Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 107/2009

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2009.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 9 noiembrie 2007, reclamantul H.V.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Internelor și Reformelor Administrative, obligarea la plata sumelor reprezentând prima de concediu pe perioada 2004-2005 și a sporului de fidelitate aferent perioadei 1 ianuarie -31 martie 2005, actualizate cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului la data plății efective.

În motivare reclamantul a arătat că potrivit art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003, la plecarea în concediul de odihnă, polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază cuvenit pentru perioada de concediu.

Aplicarea acestei prevederi legale a fost suspendată succesiv prin legile bugetului de stat.

Totodată art. 6 din O.G. nr. 38/2003 a statuat că pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, prevedere a cărei aplicare a fost de asemenea suspendată pe anul 2005.

A apreciat reclamantul că suspendările drepturilor în speță reprezintă o manifestare de subiectivism și o încălcare a prevederilor constituționale, întrucât fiind drepturi câștigate, derivate dintr-un raport de muncă, prima de concediu și sporul de fidelitate nu pot fi anulate sau suspendate.

La termenul de judecată din 4 iunie 2008 reclamantul a formulat cerere de renunțare privind acordarea primei de vacanță, instanța luând act de aceasta, în conformitate cu prevederile art. 246 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1706 din 4 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, acțiunea formulată a fost admisă, instanța dispunând obligarea pârâtului să plătească reclamantului drepturile bănești reprezentând sporul de fidelitate pentru anul 2005, actualizat conform indicelui de inflație, la data plății. Totodată prima instanță a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, cerere formulată de pârât.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că măsura suspendării acordării drepturilor bănești în speță a afectat doar exercițiul dreptului, nu și existența acestuia, întrucât un drept prevăzut de lege încetează doar prin abrogare.

Totodată, prima instanță a apreciat că în speță nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 60 și urm. C. proc. civ. în ce privește cererea de chemare în garanție.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Internelor și Reformei Administrative, criticând soluția pronunțată sub aspectul admiterii cererii intimatului privind acordarea primei de concediu pentru anul 2005 și a sporului de fidelitate pentru perioada 1 aprilie 2005-31 decembrie 2005, respectiv ulterior datei de pensionare a acestuia.

În motivarea recursului, s-a arătat că intimatul-reclamant și-a desfășurat activitatea în calitate de funcționar public cu statut special-polițist, până la data de 31 martie 2005, când a ieșit la pensie.

Or, din interpretarea logică a prevederilor art. 37 alin. (2 ) teza I și art. 6 din O.G. nr. 38/2003, rezultă că drepturile solicitate se acordă numai funcționarilor publici cu statut social-polițiști, în activitate, fiind calculate în raport de salariu de bază cuvenit acestora, salariu de care intimatul-reclamant nu a mai beneficiat de la data pensionării.

Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează:

Prin acțiunea introductivă reclamantul H.V.G. a solicitat obligarea pârâtului la plata drepturilor bănești reprezentând prima de concediu pentru anii 2004, 2005 și sporul de fidelitate aferent perioadei 1 ianuarie-31 martie 2005.

La termenul de judecată din 4 iunie 2008, reclamantul, în temeiul art. 246 C. proc. civ., a solicitat să se ia act de renunțarea sa la capătul de cerere privind acordarea primei de vacanță, arătând că aceste drepturi i-au fost acordate.

În conformitate cu prevederile art. 6 din O.G. nr. 38/2003 pentru activitatea desfășurată în activitățile de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază.

Or, cum prin cererea introductivă reclamantul a solicitat plata sporului de fidelitate aferent perioadei 1 ianuarie-31 martie 2005, motivat de faptul că ulterior acestei date a fost trecut în rezervă cu drept la pensie militară, iar la dosarul de fond al cauzei a fost depusă decizia de pensionare a acestuia începând cu data de 1 aprilie 2005, în mod greșit prima instanță a dispus obligarea pârâtului la plata sporului în speță pentru anul 2005, fără a distinge, în dispozitivul sentinței atacate, asupra drepturilor acordate în raport de perioada lucrată pe parcursul anului în speță.

Astfel, în condițiile în care reclamantul a desfășurat activitate până la data de 31 martie 2005, sporul prevăzut de art. 6 din O.G. nr. 38/2003 este datorat, în conformitate cu dispozițiile textului de lege, pentru perioada 1 ianuarie-31 martie 2005, cum de altfel a fost și solicitat prin cererea de chemare în judecată.

Criticile recurentului relative la acordarea primei de concediu nu se fondează însă, întrucât la termenul de judecată din data de 4 iunie 2008 prima instanță a luat act de renunțarea reclamantului la acest capăt de cerere.

În raport de cele mai sus menționate, Curtea apreciază că hotărârea recurată este nelegală, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., recursul formulat va fi admis, iar sentința atacată va fi modificată în sensul că sporul de fidelitate se va acordă pe perioada ianuarie-martie 2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

 

 

Admite recursul declarat de Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva sentinței civile nr. 1706 din 4 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința atacată în sensul că sporul de fidelitate se acordă pe perioada ianuarie-martie 2005.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2009.