Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 489/2003

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 februarie 2003.

            S-a luat în examinare recursul declarat de D.M. împotriva sentinței civile nr.29 din 11 martie 2002 a Curții de Apel Galați – Secția comercială și de contencios administrativ.

            La apelul nominal  nu s-au prezentat recurenta reclamantă D.M. și nici intimatul pârât C.T.

            Procedura completă.

            Magistratul asistent a făcut referatul cauzei arătând că recurenta D.M. a solicitat în scris în temeiul art.242 (2) Cod procedură civilă, judecarea în lipsă (fila 5). S-a referit de asemenea că recursul a fost declarat cu depășirea terenului prevăzut de lege, în raport cu data comunicării sentinței atacate.

 

C U R T E A

 

            Asupra recursului de față;

            Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

            Prin sentința civilă nr.29 pronunțată la data de 11 martie 2002 în dosarul nr.274/2002, Curtea de Apel Galați – Secția comercială și de contencios administrativ a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta D.M. în temeiul prevederilor Legii nr.29/1990 împotriva procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați -  C.T.

            Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că prin acțiunea formulată, reclamanta a cerut obligarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați să dispună cercetarea faptelor sesizate, susținând că este nemulțumită de răspunsurile ce i-au fost comunicate, cum că faptele nu sunt de natură penală.

            Respingând  acțiunea, Curtea de apel a reținut, în esență, că nu sunt aplicabile prevederile art.1 din Legea nr.29/1990 privind contenciosul administrativ, cererea fiind inadmisibilă.

            Impotriva acestei hotărâri, reclamanta a declarat recurs susținând, în esență, că instanța de fond a aplicat greșit prevederile legale în materie, pronunțând o soluție nelegală și netemeinică.

            Recursul este tardiv.

            Astfel, sentința civilă nr.29/11 martie 2002 a fost comunicată de Curtea de Apel Galați - Secția comercială și de contencios administrativ la data de 30 aprilie 2002 reclamantei (fila 118 din dosarul de fond), iar aceasta a depus recursul la data de 24 iunie  2002 la aceeași instanță.

            Or, în conformitate cu prevederile art.301 din Codul de   procedură civilă, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, prevederi legale pe care recurenta– reclamantă nu le-a respectat.

            Așa fiind, urmează ca recursul de față să fie respins ca tardiv declarat.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

 

            Respinge recursul declarat de D.M. împotriva sentinței civile nr.29 din 11 martie 2002 a Curții de Apel Galați – Secția comercială și de contencios administrativ, ca tardiv.

            Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 februarie 2003.