Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 3 ianuarie 2007, B.J.S. a formulat plângere împotriva Deciziei nr. 113.393 din 16 noiembrie 2006 prin care C.S.A. a dispus sancționarea sa cu amendă în cuantum de 3 salarii nete.
În motivarea plângerii, contestatorul a invocat greșita aplicare a legii, întrucât nu se face vinovat de săvârșirea contravenției de netransmitere a datelor ce i-au fost solicitate în calitate de director general la SC A.R.A. SA.
Prin sentința civilă nr. 1840 din 26 iunie 2007, Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a respins plângerea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, Instanța a reținut că în mod corect, s-a stabilit vinovăția contestatorului în comiterea contravenției, întrucât la data de 15 octombrie 2006, prevăzută ca termen limită pentru depunerea documentelor solicitate, directorul general al societății nu se afla în imposibilitate obiectivă de exercitare a obligației legale, deplasarea în străinătate având loc ulterior acestei date, respectiv între 3 - 5 octombrie 2006.
Împotriva sentinței a declarat recurs B.J.S., criticând-o pentru nelegalitate ți netemeinicie.
Astfel, recurentul a invocat lipsa unuia dintre elementele constitutive ale contravenției, respectiv fapta ilicită, în condițiile în care față de faptul că nerespectarea dispozițiilor legale a fost imputată societății de asigurări și nu directorului general, persoana juridică ar fi trebuit să fie sancționată și nu persoana fizică.
Recurentul a mai arătat că Instanța trebuia să constate existența unei cauze de înlăturare a caracterului contravențional al faptei și anume lipsa culpei, în raport de împrejurarea că obligația de a întocmi și semna documentația a îndeplinit-o la 14 octombrie 2006, nefiind vina directorului că actele nu au fost trimise la timp de departamentul secretariat.
S-a invocat de asemenea, ca motiv de nulitate a deciziei de sancționare, nedeterminarea concretă a cuantumului amenzii aplicate, intimata încălcând astfel dispozițiile normei - cadru, art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, potrivit căreia în cazul sancțiunii cu amendă se vor stabili limita minimă și maximă sau cota procentuală.
Ultimul motiv de recurs privește individualizarea sancțiunii, recurentul învederând că atât circumstanțele reale și personale ale săvârșirii faptei, cât și conduita făptuitorului, îndrituiau Instanța să înlocuiască sancțiunea amenzii cu avertisment.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, critica privind greșita aplicare a normelor în materia asigurărilor nu are suport legal, atât fapta ilicită cât și vinovăția directorului general al societății de asigurări fiind corect stabilite.
Intimata a solicitat la 22 septembrie 2006 transmiterea în termen de 48 de ore a unei documentații care să cuprindă informații privind situația financiară a societății.
Însuși recurentul, în calitate de director general a solicitat la 26 septembrie 2006 amânarea termenului până la 15 octombrie 2006, dată până la care informațiile cerute nu au fost comunicate.
Răspunderea recurentului subzistă sub forma culpei, potrivit art. 39 alin. (2) lit. c) cu referire la art. 5 lit. j) și respectiv art. 39 alin. (3) lit. c) din Legea nr. nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supraveghere a asigurărilor.
Astfel, C.S.A. are dreptul de a solicita informații și documente atât de la asigurător, cât și de la orice persoană fizică sau juridică având legătură directă ori indirectă cu activitatea societății. Cât privește amenda, sancțiunea se dispune împotriva conducerii executive a asigurătorului și constă între 1 și 6 salarii nete din luna precedentă celei în care a fost constatată contravenția.
Așadar, legea specială în materie, și nu norma generală prevăzută în O.G. nr. 2/2001 care nu are aplicabilitate, prevede cuantumul amenzii în forma arătată, astfel încât nici critica privind nedeterminarea valorii sancțiunii nu este întemeiată.
Curtea nu poate primi nici ultimul motiv de recurs, privind individualizarea sancțiunii, în condițiile în care intimata a aplicat o amendă la limita medie și a avut în vedere și împrejurarea că recurentul a mai fost sancționat contravențional în anul 2006 în două rânduri, cu avertisment, respectiv amendă un salariu net.
În raport de considerentele expuse mai sus, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul B.J.S., Director General al SC A.R.A. SA împotriva sentinței nr. 1840 din 26 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat
Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 martie 2008.