Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 485/2003

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 februarie 2003.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 436/2001, pronunțată la data de 28 noiembrie 2001, în dosarul nr. 6476/2001, format ca urmare a declinării competenței de la Tribunalul Maramureș, a dosarului nr. 4295/2001, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea formulată de reclamantul C.P., împotriva Casei Județene de Pensii Maramureș, prin care a solicitat anularea hotărârii nr. 2999 din 10 iulie 2001, a Comisiei pentru aplicarea O.G. nr. 105/1999, din cadrul autorității publice pârâte.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut, în esență, că este beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999, având statutul de strămutat din localitatea de domiciliu, Rădăuți – Suceava, într-o altă localitate de pe teritoriul României, Corabia – Romanești, unde a fost nevoit să se refugieze.

Curtea de apel, în considerentele soluției de respingere a acțiunii, a reținut, în esență, că situația reclamantului nu se încadrează în prevederile art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobate prin Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei soluții a formulat recurs, reclamantul, susținând, în esență, că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit prevederile legale în materie, ignorând că noțiunea de strămutat este similară cu cea de refugiat, iar din probele administrate a rezultat că el a fost nevoit să se refgieze la data de 1 februarie 1944, din localitatea de domiciliu Rădăuți, județul Suceava, ca urmare a intrării trupelor sovietice pe teritoriul României.

Recursul este nefondat.

Din probele administrate în cauză rezultă că, într-adevăr, recurentul-reclamant, la 1 februarie 1944 și-a părăsit localitatea de domiciliu, orașul Rădăuți, județul Suceava și s-a stabilit pentru o perioadă în orașul Corabia, județul Romanești, refugiindu-se ca urmare a evenientelor legate de intrarea și înaintarea trupelor sovietice pe teritoriul României, în cel de al doilea război modial.

Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, aprobată, modificată și completată prin Legea nr. 189/2000, beneficiciază de drepturile acordate prin această ordonanță, persoana, cetățean român, care în perioada arătată, a avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Este adevărat că potrivit art. 2 din Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999. aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană strămutată în altă localitate, în sensul acestei ordonanței, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost nevoită să își schime domiciliul în altă localitate, din motive etnice, între altele fiind enumerate și persoanele refugiate.

Dar, așa cum rezultă, de altfel, în mod expres, acest refugiu trebuie să se se fi produs ca urmare a persecuțiilor la care fusese supusă persoana respectivă, din motive etnice.

Or, în cauză, este stabilit că reclamantul a fost nevoit să se refugieze din localitatea de domiciliu, ca urmare a unor evenimente de război: intrarea și înaintarea pe teritoriul României, a trupelor sovietice, în cadrul operațiunilor militare din a doua parte a celui de al doilea război mondial.

Este de necontestat că și persoanele care s-au refugiat în localitățile de domiciliu, ca urmare a unor evenimente de război, au avut de suferit toate consecințele nefavorabile situației de refugiat, dar legiuitorul, prin O.G. nr. 105/1999, nu a urmărit să acorde drepturi compensatorii, și acestei categorii de persoane.

Astfel fiind, cu motivarea de mai sus, soluția Curții de apel este legală și temeinică, urmând ca recursul să fie respins.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge recursul declarat de C.P., împotriva sentinței civile nr. 436 din 28 noiembrie 2001, a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 februarie 2003.