Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la data de 7 ianuarie 2002, reclamantul O.T. a chemat în judecată Guvernul României, solicitând anularea H.G. nr. 1223/2001, privind trecerea terenului situat în București, sector 4, între malul drept al râului Dâmbovița, Calea Vitan, Șos. Văcărești și Șos. Olteniței, din domeniul public, în domeniul privat al statului, în vederea realizătii unui complex cultural-sportiv.
În motivarea cererii, reclamantul a învederat că terenul în litigiu nu a fost niciodată în proprietatea publică a statului, fiind proprietatea unor persoane fizice și preluat de stat, fără vreun titlu legal.
Prin sentința civilă nr. 258 din 13 martie 2002, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis cererea de intervenție formulată de C.N. A.R. SA și a respins acțiunea, ca prematur formulată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că a fost sesizată cu acțiunea în anulare a H.G. nr. 1223/2001, după formularea reclamației administrative prealabile, dar înainte de împlinirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 29/1990.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul O.T., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, reclamantul a învederat că soluția adoptată de instanță, de respingere a acțiunii, ca prematură, este greșită, întrucât termenul de 30 de zile prevăzut de lege, pentru rezolvarea reclamației de către autoritatea publică emitentă, s-a împlinit până la primul termen fixat pentru judecarea cererii.
Prin întâmpinare, pârâtul Guvernul României a comunicat instanței că H.G. nr. 1223/2001, a cărei anulare formează obiectul acțiunii, a fost abrogată prin H.G. nr. 481/2002 (M. Of. nr. 355/28.05.2002). În acest sens, s-a depus la dosar hotărârea de abrogare a actului administrativ contestat.
În raport cu această împrejurare, reclamantul a învederat că înțelege să renunțe la judecarea cererii de recurs, Curtea urmând a lua act de această manifestare de voință a recurentului, conform art. 246 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act că O.T. a renunțat la judecata recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 258 din 13 martie 2002, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 februarie 2003.