S-a luat în examinare recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Dolj în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.68 din 18 martie 2002 a Curții de Apel Craiova – Secția de contencios administrativ.

            La apelul nominal s-au prezentat recurenții-pârâți Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de consilierul juridic  A.L. și Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Dolj reprezentată de consilierul juridic I.C.N., precum și intimatul-reclamant Consiliul Local al municipiului Craiova reprezentat de secretarul municipiului, N.M.

            Procedura completă.

            Consilierii juridici A.L. și I.C.N., având pe rând cuvântul, au solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței atacate și în fond respingerea acțiunii formulată de Consiliul Local al municipiului Craiova.

            Miulescu Nicoleta a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică arătând că sumele impozitate au reprezentat taxă locală aprobată prin hotărâre a Consiliului Local al municipiului Craiova care nu este supusă aplicării T.V.A.

            Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a pus concluzii în sensul admiterii recursului, casării sentinței atacate cu consecința respingerii acțiunii reclamantului, precizând că veniturile obținute nu sunt prevăzute în art.3 lit.d din O.U.G. nr.17/2000 pentru a fi scutite de aplicarea T.V.A.

 

C U R T E A

            

            Asupra recursului de față;

            Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

            Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Craiova – Secția contencios administrativ, Consiliul Local Craiova, reprezentat prin primarul municipiului, a chemat în judecată  Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca în contradictoriu cu cei doi pârâți să se dispună anularea Deciziei nr.41 din 21.01.2002 emisă de Ministerul Finanțelor Publice și a procesului-verbal încheiat de D.G.F.P. Dolj la 5 octombrie 2001, prin care a fost obligat la plata sumei de 1.621.360.689 lei cu titlu de T.V.A. și 1.957.672.909 lei majorări aferente, în total 3.579.033.598 lei.

            În motivarea acțiunii reclamanta a susținut că nu datorează această sumă cu titlu de T.V.A. fiind persoană juridică de drept public, că această sumă a fost stabilită asupra unor taxe locale, aprobate ca atare prin Hotărârea Consiliului Local, că nu are calitatea de plătitor de T.V.A., că nici Ordonanța Guvernului nr.3/1992 și nr.17/2000 nu includ în sfera de aplicare a T.V.A. taxele locale.

            Curtea de Apel Craiova – secția contencios administrativ, prin sentința nr.68 din 18 martie 2002 a admis acțiunea, a anulat procesul verbal și Decizia nr.41/2002, exonerând reclamanta de plata sumelor din actul de control.

            Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că organul de control a asimilat autoritatea publică locală cu instituțiile publice, ceea ce contravine normelor constituționale și Legii administrației publice locale, că făcând această asimilare, nelegal a aplicat și interpretat eronat actele normative de reglementare a T.V.A.

            A mai reținut instanța de fond că veniturile obținute din operațiuni de închiriere și concesionare sunt taxe locale, că în acest fel este demonstrat că ele nu sunt cuprinse în prevederile art.2 din O.G. nr.17/2000.

            Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice.

            În motivarea recursului se critică sentința în sensul că instanța a interpretat eronat normele legale, că potrivit art.3 din O.G. nr.17/2000 nu se cuprind în sfera de aplicare a T.V.A. instituțiile publice pentru activitățile lor administrative, sociale, educative, de apărare, ordine publică, siguranță, culturale și sportive, că nu sunt prevăzute și activitățile de închiriere și concesionare pentru care trebuie să se plătească T.V.A.

            Recursul este fondat.

            Prin Hotărârea de Guvern nr.401 din 19 mai 2001 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.17/2000 privind taxa pe valoarea adăugată, la art.2 pct.1.3 se precizează că prin prestări de servicii, în sensul taxei pe valoarea adăugată, se înțelege orice activitate desfășurată de un contribuabil, care nu constituie livrare de bunuri imobile sau transfer de proprietate asupra bunurilor imobile. La astfel de activități sunt enumerate în continuare, cu titlu exemplificativ și închirierile de bunuri și concesionările (lit.d și i).

            Pentru a se înlătura orice dubiu cu privire la sfera de aplicare a T.V.A. prin H.G. nr.401/2001 la pct.2.3 se precizează: „Contribuabilii prevăzuți la art.3 lit.a-d intră în sfera de aplicare a T.V.A. dacă realizează direct sau indirect prin unități subordonate operațiuni impozabile cum sunt... e) prestări servicii”.

            Reținerea instanței de fond că intenția legiuitoriului nu ar fi fost includerea în categoria plătitorilor de T.V.A. a primarului și consiliilor locale, cu trimitere la Constituție sau la legea administrației locale, pentru că au un statut juridic aparte, este greșită, în accepțiunea legii primarul și consiliile locale fiind instituții publice.

            În materie de fiscalitate constituie un imperativ, consacrat chiar prin legea fundamentală, principiul legalității impozitelor și taxelor, nici o obligație fiscală neputându-se situa în afara unei dispoziții legale prin care este instituită, după cum nu poate opera o scutire sau exceptare în afara unei dispoziții legale exprese.

            Așa cum am constatat, conform H.G. nr.401/2001, cedarea folosinței temporare a unui bun prin încheiere sau concesiune este încadrabilă în categoria prestărilor se servicii care, potrivit legii constituie activități impozabile. Rezultă deci în mod expres că operațiunea este cea de esență în dobândirea calității de plătitor de T.V.A. și nu calitatea contribuabilului.

            Un alt argument de lege, că reclamanta-intimată este plătitor de T.V.A. pentru activitățile în discuție rezultă din O.G. nr.61 din 9.08.2002, în vigoare la 1.01.2003 și care la art. 169 are următoarea prevedere: „sumele reprezentând T.V.A. datorate de autoritățile administrative publice locale pentru prestări de servicii constând în închirieri și/sau concesiuni de bunuri imobile, care până la data de 31 mai 2002 nu au fost facturate beneficiarilor și nu au fost achitate la bugetul de stat, se anulează, inclusiv majorările și penalitățile aferente.

            Acestea sunt deci argumente de lege care demonstrează că organul de control în mod legal a constatat că reclamanta este plătitoare de T.V.A. pentru prestările respective de servicii – închirieri și/sau concesiuni de bunuri imobile – și că datorează la bugetul de stat cu titlu de T.V.A. și majorări aferente suma de 3.579.033 lei, astfel că sentința Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ este nelegală, iar soluția ce se impune este admiterea recursului declarat, casarea sentinței și în fond, respingerea acțiunii.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

 

            Admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Dolj în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.68 din 18 martie 2002 a Curții de Apel Craiova – Secția de contencios administrativ.

            Casează sentința atacată și în fond respinge acțiunea Consiliului Local al municipiului Craiova.

            Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2003.