Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea depusă la C.S.M. la data de 13 decembrie 2007 și înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 21 decembrie 2007 N.T.M. a formulat recurs în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (5) și alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată și al dispozițiilor art. 299 și urm. C. proc. civ., împotriva Hotărârii nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M., prin care i-a fost respinsă cererea de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând instanței să constate că a dobândit acest grad prin numirea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – biroul teritorial Prahova.

În motivarea recursului, recurentul N.T.M. invocă următoarele:

- argumentele invocate de C.S.M. în hotărârea recurată nu au nici o legătură cu cererea sa, cele două noțiuni „promovare în funcții de execuție” și „dobândirea gradului profesional”, fiind total distincte, iar cererea sa vizează „constatarea că a dobândit gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”, și nu „ a se lua act că a promovat vreun concurs de promovare în funcții de execuție organizat de C.S.M., în sensul art. 43 raportat la art. 44 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

- interviul susținut pentru a fi numit la D.I.I.C.O.T. este mult mai relevant, comparativ cu concursul de promovare reglementat de art. 43 raportat la art. 44 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004, republicată, deoarece verifică pregătirea profesională, conduită morală ireproșabilă a procurorului, capacitatea de a lua decizii și de a-și asuma răspunderea, rezistență la stres, etc., adică o evaluare mult mai profundă a candidaților, așa încât numirea sa în aceste condiții are același efect ca și promovarea realizată în urma promovării unui concurs sau examen.

- prin numire la D.I.I.C.O.T., conform dispozițiilor legale în vigoare, a dobândit de drept gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

- în executarea funcției în care a fost numit, a îndeplinit acte ce intrau în competența Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar nerecunoașterea faptului că a dobândit grad profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,ar putea pune în discuție valabilitatea actelor întocmite în această calitate.

- prevederea legală conform căreia „procurorii (…) revin la parchetul de unde provin”, nu contravine recunoașterii gradului profesional, ea constituind numai o garanție dată procurorului că oricând poate reveni la parchetul unde a funcționat.

- jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, în această materie este constantă în sensul recunoașterii gradului profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Intimatul C.S.M. a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, invocând următoarele argumente în susținerea legalității Hotărârii nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M.

- recurentul a fost numit la D.I.I.C.O.T. prin Ordinul nr. 2287/2005 emis de Procurorul General al României, cu avizul C.S.M., din funcția de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești.

- este necesar a se face distincție între ”numirea” procurorilor la D.I.I.C.O.T. și „promovarea” procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, acestea fiind două instituții pentru care legea prevede condiții și proceduri diferite,

- deși funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T. este o structură distinctă, întrucât are personalitate juridică proprie,  cu atribuții, competența, organizare și salarizare stabilite prin lege specială .

- promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și deci, dobândirea gradului profesional corespunzător acestei structuri se poate face numai în condițiile prevăzute de art. 43 și art. 44 din Legea nr. 303/2004, republicată.

- astfel fiind, numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. nu echivalează cu promovarea acestora la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, aceasta realizându-se doar conform dispozițiilor menționate din Legea nr. 304/2004, republicată, care sunt aplicabile în temeiul art. 26 din Legea nr. 508/2004.

- dispozițiile legale referitoare la numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. sunt norme de excepție, supuse unei interpretări restrictive.

- procurorii numiți la D.I.I.C.O.T., revin la încetarea activității la Parchetul de la care provin, iar nu la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

- împrejurarea că sunt salarizați pe perioada îndeplinirii funcției la D.I.I.C.O.T. corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu le conferă de drept și gradul profesional corespunzător acestui Parchet.

Referitor la practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, invocată de recurent, intimatul C.S.M. susține că deciziile respective au fost pronunțate în soluționarea unor recursuri și nu a unui recurs în interesul legii, astfel că nu constituie o dezlegare   la o problemă de drept supusă judecății și nu au caracter obligatoriu în cauze similare supuse judecății.

La data de 8 februarie 2008, Asociația Judecătorilor din România cu sediul în Cluj Napoca, reprezentată prin președinte S.L.R., a formulat cerere de intervenție în favoarea intimatului C.S.M., solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 51 C. proc. civ., instanța de recurs în ședința din 4 iunie 2008 a admis - în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de Asociația Judecătorilor Români.

Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 75 alin. (4), (5), (6), (7), (8) și (11) din Legea nr. 304/2004, în raport de prevederile art. 16 alin. (1) și art. 124 alin. (2) din Constituția României, invocată de către intervenientă, a fost soluționată de către instanța de recurs în ședința publică din 15 octombrie 2008, în sensul că s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, cu motivarea că judecata nu poartă asupra condițiilor de numire a procurorilor în cadrul D.I.I.C.O.T., reglementată prin textul de lege a cărei neconstituționalitate se invocă, obiectul cauzei constituindu-l cererea recurentului de a i se recunoaște gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Analizând recursul formulat de N.T.M., prin prisma motivelor invocate, în raport cu dispozițiile art. 304 și art. 304¹ C. proc. civ. și cu legislația aplicabilă în materie supusă cenzurii instanței de control judiciar, Curtea constată că recursul este fondat, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.

Prin Hotărârea nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M. au fost respinse  cererile de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație Justiție formulate de un număr de 54 de procurori de la D.I.I.C.O.T., recurentul N.T.M. fiind menționat la  poziția 17 în enumerarea din hotărâre. În motivarea Hotărârii nr. 819 din 28 noiembrie 2007, Plenul C.S.M. a reținut în esență, următoarele:

- procurorii vizați de hotărâre au grad profesional corespunzător parchetului de pe lângă judecătorie, tribunal sau curte de apel și nu au susținut vreun concurs de promovare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile art. 43 raportat la art. 44 alin. (1) lit. c)) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

- D.I.I.C.O.T. este o structură distinctă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, chiar dacă funcționează în cadrul acestuia, iar numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. în condițiile speciale ale Legii nr. 508/2004 nu trebuie confundată cu promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în condițiile Legii nr. 303/2004;

- prin acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție procurorilor numiți la D.I.I.C.O.T. ar fi eludate dispozițiile privitoare la promovarea prin concurs în funcții de execuție imediat superioare, care reprezintă „o recunoaștere a performanțelor profesionale ale magistraților și constituie o componentă a carierei acestora, are caracter permanent" și „reprezintă un drept câștigat cu caracter definitiv în evoluția carierei profesionale";

- faptul că procurorii de la D.I.I.C.O.T. sunt salarizați corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu le conferă de drept gradul profesional corespunzător acestui Parchet.

În esență, problema de drept vizează acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție procurorului N.T.M. care a fost numit la D.I.I.C.O.T., în condițiile și conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004.

Este necontestat faptul că D.I.I.C.O.T. face parte din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, acest fapt rezultând în mod expres și fără echivoc din prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 508/2004, modificată și completată prin O.U.G. nr. 131/2006, conform cărora:

„Art. 1. - (1) Prin prezenta lege se înființează Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, ca structură cu personalitate juridică, specializată în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție".

De asemenea, este necontestat faptul că numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. se face potrivit dispozițiilor Legii nr. 508/2004 (privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a D.I.I.C.O.T.) dispoziții cu caracter special, derogatorii de la dreptul comun în materia promovării procurorilor în funcții de execuție sau de conducere, reprezentat de dispozițiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Astfel, recurentul N.T.M. a fost numit în funcția de procuror la D.I.I.C.O.T. prin Ordinul nr. 2287 din 3 noiembrie 2005 emis de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ulterior interviului susținut de recurent la data de 10 octombrie 2005 și avizului favorabil de numire în funcție emis de Secția pentru procurori a C.S.M. prin Hotărârea nr. 97 din 1 noiembrie 2005.

Prin Hotărârea C.S.M. nr. 191 din 13 iulie 2006 Secția pentru procurori s-a aprobat transferul recurentului de la D.I.I.C.O.T. la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, începând cu data de 1 august 2006.

Este evident faptul ca nu se poate face confuzie intre numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile și conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004, și promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în condițiile și potrivit procedurii reglementate prin Legea nr. 303/2004.

Sub acest aspect, Curtea are în vedere faptul că recurentul nu a solicitat promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ci recunoașterea gradului profesional corespunzător acestui Parchet.

Rezultă așadar că prin hotărârea recurată se face confuzie între efectele instituției promovării procurorilor și cele ale instituției numirii acestora.

Pe de altă parte, Curtea reține că existența unei anumit conjuncturi socio-politice, a făcut necesară înființarea în timp util a unei structuri specializate în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, organizată în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ceea ce a determinat adoptarea unei legi speciale (Legea nr. 508/2004) de reglementare a condițiilor și procedurii de numire în cadrul acestui organism a unor procurori competenți, în condițiile și conform unei procedurii derogatorii de la dreptul comun (Legea nr. 303/2004).

Aceleași necesități în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism explică și existența în cadrul D.I.I.C.O.T. a serviciilor și birourilor teritoriale, fără a trage însă concluzia că procurorii care le deservesc ar avea competențe sau grade diferite, deoarece ei își desfășoară activitatea în cadrul aceleiași structuri, și anume D.I.I.C.O.T. în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Având în vedere modalitatea de înființare a D.I.I.C.O.T. și de numire a procurorilor în cadrul D.I.I.C.O.T. urmează a fi înlăturată apărarea intimatului referitoare la o eventuală discriminare ce s-ar naște în raport cu procurorii care pentru a accede la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au urmat procedura de promovare reglementată de Legea nr. 303/2004.

De altfel, în ceea ce privește noțiunea de discriminare, Curtea are în vedere și practica constantă a C.E.D.O. (a se vedea și Decizia C.E.D.O. din 6 decembrie 2007 în cauza B. contra României) în care s-a reținut că „o distincție este discriminatorie dacă aceasta nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, adică dacă ea nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat".

Or, în speță, justificarea obiectivă constă în necesitatea combaterii infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism materializată în adoptarea Legii nr. 508/2004 și înființarea D.I.I.C.O.T. în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar justificarea rezonabilă rezidă în faptul că îndeplinind, în condițiile legii, o funcție în cadrul unei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorul numit la D.I.I.C.O.T. dobândește ipso facto gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ceea ce nu s-ar justifica în cazul unor eventuale detașări sau delegări - instituții care nu se confundă cu „numirea" în funcție).

Sub acest aspect, Curtea constată că Plenul C.S.M., prin Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a definit gradul profesional ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câștigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează carierea magistraților", prin această hotărâre fiind de altfel recunoscut gradul profesional al unui procuror.

Or, în cauză este necontestat faptul că recurentul a fost numit, în condițiile legii speciale (Legea nr. 508/2004), la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că, potrivit raționamentului din Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a câștigat dreptul de a funcționa la acest nivel în ierarhia parchetelor.

Pe de altă parte, nerecunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ar echivala, în fapt, cu o nerecunoaștere a competenței ce revine procurorilor D.I.I.C.O.T. în exercitarea atribuțiilor specifice acestei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, structură înființată ca atare prin lege.

De reținut este și faptul că, în această materie, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în primă și ultimă instanță, ceea ce presupune că nu se poate face abstracție de practica deja existentă la nivelul instanței în care, admițând cereri de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în cazul procurorilor numiți la Parchetul Național Anticorupție, structură similară D.I.I.C.O.T., au fost reținute argumente ce vizează aplicarea dreptului comunitar, în sensul că a admite teza intimatului „ar însemna a încălca câteva principii generale cum ar fi: al protecției încrederii legitime, al echivalenței postului și a gradului, al bunei-credințe și al solicitudinii, principii de bază ale dreptului comunitar, aplicabile și în sfera largă a raporturilor de serviciu în spațiul U.E.".

În acest sens, față de practica anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, constând în deciziile invocate de recurent, o altă soluție decât cea de admitere a cererii de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ar echivala cu acceptarea unor divergențe de jurisprudență (practică contradictorie) ceea ce ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din C.E.D.O., cu privire la care în practica C.E.D.O. s-a  reținut  că  existența  unor divergențe  de jurisprudență în cadru! celei mai înalte autorități judiciare a țării este în sine contrară principiului securității juridice, care rezidă implicit din toate articolele Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (B. împotriva României).

Cât privește susținerea intimatului cu privire la deciziile pronunțate anterior în această materie de Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul că acestea nu sunt obligatorii, aceasta urmează a fi înlăturată pentru următoarele considerente:

- rolul unei jurisdicții supreme, cum este cazul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în această materie este acela „de a regla contradicțiile jurisprudenței” (Z. și P.G. și alții împotriva Franței; P. împotriva României);

- cât privește menținerea acelorași soluții în cauze similare, aceasta este de natură a asigura o interpretare și aplicare unitară a legii în scopul de a evita apariția unor divergențe jurisprudențiale, ceea ce ar avea ca efect crearea unui climat de incertitudine și insecuritate juridică (mutatis mutandis, S.H. împotriva Ucrainei; P. împotriva României; B. împotriva României);

- invocarea caracterului obligatoriu numai în privința problemelor de drept dezlegate prin intermediul recursurilor în interesul legii este lipsită de relevanță în cauza dedusă judecății deoarece: pe de o parte, nu suntem în prezența unei practici contradictorii în sensul dispozițiilor art. 329 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca jurisdicție unică în această materie, judecă în primă și ultimă instanță, având obligația de a aplica și interpreta unitar legea, ceea ce implică în mod necesar respectarea propriei jurisprudențe.

În raport de cele mai sus reținute, Curtea apreciază că hotărârea recurată este nelegală în ceea ce îl privește pe recurentul N.T.M., motiv pentru care, față de dispozițiile art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., va anula Hotărârea nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M. în ceea ce îl privește pe recurent, va admite cererea acestuia și îl va obliga pe intimat să recunoască recurentului gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Admite recursul declarat de N.T.M. împotriva Hotărârii nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M.

Anulează parțial hotărârea atacată în ceea ce îl privește pe recurentul N.T.M.

Obligă intimatul C.S.M. să recunoască recurentului gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Respinge cererea de intervenție formulată de Asociația Judecătorilor Români în interes alăturat intimatului.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2009.