare a contravenției, Instanța de Fond a considerat că în speță este îndeplinită condiția cazului bine justificat, adică există o aparență de nelegalitate a actului administrativ emis.
Cât privește cea de-a doua condiție, cea a prevenirii unei pagube eminente, reține prima Instanță că și aceasta este îndeplinită, dat fiind că prin aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 297/2004, interzicerea temporară a desfășurării unor activități și servicii ce cad sub incidența legii, pe o perioadă de un an s-ar produce inevitabil un prejudiciu reclamantului, de profesie broker.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul prevăzut de lege, pârâta C.N.V.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice sub următoarele aspecte:
- Instanța de Fond a acordat ceea ce nu s-a cerut, obiectul acțiunii fiind în mod clar precizat și anume suspendarea Ordonanței nr. 205 din 7 martie 2007, emisă de C.N.V.M., or Instanța s-a pronunțat cu privire la Ordonanța nr. 206 din 7 martie 2007, emisă de C.N.V.M. ce se referă la o cu totul altă persoană V.G.C. (art. 304 pct. 6 C. proc. civ.);
- interpretând greșit actul dedus judecății, Instanța a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, motiv de casare sau modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.;
- hotărârea Instanței de Fond este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În susținerea motivelor de recurs formulate, pârâta arată că măsura dispusă prin actul administrativ atacat a fost adoptată având în vedere activitățile intimatului - reclamant de manipulare a pieței de capital și în considerarea legislației incidente în cauză, iar Instanța de Fond la momentul analizării celor două condiții esențiale ce trebuiesc îndeplinite cumulativ pentru a putea fi solicitată suspendarea executării unui act administrativ, deși precizează că doar „pipăie fondul cauzei", totuși apreciază cu privire la legalitatea măsurii de sancționare aplicată de C.N.V.M. și astfel apreciază ca fiind caz bine justificat, faptul că există o aparență de nelegalitate a actului administrativ contestat.
Lipsa raportului de constatare întocmit de agenții constatatori invocată de intimatul - reclamant a fost reținută în mod eronat de către Instanță și nu reprezintă o cauză de nulitate a Ordonanței, în materia constatării și stabilirii contravenționale pe piața de capital nefiind aplicabile prevederile Ordonanței nr. 2/2001.
Recurenta mai susține că Ordonanța C.N.V.M. nr. 205 din 7 martie 2007 este un act individual care îndeplinește condițiile cerute ad validitatem, aspect pe care Instanța de Fond ar fi trebuit să-l observe și mai mult decât atât Instanța de Fond nu trebuie să cerceteze fondul dreptului, ci doar aparența acestui drept.
Condiția privind prevenirea unei pagube iminente susține recurenta, în mod eronat a fost reținută de Instanță ca fiind îndeplinită, deoarece plata unei sume de bani către bugetul de stat, chiar dacă ulterior actul administrativ în baza căruia s-a făcut plata a fost anulat ca fiind ilegal, nu poate constitui motiv de suspendare a aplicării actului administrativ.
Ca o concluzie, recurenta precizează că reclamantul - recurent nu a probat îndeplinirea cumulativă a condițiilor cerute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 republicată pentru admiterea cererii de suspendare a executării actului administrativ supus judecății, astfel că solicită admiterea recursului și modificarea sentinței Instanței de Fond în sensul respingerii cererii de suspendare a executării Ordonanței C.N.V.M. nr. 205 din 7 martie 2007, ca neîntemeiată.
Recursul este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor arăta în continuare în primul rând, Instanța de Fond nu a acordat ceea ce nu s-a cerut, întrucât eroarea strecurată în dispozitivul sentinței a fost îndreptată prin încheierea dată în camera de consiliu din data de 31 iulie 2007, prin care s-a dispus suspendarea executării Ordonanței nr. 205 din 7 martie 2007, în loc de suspendarea executării Ordonanței nr. 206 din 7 martie 2007, cum din eroare se trecuse inițial.
Este cert faptul că în speță este vorba de Ordonanța nr. 205 din 7 martie 2007 emisă de C.N.V.M., deoarece se referă la sancționarea intimatului - reclamant, iar în cuprinsul acțiunii cât și în considerentele sentinței Instanței de Fond se fac referiri la acest număr de Ordonanță.
Pe fondul cauzei se constată că sentința Instanței de Fond prin care s-a dispus suspendarea executării acestei Ordonanțe, este legală și temeinică, apreciind-se în mod corect ca fiind îndeplinite cele două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată prin Legea nr. 262/2007, și anume cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.
În acord cu practica Instanței supreme, existența unui caz bine justificat în sensul art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ poate fi reținută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate care constituie unul dintre fundamentele caracterului executării al actelor administrative.
Oricum, însă cu ocazia soluționării cererii de suspendare a executării actului administrativ, Instanța are numai posibilitatea de a efectua o cercetare sumară a aparenței dreptului, întrucât în cadrul procedurii prevăzute de lege nu poate fi prejudecat fondul litigiului.
Din considerentele sentinței atacate cu recurs, rezultă că Instanța de Fond nu a încercat altceva decât efectuarea unei astfel de cercetări sumare a aparenței dreptului, nicidecum o analiză pe fond a legalității ordonanței de sancționare, analiză care nu se poate face decât în cadrul acțiunii în anulare.
Cazul bine justificat nu poate fi însă analizat singular, independent, ci în contextul în care a îndeplinit și cea de-a doua condiție prevenirea unei pagube iminente, ireparabile, de care persoana care se consideră vătămată prin actul respectiv să fie amenințată prin executarea actului.
În speță, intimatul - reclamant este amenințat de producerea unei pagube iminente în cazul punerii în executare a ordonanței, nu atât prin trecerea la executarea amenzii ce i-a fost aplicată, cât prin faptul că i s-a interzis pe o perioadă de un an efectuarea tuturor activităților și a serviciilor ce cad sub incidența Legii nr. 297/2004, ceea ce conduce la încetarea sau blocarea activității cu repercursiuni asupra resurselor de existență ale acestuia.
De altfel posibilitatea suspendării actelor administrative este consacrată și în documente emise de organisme internaționale în condiții similare cu reglementarea cuprinsă în Legea nr. 554/2004.
Astfel Recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri al C.E. privitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă prevede ca principiu, posibilitatea conferită celui ce se consideră vătămat de a solicita suspendarea executării unui act administrativ, suspendare pe care Instanța o va acorda atunci când în raport de ansamblul circumstanțelor și intereselor, se apreciază că executarea actului administrativ ar fi de natură a crea pagube semnificative, dificil de reparat și când există și argumente juridice valabile față de regularitatea actului emis.
Pentru toate aceste considerente, constatând că sentința Instanței de Fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul declarat de pârâta C.N.V.M. va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta C.N.V.M. împotriva sentinței civile nr. 1278 din 16 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 ianuarie 2008.