Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 8 iunie 2008 pe rolul Judecătoriei Arad, reclamantul F.N.I. a formulat contestație împotriva încheierii din data de 23 mai 2008 a judecătorului delegat la Penitenciarul Arad pentru executarea pedepselor privative de libertate, prin care i-a fost respinsă plângerea referitoare la încălcarea dreptului său de a primi bunuri, prin faptul că nu i se permite să primească, prin sectorul vizite al penitenciarului, bere fără alcool, solicitând totodată instanței să dispună obligarea Penitenciarului Arad să îi permită să primească produsul respectiv.
La termenul de judecată din 16 septembrie 2008, reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a art. 11 alin. (2) și art. 17 alin. (3) din Ordinul ministrului justiției nr. 3042/2007 privind durata și periodicitatea vizitelor, greutatea și numărul pachetelor, precum și categoriile de bunuri ce pot fi primite, păstrate și folosite de persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate, precum și a dispozițiilor art. 56 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, aprobat prin H.G. nr. 1897/2006.
Prin încheierea din 16 septembrie 2009, Judecătoria Arad a constatat că de dispozițiile contestate pe calea excepției de nelegalitate depinde soluționarea litigiului în fond, astfel că, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, a sesizat Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca instanță de contencios administrativ competentă să soluționeze excepția de nelegalitate invocată.
Legal învestită, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 328 din 25 noiembrie 2008, a respins, ca inadmisibilă, excepția de nelegalitate invocată de reclamantul F.N.I., reținând că actul administrativ ce face obiectul excepției este un act administrativ cu caracter normativ, ce nu poate fi cenzurat în procedura reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, întrucât dispozițiile alin. (l) al acestui articol se referă exclusiv la actele administrative unilaterale cu caracter individual. Sub acest aspect, Curtea de apel a reținut că nu prezintă relevanță împrejurarea că alin. (2) al art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, se referă la actul administrativ unilateral, fără a distinge după cum acesta are caracter individual sau normativ, cu atât mai mult cu cât în cuprinsul art. 4 din Legea contenciosului administrativ se remarcă inconsecvența legiuitorului în privința termenului folosit pentru desemnarea actului administrativ.
Împotriva sentinței civile nr. 328 din 25 noiembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul F.N.I.
Recurentul a solicitat admiterea recursului, întrucât au fost încălcate dispozițiile art. 44 alin. (2), art. 89, art. 105 alin. (2), art. 153, art. 129, art. 130 C. proc. civ., în sensul că nu a fost îndeplinită în mod legal procedura de citare (nefiind citat la locul de detenție unde era la data de 25 noiembrie 2008, respectiv Penitenciarul Spital Colibași) și nici nu s-a judecat fondul cauzei.
Analizând sentința atacată în raport de motivele de recurs formulate, cât și din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este fondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
În primul rând, Înalta Curte reține că este fondat motivul de recurs referitor la lipsa de procedură cu reclamantul la ultimul termen de judecată din data de 25 noiembrie 2008. Acesta a fost citat pentru termenul în discuție la Penitenciarul Arad, în condițiile în care s-a comunicat de către Penitenciarul Arad faptul că reclamantul nu poate fi prezentat la termenul anterior indicat, întrucât la data de 20 noiembrie 2008 a fost transferat la Spitalul Penitenciar Colibași în vederea spitalizării. De altfel, această ultimă situație de fapt a fost reținută și în practicaua sentinței recurate, însă instanța a apreciat în mod nelegal că procedura de citare a fost corect îndeplinită.
Într-o atare situație, sunt incidente dispozițiile art. 153 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., care prevăd că instituția termenului în cunoștință nu se aplică în cazul militarilor în termen și al deținuților.
Or, în speță, recurentul-reclamant era în stare de arest, motiv pentru care trebuia citat la fiecare termen de judecată, obligație pe care prima instanță nu a respectat-o, așa cum s-a arătat anterior.
Pe cale de consecință, sunt incidente prevederile art. 312 alin. 5 teza a II-a C. proc. civ., care impun casarea cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe, fiind vorba de o judecată care s-a făcut în lipsa părții care nu a fost regulat citată la dezbaterea fondului.
În al doilea rând, este nelegală soluția pronunțată de instanța de contencios administrativ, în sensul respingerii ca inadmisibilă a excepției de nelegalitate a art. 1 alin. (2) și art. 17 alin. (3) din Ordinul ministrului justiției nr. 3042/ C din 28 noiembrie 2007, precum și a art. 56 alin. (1) din H.G. nr. 1897/2006, pentru argumentele ce vor fi prezentate în cele ce urmează.
Art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată, care constituie sediul materiei pentru excepția de nelegalitate, nu poate fi interpretat în mod izolat, ci doar în mod sistematic, prin corelare cu celelalte dispoziții ce au incidență în privința controlului legalității actelor administrative.
Or, potrivit legii anterior individualizate, legalitatea unui act administrativ poate fi cercetată pe două căi: pe calea ofensivă, prin intermediul promovării unei acțiuni, și pe cale defensivă, adică prin invocarea unei excepții.
Atât acțiunea, cât și excepția sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, singurele competente să verifice legalitatea actelor administrative, potrivit art. 126 alin. (6) din Constituție (care amintește despre controlul judecătoresc al actelor administrative, fără să distingă între calea acțiunii și cea a excepției).
Trebuie menționat faptul că, în situația în care este vorba despre o acțiune, Legea nr. 554/2004, modificată, distinge între actele administrative individuale și cele normative, în sensul că, numai pentru cele individuale, există un termen de introducere a acțiunii la instanța de contencios administrativ, în timp ce actele normative pot fi atacate prin acțiune judiciară, fără limită de timp.
Reglementarea expresă a excepției de nelegalitate pentru actele administrative individuale a fost necesară pentru că, spre deosebire de acțiune, excepția este imprescriptibilă, ea putând fi invocată oricând.
Din acest motiv, în contextul în care acțiunea directă împotriva unui act administrativ individual este supusă unor termene, legiuitorul a fost nevoit să reglementeze în mod expres excepția de nelegalitate privind aceleași acte administrative individuale, care să poată fi ridicată oricând.
Dimpotrivă, pentru actele administrative normative, întrucât nu există nici un termen pentru promovarea acțiunii judiciare, nu era nevoie de o reglementare expresă a imprescriptibilității, când este vorba despre excepția de nelegalitate.
Cu alte cuvinte, pentru actele administrative normative, nu doar excepția de nelegalitate, ci și acțiunea directă sunt imprescriptibile.
Într-o atare situație, se aplică principiul general de drept, conform căruia tot ceea ce este permis pe cale de acțiune, este permis și pe cale de excepție.
Așadar, în speță sunt aplicabile prevederile art. 312 alin. (5) teza a I-a C. proc. civ., care impun casarea cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe, fiind vorba de o judecată care s-a făcut a se intra în cercetarea fondului.
Pe cale de consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de F.N.I. împotriva sentinței civile nr. 328 din 25 noiembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 februarie 2009.