S-au luat în examinare recursurile declarate de SC”Distrigaz Nord”SA Târgu Mureș, precum și de DGFP a jud.Mureș și Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.376 din 25 noiembrie 2002 a Curții de Apel Târgu Mureș-Secția comercială și de contencios administrativ.
La apelul nominal s-au prezentat: recurenta-reclamantă SC”Distrigaz Nord”SA Târgu Mureș reprezentată de consilierul juridic V.C. și recurenții-pârâți DGFP jud.Mureș și Ministerul Finanțelor Publice, ambii reprezentați de consilierul juridic E.B..
Procedura completă.
Reprezentantul societății recurente a solicitat admiterea recursului cu referire la motivele scrise depuse la dosar și respingerea recursului declarat de pârâți, cu referire la motivele cuprinse în întâmpinarea depusă la dosar.
Consilierul juridic E.B. a solicitat, la rândul său, admiterea recursului declarat de instituțiile pe care le reprezintă astfel cum a fost formulat și respingerea recursului declarat de societatea reclamantă, conform întâmpinării formulate în cauză.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului declarat de SC”Distrigaz Nord”SA Târgu Mureș și de admitere a recursului declarat de instituțiile pârâte.
C U R T E A
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 25 ianuarie 2002, reclamanta SC”DISTRIGAZ NORD” SA a solicitat anularea pct.2 din decizia nr.2050 din 19.12.2001 emisă de Ministerul Finanțelor Publice.
In motivarea acțiunii reclamanta arată că prin procesul verbal nr.16971 din 18.12.1999 întocmit de reprezentanți ai Direcției Controlului Financiar Fiscal din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Mureș, s-a stabilit în sarcina sa obligația de plată către bugetul de stat a sumei de 717.736.181.771 lei reprezentând impozit pe profit, impozit pe clădiri, TVA și majorări de întârziere aferente acestora.
Mai arată că prin decizia nr.2050/2001 Ministerul Finanțelor Publice a admis în parte contestația, menținând procesul verbal pentru următoarele sume: 12.153.111.527 lei – impozit pe profit, 6.939.853.762 lei – majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, 152.086.799.009 lei TVA, 140.484.962.578 lei – majorări de întârziere aferente TVA și 8.548.672 lei – impozit pe clădiri, sume pe care le contestă.
Menționează că impozitul pe profit aferent cheltuielilor de reparații și pierderile tehnologice, nu se datorează, deoarece reparațiile s-au făcut pentru a aduce la parametrii de calitate și siguranță în exploatare construcțiilor , iar pierderile tehnologice se datorează proprietății specifice a gazelor naturale.
In ce privește TVA, arată că a livrat gaze naturale unor unități producătoare de energie termică pentru populație, iar contravaloarea lor s-a facturat fără TVA, conform Hotărârii Guvernului nr.240/1997 și notelor comune ale Ministerului Finanțelor și Ministerului Industriei.
Curtea de Apel Târgu Mureș-Secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr.376 din 25 noiembrie 2002 a admis în parte acțiunea și a dispus anularea în parte a pct.2 din dispozitivul deciziei nr.2050/2001 a Ministerului Finanțelor Publice, ca și a procesului verbal nr.16.971 din 8.12.1999, pentru sumele de 12.153.111.527 lei – impozit pe profit, 6.939.853.762 lei – majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, 152.086.799.009 lei – TVA și 140.484.962.578 lei – majorări de întârziere aferente TVA, cu obligarea pârâților de a restabili situația economico-financiară a reclamantei în privința acestor sume.
De asemenea, a respins cererea privind suma de 8.549.672 lei reprezentând impozit pe clădiri, cu capetele de cerere subsecvente și a obligat pe pârâți la 80.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.
Instanța reține că reclamanta a înregistsrat, în anii 1997 și 1998, pierderi tehnologice de numai 0,90% datorită unor fapte neimputabile și a diferențelor de măsurare a consumurilor la cele 706.770 contoare, pierderi care se încadrează în procentul admisibil de 3,57% și care s-au inclus în prețul de cost, așa cum rezultă din expertiza contabilă efectuată în cauză și din expertiza tehnică efectuată la Curtea de Conturi.
Referitor la TVA, se reține că prin Hotărârea Guvernului nr.240/1997, dată în aplicarea Legii nr.21/1996, s-a prevăzut că pentru gazele naturale destinate populației și pentru producerea de energie termică și apă caldă destinate populației, nu se facturează TVA.
Mai reține că reclamanta datorează impozitul pe clădiri de 8.549.672 lei, aferent cheltuielilor de reparații la sediul administrativ din Deva și impozitul pe profit de 26.059.284 lei, cu majorările aferente de 20.620.282 lei pentru aceste reparații, pentru că nu s-a mărit valoarea clădirii prin lucrările efectuate.
Părțile au declarat recurs împotriva sentinței.
Reclamanta critică sentința numai în ce privește sumele pentru care nu s-a admis acțiunea, susținând că prin lucrările de reparații s-a urmărit aducerea la parametrii de calitate a sediilor sucursalei, în scopul prelungirii duratei de exploatare, aprobate de conducerea societății conform prevederilor Legii nr.15/1991 și Normelor de aplicare a acesteia.
Arată că nu s-au făcut lucrări de modernizare, care să ducă la creșterea gradului de confort și ambient cum greșit s-a reținut, ci lucrări de reparații, conform tehnologiei actuale, pentru asigurarea unei durabilități sporite și siguranței în exploatare.
Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice, critică sentința pentru că, prin greșita aplicare a actelor normative incidente în cauză s-au anulat eronat sumele stabilite în sarcina reclamantei cu titlu de impozit pe profit, TVA și majorări de întârziere aferente acestora, prin luarea în considerare a expertizei contabile efectuată în cauză și a expertizei tehnice efectuată într-un dosar aflat pe rolul altei instanțe.
Susține că pierderile datorate unor neglijențe, erori de calcul, proastei administrări a patrimoniului nu se includ în costuri și nu pot fi considerate cheltuieli deductibile fiscal, iar pierderile datorate proprietăților fizico-chimice ale gazelor naturale, unor lucrări specifice de reparații, cele inerente activității de distribuție și transport sau cele ce reprezintă consumuri tehnologicie care se reflectă în costurile de producție, sunt deductibile fiscal numai dacă se încadrează în limitele admise și dacă sunt recuperate prin preț de la clienți, ceea ce nu s-a dovedit de către reclamantă.
Privitor la TVA și majorările aferente, menționează că reclamanta avea obligația de a colecta TVA pentru gazele naturale livrate agenților economici producători de energie termică destinată populației, contrar motivării instanței că Hotărârea Guvernului nr.240/1997 prevedea interdicția colectării TVA în această situație, ceea ce nu este real.
Susține și că organele de control au procedat legal la stabilirea TVA aferentă pierderilor de gaze naturale și a majorărilor de întârziere, conform art.34 din Ordonanța Guvernului nr.3/1992, deoarece pierderile cantitative nu au fost incluse în costuri și nu au fost recuperate prin preț de la clienți.
Recursurile sunt nefondate.
In ce privește recursul declarat de reclamantă, Curtea reține că se datorează impozitul pe clădiri și impozitul pe profit, cu majorările aferente, pentru lucrările de reparații aduse unor sedii ale acesteia, deoarece aceste lucrări sunt de investiții, urmărind extinderea unui corp de clădire, înlocuirea ușilor și geamurilor metalice cu altele din aluminiu și termopan și folosirea unor materiale de construcții fonoabsorbante,ceea ce depășește caracterul unor simple lucrări.
In plus, în evidențele contabile nu s-a mărit valoarea clădirii reparate, datorându-se astfel impozitul pe clădiri, ca și impozitul pe profit aferent cheltuielilor făcute cu aceste îmbunătățiri, la care se adaugă majorările corespunzătoare.
Referitor la recursul declarat de pârâte, și acesta este nefondat.
Curtea are în vedere că reclamanta a înregistrat pierderi tehnologice în procesul de stocare, transport și distribuție a gazelor naturale, dar pierderile respective erau inerente și s-au încadrat în limitele admise legal.
Pierderile s-au datorat scurgerilor de gaze accidentale (accidente tehnice, avarii în sistemele de distribuție, pierderi cu ocazia înlocuirii unor conducte etc), construcției și calității diferite ale contoarelor care măsoară utilizarea gazelor, dilatării gazelor urmare temperaturii aerului, calității necorespunzătoare a gazelor livrate (având impurități) etc, ceea ce a dus la existența unei diferențe cantitative între gazele naturale cumpărate de reclamantă și cele vândute de aceasta.
Trebuia ținut cont că rețeaua de conducte de distribuție era de 11.930 km în anul 1999, din care o mare parte avea o stare tehnică precară, cu depășirea duratei normale de serviciu, ceea ce a făcut posibilă intervenirea a numeroase avarii, cu scurgeri de gaze naturale.
Nu s-a făcut dovada că pierderile s-ar datora unor neglijențe sau proastei administrări pentru a se putea reține neincluderea contravalorii lor în categoria cheltuielilor nedeductibile fiscal, cum susțin recurentele-pârâte.
Acestea sunt pierderile tehnologice, inerente într-o activitate de natura celei desfășurată de reclamantă și în limitele pierderilor admisibile legal.
Reclamanta a înregistrat în evidențele contabile cheltuielile cu livrările de gaze în cuantum valoric egal cu cel al gazelor cumpărate, ceea ce duce la concluzia că s-a înregistrat la cheltuieli și contravaloarea gazelor pierdute în rețeaua de distribuție și în urma erorilor de măsurare, deci considerate ca nefiind livrate la consumatori.
Pierderile tehnologice s-au inclus în prețul de facturare cu ridicata către beneficiar, măsură avizată de Ministerul Finanțelor și de Oficiul Concurenței.
Prin Hotărârea Guvernului nr.240/1997 s-a prevăzut stabilirea unor prețuri maximale la gazele naturale și energia termică, iar prin Ordine ale Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului și ale Ministerului Industriei și Construcțiilor s-au stabilit pierderi tehnologice de 3,57%, pe când reclamanta a avut pierderi tehnologice mult mai mici.
In ce privește TVA și majorările de întârziere aferente, reținute ca datorate prin decizia contestată și ca nedatorate de către instanța de fond, Curtea consideră că soluția acesteia din urmă este cea corectă.
Are în vedere că prin Hotărârea Guvernului nr.240/1997 s-au stabilit prețuri diferențiate pentru gazele naturale livrate consumatorilor industriali și altor agenți economici, față de cele livrate populației și cele livrate agenților economici producători de energie termică și apă caldă destinate populației, pentru cele folosite direct sau indirect pentru energia termică și apă caldă de către populație prevăzându-se scutirea de plată a TVA, conform art.6 lit.A din Ordonanța Guvernului nr.3/1992,republicată, modificată și completată.
Pârâții susțin că pierderile cantitative de gaze naturale nu au fost cuprinse în costuri și nu au fost recuperate de la clienți prin preț și din acest motiv reclamanta nu poate beneficia de deducerea TVA aferentă gazelor naturale pierdute.
Insă , acest punct de vedere nu poate fi reținut pentru că, așa cum am menționat mai sus, pierderile au caracter tehnologic, se încadrează în limitele admisibile legal, nu pot fi imputabile reclamantei, iar la cheltuieli în evidența contabilă a inclus valoric și cele cu gazele pierdute.
Ca atare, pentru considerentele arătate mai sus, în temeiul art.14 din Legea nr.29/1990 și art.299 și următoarele din Codul de procedură civilă, se vor respinge ambele recursuri ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de Societatea comercială „Distrigaz Nord”SA Târgu Mureș precum, și de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Mureș și Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.376 din 25 noiembrie 2002 a Curții de Apel Târgu Mureș-Secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondate.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 februarie 2003.