Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul S.R. a chemat în judecată C.P.M. București, solicitând anularea Hotărârii nr. 16591/174 din 27 iulie 2007 emisă de pârâtă și acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că hotărârea contestată este nelegală și netemeinică, întrucât nu precizează termenul de formulare a contestației în fața instanței de contencios administrativ competente.
Prin întâmpinare, pârâta, C.P.M. București a solicitat respingerea acțiunii și a invocat excepția tardivității cererii de chemare în judecată, apreciind că reclamantul a depășit termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7 din Legea nr. 189/2000 pentru sesizarea instanței de judecată.
Prin sentința civilă nr. 2117 din 2 septembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului și a dispus anularea Hotărârii nr. 16591/174 din 27 iulie 2007 emisă de pârâta C.P.M. București, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 28 mai 1943 – 6 martie 1945, și să-i acorde drepturile conferite de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 01 iulie 2007.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
Împrejurarea că în cuprinsul hotărârii contestate nu s-a consemnat termenul în care se poate face plângere și că cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 16 februarie 2008, hotărârea atacată fiind comunicată la data de 26 noiembrie 2007, ceea ce înseamnă că reclamantul a respectat termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și în consecință a respins excepția tardivității acțiunii.
A considerat că potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile legale, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 06 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv s-a refugiat în altă localitate decât cea de domiciliu.
A constatat că strămutarea părinților reclamantului din Ardealul de Nord în România s-a datorat persecuțiilor etnice instituite de regimul instaurat în perioada respectivă, iar reclamantul s-a născut la 28 mai 1943 în localitatea Sibiu, deci în perioada avută în vedere de lege.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta C.P.M. București, solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței civile atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
În cuprinsul motivelor de recurs, pârâta a arătat că soluția pronunțată în cauză este netemeinică întrucât reclamantul, născut în localitatea de refugiu la 3 ani după refugiul părinților din localitatea Cluj în localitatea Sibiu, nu a suferit persecuții din motive etnice.
Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte va respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâtă, din considerentele ce se vor arăta în cele ce succed.
Potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederilor legale, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.
În cauză, se reține că părinții reclamantului s-au refugiat din localitatea Cluj, județul Cluj, în localitatea Sibiu, județul Sibiu, în cursul lunii noiembrie 1940, iar reclamantul s-a născut la data de 28 mai 1943, în timpul refugiului părinților săi.
Efectele refugiului s-au răsfrânt și asupra reclamantului, de la data nașterii, care se situează în intervalul de timp avut în vedere de legea menționată.
Prima instanță a observat corect că Legea nr. 189/2000 nu face nici o diferență în legătură cu persoanele cărora le sunt aplicabile dispozițiile legii, în sensul că nu stipulează în mod expres că nu pot beneficia de prevederile acesteia copiii concepuți și născuți după refugiul părinților.
Prin urmare, față de împrejurarea că intimatul reclamant s-a născut în intervalul de timp avut în vedere de Legea nr. 189/2008 într-o localitate în care s-au refugiat părinții săi și întrucât actul normativ evocat nu distinge în ceea ce privește persoanele refugiate care beneficiază de drepturile reglementate în cuprinsul său, Înalta Curte constată că recursul pârâtei este nefondat, astfel că, în temeiul art. 312 C. proc. civ. acesta va fi respins, ca atare, menținându-se hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta C.P.M. București împotriva sentinței civile nr. 2117 din 2 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2009.