Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 5 septembrie 2007 pe rolul Curții de Apel Cluj reclamantul P.M. a chemat în judecată pe pârâta C.J.P. Cluj, solicitând anularea Hotărârii nr. 21280 din 9 iulie 2007 prin care i s-a respins cererea pentru recunoașterea calității de refugiat și acordarea drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.
În motivarea acțiunii reclamantul susține că, deși a justificat cu acte faptul că s-a refugiat, cererea i-a fost respinsă.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, invocând faptul că din declarațiile martorilor și înscrisurile depuse la dosar nu se evidențiază nici un fapt sau o împrejurare care să poată fi individualizată ca persecuție.
Din declarațiile date de acești martori, declarații „ca martor ocular", rezultă că s-au aflat concomitent în mai mulate locuri, au observat persoanele pentru care declară, atestând refugieri din următoarele localități: Mihăiești, Popești, Sumurduc, Sard, Mănăstireni, Trestia, Boju, Sutoru - Zimbor, Recea - Cristur, Gilău, Treznea, Corusu, din Vișag în Huedin, Mănăstireni Dretea, Berindu - Sânpaul, Chinteni, se atestă un refugiu din Văleni la Baciu, din Săvădisla în Baciu.
Toate aceste refugieri de prin tot județul Cluj atestate de acești martori în calitate de „martori oculari" sunt o dovadă incontestabilă în defavoarea credibilității acestor persoane.
Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 593 din 13 noiembrie 2007 a respins acțiunea formulată de reclamantul P.M.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că din probatoriile administrate nu rezultă că reclamantul a fost supus unor persecuții de natură etnică.
Depozițiile martorilor prezintă în mod generic întreaga stare de fapt fără a relata în detaliu evenimente de natură a reliefa vreo experiență trăită împreună cu reclamantul.
Pe de altă parte deși instanța a dispus audierea martorilor și aceștia au fost citați în acest sens nu s-au prezentat în instanță, iar reclamantul a fost decăzut din această probă.
Împotriva sentinței civile nr. 593 din 13 noiembrie 2007 a Curții de Apel Cluj a declarat recurs reclamantul criticând-o ca nelegală și netemeinică. A invocat dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., susținând în esență că din motive medicale independente de voința lor, martorii au fost în imposibilitate să fie prezenți în instanță, dar că prin declarațiile date în fața notarului public se atestă cu exactitate data plecării, localitatea de plecare, motivul plecării, localitatea de refugiu și data întoarcerii.
A mai arătat recurentul - reclamant că instanța de fond în mod greșit nu a admis cererea privind înlocuirea celor doi martori, bolnavi, întrucât a depus acte medicale din care rezultă imposibilitatea martorilor de a se prezenta la ședința de judecată.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului în raport cu motivele invocate și normele legale aplicabile constată că recursul este nefondat.
Din interpretarea prevederilor Legii nr. 189/2000 rezultă că scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii persoanelor care au suferit prejudicii fiind persecutate în regimurile respective și în perioada arătată.
Prin această lege s-au acordat o serie de facilități persoanelor persecutate pe criterii etnice care să compenseze privațiunile la care au fost supuse unele categorii de populații din Ardealul de Nord în perioada de ocupație 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945 însă, intenția legiuitorului a fost aceea de a circumscrie sfera celor persecutați de regimurile extremiste.
De aceea în mod corect prima instanță a reținut că reclamantul nu beneficiază de drepturile prevăzute de lege, întrucât nu a dovedit în nici un fel motivul refugiului.
Din declarațiile autentice ale martorilor L.N. și R.P. depuse în probațiune la dosarul cauzei, nu rezultă că reclamantul P.M. a fost supus unor persecuții de natură etnică.
De altfel, așa cum a reținut și instanța de fond acești martori au depus mărturie în susținerea a peste 200 de cereri.
Astfel că sunt suficiente indicii pentru a considera că probatoriul depus la dosar are caracterul unuia „pro causa” fiind dat în favoarea celui care solicită și nu se bazează pe fapte care s-au produs în realitate, reținerea instanței de fond în acest sens fiind temeinică și legală.
În ceea ce privește suplimentarea probatoriului prin audierea nemijlocită a celor doi martori și refuzul instanței de fond de înlocuire a martorilor, instanța de recurs constată că și sub acest aspect curtea de apel a procedat corect.
Faptele prezentate prin declarațiile autentice de martorii L.N. și R.P. priveau aspecte generale fără a relata în detaliu evenimente de natură a reliefa vreo experiență trăită de către aceștia împreună cu reclamantul, iar lipsa lor din instanță la termenul de judecată din data de 13 noiembrie 2007 nu poate fi justificată cu o adeverință medicală eliberată la data de 2 octombrie 2007 care relevă prezența unor afecțiuni cronice.
Pentru considerentele expuse se constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică motiv pentru care recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de P.M. împotriva sentinței civile nr. 593 din 13 noiembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 martie 2008.