Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 20 august 2001, reclamanta SC R.R. SRL a solicitat anularea pct. 1 din procesul-verbal încheiat la 30 octombrie 2000, de Direcția Generală Control Fiscal din Ministerul Finanțelor și a deciziei nr. 1087 din 19 iulie 2001, emisă de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, în privința sumei de 320.704.951 lei, reprezentând impozit pe salarii și penalitățile de 10%, calculate în baza Legii nr. 258/1998.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că organele de control au stabilit nelegal datoria sa pentru impozitul pe salarii și penalizările aferente, refuzând să aplice dispozițiile art. 88-89 din O.G. nr. 11/1996, în temeiul cărora debitul respectiv trebuia compensat cu sumele pe care le plătise în plus la bugetul statului, în contul altor obligații fiscale.
Prin sentința nr. 1508 din 12 noiembrie 2001, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea, a anulat pct. 1 din procesul-verbal încheiat la 30 octombrie 2000, precum și decizia nr. 1087 din 19 iulie 2001, exonerând reclamanta de plata impozitului pe salarii. în sumă de 275.186.319 lei și a penalizărilor aferente. în sumă de 27.518.632 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta nu datorează sumele stabilite în sarcina sa, prin cele două acte contestate, întrucât a solicitat la 26 februarie 1999, aprobarea compensării impozitului pe profit virat în plus, cu alte obligații datorate bugetului de stat în perioada următoare, iar organele fiscale aveau obligația să întocmească nota de constatare și să efectueze operațiunea de compensare, potrivit art. 88 din O.G. nr. 11/1996.
Împotriva acestei sentințe și în termen legal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, solicitând casarea hotărârii, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul a susținut că instanța de fond a interpretat eronat dispozițiile art. 88 din O.G. nr. 11/1996, art. 1 alin. (3) lit. a) și pct. 3.4 din Ordinul nr. 2051/1997, emis de Ministerul Finanțelor și potrivit cărora compensarea din oficiu a unor obligații bugetare poate fi efectuată numai de organul fiscal competent, după verificarea fișei de rol fiscal a contribuabilului și încheierea unei note de constatare a sumelor plătite în plus, iar data la care compensarea devine posibilă, este data depunerii decontului privind impozitul pe profit. Învederând faptul că intimata a efectuat din proprie inițiativă operațiunea de compensare, recurentul a arătat că actele de control au fost corect întocmite, stabilindu-se atât obligația de plată a debitului, cât și obligația aferentă pentru penalitatea de 10%.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de casare invocate și cu dispozițiile art. 304 și art. 3041 C. proc. civ., Curtea va respinge prezentul recurs, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a anulat corect actele întocmite de reprezentanții recurentului, cu privire la obligația de plată a impozitului pe salarii pe lunile mai - iunie 1999, în sumă de 275.186.319 lei și a penalizărilor, în sumă de 27.518.632 lei, constatând dreptul societății intimate la stingerea debitului principal prin compensare cu creanța față de bugetul statului, pentru suma de 294.308.359 lei, reprezentând impozit pe profit plătit în plus.
Soluția instanței de fond corespunde probelor administrate și dispozițiilor art. 86-89 din O.G. nr. 11/1996, privind compensarea din oficiu a sumelor de rambursat de la bugetul statului, cu obligații bugetare viitoare ale plătitorului.
Din actele dosarului rezultă că la 26 februarie 1999, societatea intimată a solicitat organelor fiscale, compensarea impozitului pe profit virat în plus, cu alte obligații datorate bugetului de stat și că, după compensarea efectuată de Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat București, prin procesul-verbal nr. 5904 din 1 martie 1999, a rezultat că intimata mai avea un credit pentru suma de 294.308.359 lei.
Situația de fapt expusă anterior a fost confirmată de Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat București, cu adresa nr. 12.360 din 31 august 1999 și cel mai târziu la data întocmirii acestui înscris, organele fiscale erau în posesia întregii documentații necesare pentru efectuarea din oficiu a operațiunii de compensare a impozitului pe salarii din lunile mai - iunie 1999, cu creanța pe care o înregistra intimata la bugetul statului, la 1 martie 1999.
Astfel, se reține că intimata îndeplinise propriile obligații pentru efectuarea compensării, depunând atât cererea de compensare, cât și declarația privind impozitul pe profit pe anul 1998, înregistrată sub nr. 2323 din 14 aprilie 1999, cu mențiunea că în contul acestui impozit plătise în plus suma de 1.149.928.097 lei.
În atare situație, recurentul a invocat fără temei neîndeplinirea celorlalte condiții prevăzute în Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 2051/1997, pentru compensarea din oficiu a obligațiilor bugetare, dat fiind că, așa după cum judicios a reținut instanța de fond, condițiile respective vizează în exclusivitate atribuțiile organelor fiscale. Neexercitarea acestor atribuții de către autoritățile din subordinea ministerului recurent care aveau obligația să verifice fișa de rol fiscal și să întocmească în termen legal nota de constatare, nu poate afecta dreptul intimatei la efectuarea compensării obligațiilor bugetare.
Față de considerentele expuse și constatând că nu există motive de casare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea va respinge ca nefondat, prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 1508 din 12 noiembrie 2001, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2003.