Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Ploieșt, secția comercială și de de contencios administrativ, la data de 19 aprilie 2001, reclamanta SC B. SRL Ploiești a solicitat în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor și Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Prahova, să se dispună anularea procesului verbal de control nr. 707 din 18 iulie 2000 a Direcției de Control Financiar Prahova, a dispoziției nr. 78 din 7 noiembrie 2000 a Direcției Generale a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Prahova și a deciziei nr. 256 din 27 februarie 2001, emisă de Ministerul Finanțelor, pentru suma de 561.933.524 lei, reprezentând impozit pe profit suplimentar și 136.042.019 lei, majorări de întârziere aferente, precum și restituirea taxelor de timbru achitate la cele două organe cu activitate jurisdicțională, Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Prahova și Ministerul Finanțelor Publice și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, ocazionate de proces.
În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că măsurile dispuse prin actul de control nu sunt întemeiate și nu se justifică obligarea sa la plata acestor sume.
Prin sentința civilă nr. 221 din 1 octombrie 2001, Curtea de Apel Ploieșt, secția comercială și de de contencios administrativ, a admis în parte acțiunea formulată de SC B. SRL Ploiești și a anulat în parte, procesul-verbal de control nr. 707 din 18 iulie 2000 al Direcției de Control Financiar Prahova, dispoziția nr. 78 din 7 noiembrie 2000 a Direcției Generale a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Prahova și decizia nr. 256 din 27 februarie 2001 a Ministerului de Finanțe, pentru suma de 446.109.124 lei, reprezentând impozit pe profit suplimentar, plus 81.488.727 lei, majorări de întârziere. A menținut obligația de plată a reclamantei pentru suma de 115.824.400 lei, impozit pe profit suplimentar, plus 54.553.292 lei, majorări de întârziere și a dispus restituirea către reclamantă a sumei de 15.827.836 lei, reprezentând taxele de timbru achitate către cele două organe cu activitate jurisdicțională, proporțional cu pretențiile admise, de la buget.
A obligat pârâții la plata sumei de 11.575.000 lei, cheltuieli de judecată către reclamantă, proporțional cu pretențiile admise.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în privința sumei de 272.606.560 lei, stabilită de organul de control ca o cheltuială nedeductibilă din punct de vedere fiscal, că în mod corect reclamanta a stornat din veniturile sale această sumă în trimestrul III/1999, cu o întârziere de aproximativ 1 an de zile, astfel că suma respectivă era deductibilă fiscal.
În privința sumei de 435.098.678 lei, stabilită de organul de control ca datorată de reclamantă la bugetul de stat, cu titlu de impozit pe profit și majorări de întârziere, în sumă de 84.174.378 lei, instanța a considerat că reclamanta beneficiază de facilitatea prevăzută de art. 7 din O.G. nr. 70/1994, modificată și completată prin O.U.G. nr. 217/1999, potrivit cărora contribuabilii care au de încasat printr-un cont bancar din România, venituri în valută din exportul bunurilor realizate din activitatea proprie directă sau prin contract de comision sau de prestări de servicii, plăteasc o cotă de impozit de 5%, pentru partea din profitul impozabil care corespunde ponderii acestor venituri din volumul total al veniturilor.
Cu privire la suma de 93.024.354 lei, stabilită de organul de control ca nedeductibilă fiscal, instanța de fond a reținut că în mod greșit organul de control a considerat că valoarea de vânzare a mijloacelor fixe a fost sub valoarea înregistrată în evidența contabilă și în mod neîntemeiat a obligat societatea la impozit pe profit, în cuantum de 35.349.254 lei, majorări de întârziere de 16.649.499 lei.
Împotriva sentinței civile sus-menționate a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova și Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o ca netemeinică și nelegală și motivând, în esență, că instanța de fond a încălcat flagrant principiul independenței exercițiului financiar, potrivit căruia se impune delimitarea în timp a veniturilor și cheltuielilor și înregistrarea lor în rezultatul exercițiului financiar la care se referă.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului și a normelor juridice incidente în cauză se constată că recursul este întemeiat.
Se reține că SC B. SRL Ploiești a fost verificată de organele de control, cu privire la impozitul pe profit în perioada 1 iulie 1999 – 31 martie 2000.
În luna octombrie 1999, societatea reclamantă a vândut cu factura nr. 3319102 din 4 octombrie 1999, mai multe mijloace fixe, iar în trei cazuri prețul de vânzare a fost cu 93.024.354 lei mai mic, decât valoarea rămasă neamortizată a mijloacelor fixe.
Potrivit art. 17 din Legea nr. 15/1994, „În cazul nerecuperării integrale, pe calea amortizării, a valorii de intrare a mijloacelor fixe scoase din funcțiune, agenții economici asigură acoperirea valorii neamortizate din sumele rezultate în urma valorificării acestora. Diferența rămasă neacoperită se include în cheltuieli excepționale, nedeductibile fiscal”.
Așadar, având în vedere prevederile legale menționate, organele de control au constatat în mod întemeiat că suma de 93.024.354 lei, reprezentând diferența rămasă de amortizat, neacoperită în urma valorificării celor trei mijloace fixe prin vânzare, reprezintă cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil.
În privința sumei de 272.606.560 lei, reprezentând refuz la factura externă nr. 1002 din 15 octombrie 1998, emisă de societate către M.&R. GmbH & CO Germania, se reține că SC B. SRL Ploiești a modificat rezultatul activității anului fiscal 1999, diminuând veniturile și masa profitului impozabil. Din raportul de expertiză contabilă administrat în cauză rezultă că operațiunea de stornare a sumei respective nu a avut la bază un document justificativ și s-a efectuat în mod nejustificat, cu o întârziere de un an, afectând impozitul pe profit dintr-un alt an fiscal, decât cel în care s-a realizat operațiunea.
Referitor la suma de 435.098.678 lei, impozit pe profit și majorări de întârziere aferente în sumă de 84.174.378 lei, din documentele anexate la dosar rezultă că societatea reclamantă a executat prestări de servicii, constând în lucrări pregătitoare, de demolare și de terasament la imobilul O.P. București, conform comenzii nr. 001/1999 emisă de firma I. GmbH Viena. Rezultă, așadar, că prestările de servicii respective au fost efectuate la un imobil din România și în consecință, nu se încadrează în prestările de servicii efectuate la export, pentru care societatea beneficiază de cota zero T.V.A. și nu poate beneficia de prevederile art. 7 din O.U.G. nr. 217/1999, pentru modificarea și completarea O.G. nr. 70/1994, privind impozitul pe profit.
în ceea ce privește măsura dispusă de instanța de fond, privind restituirea taxelor de timbru, aceasta este nejustificată, câtă vreme contestația societății reclamante a fost înregistrată anterior datei de 27 decembrie 2000 (art. 14 din O.U.G. nr. 13/2001) și a fost soluționată de către cele două organe cu activitate jurisdicțională.
În consecință, avându-se în vedere considerentele prezentate , urmează ca recursul declarat în cauză să fie admis, cu consecința casării sentinței atacate, iar pe fondul cauzei, a respingerii ca nefondată a acțiunii formulată de SC B. SRL Ploiești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Prahova, împotriva sentinței civile nr. 221 din 1 octombrie 2001 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și pe fond, respinge acțiunea formulată de SC B. SRL Ploiești.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2003.