Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul S.P. a chemat în judecată C.J.P. Bihor, solicitând anularea Hotărârii nr. 10629 din 17 mai 2007 emisă de pârâtă și acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că hotărârea contestată este nelegală și netemeinică, întrucât ignoră calitatea sa de persoană strămutată, în perioada mai 1942 – mai 1945, dovedită prin declarații de martori.
Prin întâmpinare, pârâta, C.J.P. Bihor, a solicitat respingerea acțiunii, apreciind că reclamantul nu a dovedit calitatea sa de persoană refugiată și, pe cale de consecință nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000.
Prin sentința nr. 212/CA/2007, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000.
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că în fișa comunicată reclamantului de către D.A.N.C. București s-a menționat o altă persoană cu același nume, și nu tatăl reclamantului, dar că dovada statutului de refugiat s-a făcut prin declarații de martori.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta, care prin Decizia nr. 1589 din 11 aprilie 2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admis, s-a casat sentința civilă atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond, pentru a se stabili cu certitudine incidența prevederilor legale în cauză.
În rejudecare, prin sentința civilă nr. 166/2008 – P.I. din 6 octombrie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului și a dispus anularea Hotărârii nr. 10629 din 17 mai 2007 emisă de pârâta C.J.P. Bihor, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
A considerat că potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile legale, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 06 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv s-a refugiat în altă localitate decât cea de domiciliu.
A înlăturat ca probă fișa nr. 1887 eliberată de D.A.N.C., constatând că este neconcludentă în cauză deoarece se referă la o altă persoană decât tatăl reclamantului, dar nici nu conține vreo mențiune în sensul că tatăl reclamantului nu s-ar fi refugiat niciodată.
A încuviințat audierea martorilor S.D. și G.I., din declarațiile cărora a rezultat, indubitabil, faptul că tatăl reclamantului s-a refugiat din localitatea Nojorid în localitatea Șavaieu, din anul 1942 până în anul 1945.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta C.J.P. Bihor, solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței civile atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
În cuprinsul motivelor de recurs, pârâta a arătat că soluția pronunțată în cauză este netemeinică întrucât reclamantul, nu a făcut dovada cu acte că a suferit persecuții din motive etnice și nici a situației sale de strămutat sau de refugiat.
Prin întâmpinare, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului pârâtei ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca fiind legală și temeinică.
Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte va respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâtă, din considerentele ce se vor arăta în cele ce succed.
Potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederilor legale, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.
În cauză, se reține că familia reclamantul s-a refugiat, împreună cu familia sa din localitatea Nojorid, județul Bihor, în localitățile Șavaieu și Sitiletec, în cursul lunii mai 1942.
În mod corect a reținut instanța de fond că lipsa probelor scrise cu privire la statutul de refugiat al tatălui reclamantului nu este de natură să înlăture veridicitatea declarațiilor martorilor audiați în cauză.
Aceștia, având, la rândul lor, statut de refugiat, au confirmat că reclamantul, fiindu-le consătean, s-a refugiat cu familia sa în aceleași condiții ca și martorii.
Prin urmare, față de împrejurarea că intimatul reclamant a dovedit statutul de refugiat, Înalta Curte constată că recursul pârâtei este nefondat, astfel că, în temeiul art. 312 C. proc. civ. acesta va fi respins ca atare, menținându-se hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta C.J.P. Bihor împotriva sentinței civile nr. 166/2008-P.I. din 6 octombrie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2009.