Asupra contestației în anulare de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată rolul Curții de Apel București, reclamantul I.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Primul Ministru, să se constate nulitatea absolută a Deciziei nr. 208 din 1 august 2007 de numire a reclamantului în funcția de inspector guvernamental din funcția de prefect al județului Teleorman și, pe cale de consecință să se dispună repunerea reclamantului în funcția de Prefect al Județului Teleorman.

Prin sentința civilă nr. 162 din 22 ianuarie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei procedurii prealabile, invocate de pârâtul Guvernul României, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Guvernul României și în consecință a respins acțiunea formulată de reclamantul I.I. în contradictoriu cu acest pârât. A admis acțiunea formulată de reclamant, în contradictoriu cu pârâtul Primul Ministru și a anulat Decizia nr. 208 din 1 august 2007 cu consecința repunerii reclamantului în funcția de Prefect al Județului Teleorman. A respins cererea de intervenție formulată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative în interesul pârâtului Primul Ministru.

Recursurile declarate împotriva acestei sentințe de către pârâtul Primul Ministru, C.P.T. și intervenientul Ministerul Internelor și Reformei Administrative au fost respinse ca nefondate prin Decizia nr. 4375 din 27 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Instanța de recurs a reținut că intimatul-reclamant a fost numit în funcția de prefect al județului Teleorman prin H.G. nr. 37 din 7 ianuarie 2005, care potrivit art. 12 lit. c) din Legea nr. 188/1999, republicată, face parte din categoria înalților funcționari publici, și că, prin Decizia nr. 208 din 1 august 2007 emisă de Primul Ministru al Guvernului României, în temeiul prevederilor art. 12 lit. f) și art. 19 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, republicată, s-a dispus trecerea intimatului-reclamant din funcția publică de prefect al județului Teleorman în funcția publică de inspector guvernamental, realizându-se astfel o modificare a raportului juridic de funcție publică.

A reținut instanța că potrivit art. 33 alin. (1) lit. d) din H.G. nr. 341/2007, mobilitatea pentru eficientizarea activității autorităților și instituțiilor publice se dispune prin decizie a primului-ministru, pentru funcțiile publice de inspector guvernamental, dar a apreciat instanța că aplicabilitatea acestor dispoziții trebuie raportată la faptul că, în cazul de față, pentru realizarea mobilității respective, s-a produs o modificare a raportului de funcție publică al cărui subiect era intimatul-reclamant ca titular al funcției de prefect.

Or, a constatat instanța, potrivit art. 19 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999, republicată, modificarea raportului de serviciu, în cazul funcției de prefect, este o atribuție dată în competența exclusivă a Guvernului României, nu și a Primului Ministru al Guvernului României, organ al administrației ministeriale care are o competență proprie și distinctă de cea a guvernului.

Astfel fiind, chiar dacă Primul Ministru al Guvernului României are competența legală să emită o decizie prin care să dispună cu privire la mobilitatea pentru funcțiile publice de inspector guvernamental (funcția publică în care a fost trecut intimatul-reclamant prin Decizia nr. 208/2007), el nu are competența legală să dispună cu privire la modificarea unui raport de serviciu în cazul funcției de prefect (al cărui subiect era intimatul-reclamant, ca titular al funcției de prefect în care fusese numit de Guvernul României).

În concluzie, Înalta Curte a reținut că prin decizia atacată, s-a dispus nu numai cu primire la mobilitatea în funcția de inspector guvernamental, ci și cu privire la modificarea raportului de serviciu al unui prefect, operațiune juridică ce intră în competența exclusivă a Guvernului României și că procedând în acest mod, primul-ministru a exercitat o atribuție care excede competenței sale legale și a emis, astfel, un act administrativ lovit de nulitate.

La data de 28 noiembrie, pârâtul Primul-ministru al României, în temeiul art. 318 și urm. C. proc. civ., a formulat contestație în anulare împotriva deciziei pronunțată în recurs.

Prin contestația în anulare formulată, acesta a solicitat instanței anularea deciziei atacate, rejudecarea în totalitate a recursului și, considerând că punerea în executare a deciziei contestate ar crea un precedent periculos și o perturbare gravă a ordinii constituționale, a solicitat și suspendarea punerii în executare a acesteia.

Contestația în anulare este nefondată.

În conformitate cu prevederile art. 318 C. proc. civ. hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-1 numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.

Din analiza lucrărilor dosarului, reiese că niciuna din cele două motive de admisibilitate a contestației în anulare prevăzute de dispozițiile art. 318 C. proc. civ., nu se regăsesc în prezenta cauză.

Astfel, în ceea ce privește primul motiv prevăzut de textul de procedură invocat de contestator, instanța constată că așa cum doctrina și jurisprudența anterioară au stabilit, pentru ca eroarea materială să constituie motiv de contestație în anulare, în înțelesul art. 318 C. proc. civ., ea trebuie să existe și să poată fi sesizată în mod concret, în dosarul în care s-a dat soluția a cărei anulare se cere. Or, cum în speță, nici din cererea contestatorului, și nici din analiza lucrărilor dosarului, nu rezultă existența vreunei erori materiale de natură să conducă la o soluționare greșită a pricinii, Înalta Curte constată că acest motiv de admisibilitate a contestației în anulare nu poate fi reținut în prezenta cauză.

De asemenea, nici ipoteza potrivit căreia instanța nu s-a pronunțat asupra motivelor de recurs invocate nu poate fi reținută, atâta vreme cât ele au fost analizate la pronunțarea soluției.

Față de considerentele expuse rezultă că, în cauză, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 318 C. proc. civ. și contestația în anulare urmează a fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de Primul-ministru al României, C.P.T. împotriva Deciziei nr. 4375 din 27 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casației și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2009.