Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 04 aprilie 2007, s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, acțiunea formulată de reclamantul C.F. împotriva pârâților M.J. și A.N.P., prin care acesta a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați pârâții să îl încadreze ca ofițer la P.M.S. Craiova.
În motivarea acțiunii, reclamantul a învederat că este absolvent al Scolii Militare de subofițeri activi ai M.A.I. cu durata de 2 ani, promoția 1976.
In anul 2001 s-a creat o situație destul de favorabilă deoarece o serie de cadre M.A.I. au putut să obțină avansarea în postul de ofițer la P.M.S. Craiova, motiv pentru care reclamantul a solicitat să i se aprobe transferul de la MAI la Ministerul Justiției, respectiv pe postul de ofițer în sistemul penitenciar.
Reclamantul a arătat că, într-un interval de 2 săptămâni de la depunerea dosarului, trebuia să se emită ordinul de încadrare ca ofițer la P.M.S. Craiova, însă A.N.P. i-a comunicat, prin adresa nr. 26485/11 iunie 2001, printr-o cerere nemotivată, că cererea sa nu a fost aprobată.
S-a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 36 alin. (1) lit. e) partea finală din Legea 80/1995, respectiv „care au vârsta de cel mult 35 ani" deoarece o limitare de această manieră aduce atingere normelor constituționale care reglementează dreptul la muncă și egalitatea în drepturi, principii prevăzute în art. 4 alin. (2), art. 16 alin. (1) și art. 41 din Constituția României.
În drept s-au invocat dispozițiile Legii 80/1995, art. 4 alin. (2), art. 16 alin. (1) și art. 41 din Constituția României.
Prin sentința nr. 2637 din 11 iunie 2007, Tribunalul Dolj a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, reținând competența acestei din urmă instanțe în temeiul art. 10 din Legea 554/2004.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. 2106/54/2007.
Prin încheierea din 7 februarie 2008, s-a dispus sesizarea Curții Constituționale cu privire la soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 36 alin. (1) lit. e) din Legea 80/1995.
Prin Decizia nr. 506 din 6 mai 2008, a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 36 alin. (1) lit. e) din Legea 80/1995.
Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 173 din 26 iunie 2008, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
Instanța a reținut că soluția se impune, în raport cu prevederile art. 36 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995 și cu împrejurarea că, la data absolvirii facultății, reclamantul avea vârsta de 42 de ani, neavând relevanță promovarea probei scrise și a testării psihologice de către acesta.
Împotriva sus menționatei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul C.F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii sale astfel cum a fost formulată.
Recurentul a susținut că instanța de fond nu și-a exercitat suficient rolul activ și nu a făcut demersuri în vederea administrării de probe care să dovedească modul de aplicare a prevederilor Legii nr. 80/1995 în alt caz similar cu al său.
Recurentul a mai arătat, că în raport cu această altă persoană, a fost discriminat și au fost încălcate prevederile art. 16 alin. (1) și (2) din Constituția României, privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, precum și cele ale art. 1 alin. (2) lit. e) pct. 1 din O.G. nr. 137/2000 republicată, cu modificări.
S-a susținut că, instanța a apreciat în mod greșit ca nerelevantă promovarea probei scrise și a testării psihologice, precum și faptul că a fost declarat admis cu nota 9, când, de fapt aceasta dovedește că, prin comisia de examen, autoritățile pârâte au apreciat că el îndeplinește condițiile prealabile.
Recurentul a mai criticat sentința și pentru faptul că instanța nu a ținut cont că, în actul administrativ, nu au fost indicate nici temeiul legal și nici motivarea de fapt care l-au fundamentat.
De asemenea, recurentul a menționat că, prin toate probele administrate, a dovedit că a îndeplinit condițiile pentru ocuparea unui post de ofițer în cadrul penitenciarului de maximă siguranță, aspect constatat și de către comisia de examen.
Analizând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum și cu reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este legală și temeinică.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 36 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare (lege care s-a aplicat și personalului din sistemul penitenciar până la intrarea în vigoare a Legii nr. 293/2004), pentru trecerea în corpul militarilor activi, maiștrii militari și subofițeri în activitate, absolvenți cu diplomă de licență ai instituțiilor civile de învățământ superior, cu profil corespunzător specialităților militare trebuie să aibă vârsta de cel mult 35 de ani.
În același timp, art. 7 și art. 8 din Ordinul M.J. nr. 692/ C din 17 noiembrie 2000 stabilesc că pentru transferarea cadrelor militare din alte structuri militare în sistemul penitenciar, precum și pentru chemarea sau rechemarea în activitate a cadrelor militare în rezervă, o condiție necesară este ca aceștia să aibă vârsta de cel mult 40 de ani.
Pe aceste considerente, instanța a constatat în mod corect faptul că refuzul de încadrare a reclamantului ca ofițer la P.M.S. Craiova este legal, respingând acțiunea ca neîntemeiată.
Criticele aduse de recurent în sensul că instanța de fond nu a făcut demersuri în vederea administrării de probe care să dovedească modul de aplicare a prevederilor Legii 80/1995 în alte cazuri similare cu a sa sunt nefondate atât timp cât prevederile legale incidente în speță stabilesc clar că această condiție de vârstă este o condiție obligatorie în ceea ce privește solicitarea recurentului de încadrare a sa ca ofițer în cadrul P.M.S. Craiova.
Referitor la starea de discriminare invocată, Curtea Constituțională a statuat în numeroase decizii ale sale că egalitatea în drepturi a cetățenilor nu înseamnă uniformitate, având în vedere numărul și complexitatea situațiilor care pot apărea în practică (Decizia Curții Constituționale nr. 20 din 20 ianuarie 2002, publicată în M. Of. nr. 243 din 10 decembrie 2003).
Astfel, în cadrul controlului de constituționalitate exercitat asupra mai multor dispoziții legale în vigoare, prin prisma art. 16 din Constituție, s-a susținut că „violarea principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără o motivare obiectivă și rezonabilă sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite." De asemenea, dreptul la muncă și la protecția socială a muncii este un drept social-economic cu un conținut juridic complex, ce include libertatea alegerii profesiei, meseriei sau ocupației, libertatea alegerii locului de muncă, protecția socială a muncii, retribuția muncii depuse. Folosirea exprimării de „ drept la muncă" și nu pe cea de libertate evocă ideea existenței și a unor obligații corelative în sarcina beneficiarului acestui drept și, de asemenea, a condiționării pentru ocuparea locului de muncă respectiv de îndeplinirea anumitor condiții.
De altfel, cu privire la constituționalitatea prevederilor art. 36 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995, s-a pronunțat în cauză însăși Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 506 din 6 mai 2008, în sensul respingerii excepției de neconstituționalitate formulată de recurentul reclamant.
Totodată, trebuie precizat că, în speță, controlul de legalitate în contencios administrativ era limitat la emiterea actului administrativ în ceea ce îl privește pe recurent, analiza modului în care s-au emis astfel de acte pentru alte persoane fiind în afara cadrului prezentului proces.
Nu este, într-adevăr, relevantă, așa cum a reținut, pe bună dreptate și prima instanță, împrejurarea că i s-a permis recurentului participarea la proba scrisă și a obținut nota nouă, având în vedere că, neîndeplinirea unei condiții de vârstă, prealabile, prevăzută imperativ de lege, trebuia cunoscută de însuși recurent, această lipsă făcând de prisos analizarea rezultatelor obținute în urma participării la testări.
Prin urmare, nefiind îndeplinită această condiție preliminară, obligatorie, nu se poate reține nici susținerea recurentului că ar fi îndeplinit condițiile pentru ocuparea unui post de ofițer în cadrul P.M.S. Craiova.
De altfel, recurentul nu neagă în nici un fel această situație legată de vârstă, singura sa apărare, de altfel nerelevantă, fiind că într-un alt caz, o altă persoană ar fi dobândit funcția de ofițer deși avea aceeași situație cu a sa.
Având în vedere că, în raport cu toate cele expuse, dezlegarea dată de Curtea de Apel Craiova este corectă, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul C.F. împotriva sentinței civile nr. 173 din 26 iunie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 februarie 2009.