Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Cluj sub nr. 6959 din 19 noiembrie 2001, reclamanta SC S. SA Cluj Napoca, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Cluj, a solicitat anularea deciziei nr. 1695 din 24 octombrie 2001 emisă de Ministerul Finanțelor Publice, prin care au fost menținute în sarcina sa obligații fiscale față de bugetul de stat, consemnate în procesul-verbal de control nr. 1621 din 15 martie 2001 întocmit de inspectorii de specialitate ai Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Cluj, astfel: 1.398.742.015 lei, majorări de întârziere aferente impozitului pe veniturile reprezentând dobânzi realizate de persoane juridice nerezidente în România; 1.827.749.251 lei, penalitatea de 100% din impozitul datorat, aplicată în temeiul art. 6 alin. (3) din O.G. nr. 83/1998 privind impunerea unor venituri realizate de persoane fizice și juridice nerezidente.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat următoarele:
- în perioada 8 – 28 februarie 2001, inspectorii de specialitate din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Cluj au efectuat un control la SC S. SA Cluj, privind modul de evidențiere, calculare și virare a obligațiilor la bugetul statului, în baza art. 15 din O.U.G. nr. 163/2000 pentru diminuarea arieratelor la bugetul de stat.
- organul de control, verificând, printre altele și modul de impunere a veniturilor realizate din România, în perioada 1 ianuarie 1998 – 31 decembrie 2000, de persoane fizice și juridice nerezidente, a reținut că SC S. SA a calculat și virat la bugetul de stat suma de 1.827.749.251 lei, cu titlu de impozit pe veniturile din dobânzi realizate în România de persoane juridice nerezidente, însă, pe motivul că virarea acestui impozit s-a făcut cu întârziere și nu a fost reținut la sursă, a calculat pe seama unității supuse controlului, majorări de întârziere în cuantum de 1.398.742.016 lei și i-a aplicat și penalitatea de 100% din impozitul datorat, respectiv 1.827.749.251 lei, penalitatea fiind aplicată în temeiul art. 6 alin. (3) din O.G. nr. 83/1998;
- organul financiar fiscal a început executarea silită prin poprire asupra conturilor unității, conform O.G. nr. 11/1996 privind executarea silită a creanțelor bugetare, apreciind că aceasta nu a respectat condițiile impuse de O.U.G. nr. 163/2000 pentru diminuarea arieratelor la bugetul de stat, pentru a beneficia de scutirea la plata majorărilor de întârziere;
- împotriva procesului-verbal de control, SC S. SA a formulat contestație, urmând procedura prevăzută de O.G. nr. 13/2001, însă prin decizia nr. 1695 din 24 octombrie 2001 a Ministerului Finanțelor Publice – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, contestația formulată a fost respinsă;
- decizia prin care autoritatea financiar fiscală a obligat unitatea la plata majorărilor de întârziere și a penalității de 100% din impozitul pe venituri achitat, în cuantum de 1.827.749.251 lei, este nelegală cu atât mai mult, cu cât temeiul legal al acestei obligații bugetare, invocat de organul de control, respectiv art. 6 alin. (3) din O.G. nr. 83/1998, a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 101 din 10 aprilie 2001 a Curții Constituționale, textul acestui articol fiind abrogat expres O.G. nr. 26/2001.
Prin întâmpinarea formulată, Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Cluj a susținut că acțiunea reclamantei este neîntemeiată și a solicitat respingerea acesteia pentru următoarele considerente:
- reclamanta a achitat integral debitul restant, până la data de 31 octombrie 2000, dar pentru a beneficia de scutire la plata majorărilor de întârziere, aceasta trebuia să achite în termen de 15 zile de la data controlului și penalitatea de 100% din impozitul datorat;
- dreptul de a beneficia de scutirea la plata majorărilor de întârziere trebuie raportat la data controlului, dată la care temeiul legal în baza căruia a fost aplicată penalitatea, respectiv art. 6 alin. (3) din O.G. nr. .83/1998, era în vigoare;
- declararea neconstituționalității textului de lege sus–menționat, printr-o decizie a Curții Constituționale, nu ar avea relevanță în soluționarea cauzei, întrucât s-ar încălca un principiu fundamental de drept și anume, acela al neretroactivității legilor.
Prin sentința civilă nr. 49 din 29 ianuarie 2002, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantei și, în consecință, a anulat actele administrative atacate, exonerând-o pe reclamantă de plata majorărilor de întârziere, în cuantum de 1.398.742.016 lei și a penalității de 1.827.749.252 lei.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut că:
- obligațiile bugetare stabilite de organul de control fiscal nu sunt datorate, întrucât prin Decizia nr. 101 din 10 aprilie 2001 (M. Of., nr. 317/14.06.2001), Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 6 alin. (3) din O.G. nr. 83/1998 privind impunerea unor venituri realizate din România de persoane fizice și juridice nerezidente, sunt neconstituționale, iar sancțiunea instituită prin textul acestui articol este echivalentă cu confiscarea, contravenind astfel, dispozițiilor art. 41 alin. (8) din Constituție;
- prin anularea penalității de 100% din impozitul datorat în cauză, au devenit incidente dispozițiile art. 4 din O.U.G. nr. 163/2000, în sensul scutirii reclamantei de la plata majorărilor de întârziere în cuantum de 1.398.742.016 lei aferente impozitului datorat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Cluj, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice, criticând-o ca netemeinică și nelegală .
Prin motivele de recurs formulate în scris, recurenta a susținut următoarele:
- la adoptarea soluției de admitere a acțiunii reclamantei SC S. SA Cluj, instanța de fond nu a ținut seama de faptul că la data controlului, art. 6 alin. (3) din O.G. nr. 83/1998, în temeiul căruia a fost aplicată penalitatea de 100% din impozitul datorat, era în vigoare, iar pentru a beneficia de scutire la plata majorărilor de întârziere, reclamanta trebuia să achite în termen de 15 zile de la data controlului, impozitul datorat în sumă de 1.827.749.251 lei. În opinia recurentei, este irelevant faptul că printr-o decizie a Curții Constituționale a fost înlăturat textul de lege în temeiul căruia s-a aplicat penalitatea, întrucât deciziile Curții Constituționale nu pot contraveni principiului de drept al neretroactivității legii;
- înlăturarea art. 6 alin. (3) din O.G. nr. 83/1998 ar avea incidență numai asupra sancțiunii stabilite în temeiul textului acestui articol, nu și asupra majorărilor de întârziere pe care reclamanta le datorează, întrucât la data controlului aceasta nu a îndeplinit condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 163/2000, pentru a beneficia de scutire la plata majorărilor de întârziere.
Examinând sentința atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate și cu dispozițiile legale incidente cauzei, inclusiv cele ale art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul nu este fondat, după cum se va arăta în cele ce urmează.
Dispozițiile legale incidente soluționării prezentei cauze, sunt următoarele: O.G. nr. 83/1988 – art. 2 alin. (1) lit. a) și art. 6 alin. (2) și )3); O.U.G. nr. 163/2000 – art. 4 și art. 11.
Din reglementarea textului articolelor sus menționate rezultă că:
1. Art. 2 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 83/1998 privind impunerea unor venituri realizate din România de persoane fizice și juridice nerezidente.
Cota de impozit pentru veniturile din dobânzi plătite nerezidenților, persoane fizice și juridice, este de 10% din aceste venituri, iar calcularea, reținerea și vărsarea acestei cote la bugetul de stat se face de către plătitorii de venituri.
Art. 6 alin. (2) din O.G. nr. 83/1998:
În cazul în care impozitul datorat pentru veniturile realizate din România de persoane fizice și juridice nerezidente nu s-a plătit la termen, se calculează majorări de întârziere potrivit dispozițiilor legale.
Art. 6 alin. (3) din O.G. nr. 83/1998:
Nereținerea la sursă a impozitului datorat de plătitorii de venituri pentru veniturile realizate din România de persoane fizice și juridice nerezidente, se sancționează cu o penalitate de 100% din impozitul ce trebuia reținut și/sau vărsat. De menționat că, alin. (3) al art. 6 din O.G. nr. 83/1998 a fost declarat ca fiind neconstituțional prin decizia nr. 101 din 10 aprilie 2001 a Curții Constituționale, (M. Of., nr. 317/14.06.2001).
2. Art. 4 din O.U.G. nr. 163 2000 pentru diminuarea arieratelor la bugetul de stat.
Majorările de întârziere datorate și neachitate de persoanele juridice, se scutesc de plată dacă debitele restante la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență sus-menționate, care le-au generat, reprezentând impozite, taxe și alte venituri ale bugetului de stat, se vor achita până la data de 31 octombrie 2000, legea nefăcând vreo diferențiere cu privire la impozitul aferent veniturilor din dobânzi realizate de persoanele juridice nerezidente.
Se scutesc la plată și majorările de întârziere datorate și neplătite până la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență sus–menționate dacă acestea sunt aferente impozitelor, taxelor și altor venituri ale bugetului de stat achitate până la aceeași dată.
Art. 11 din O.U.G. nr. 163/2000.
Debitorii, persoane juridice, beneficiază de scutire la plata majorărilor de întârziere și în situația în care achită, în termen de 15 zile de la data încheierii sau comunicării documentelor de verificare sau constatare, diferențele de impozite și taxe și majorările de întârziere aferente acestora, constatate ulterior de organele competente, pentru perioada de până la 15 decembrie 2000.
Din procesul-verbal de control nr. 1621 din 15 martie 2001, precum și din înscrisurile atașate de reclamantă la întâmpinarea depusă în recurs, rezultă cu certitudine că reclamanta are calitatea de plătitor de venituri din dobânzi achitate unei persoane juridice nerezidente, respectiv firmei W.I. din Italia, ca urmare a furnizării de echipamente și servicii de către această firmă.
Organul de control recunoaște că achitarea contravalorii echipamentelor și serviciilor s-a făcut în șapte rate semestriale, cu o dobândă anuală de 7,5% și că pentru dobânzile achitate către firma italiană, reclamanta „a calculat, a declarat și a virat la bugetul statului”, impozitul total datorat, în sumă de 1.827.749.251 lei.
La impozitul achitat, organul de control a calculat majorări de întârziere, până la data plății, în sumă de 1.398.742.016 lei, însă pentru că impozitul nu a fost reținut din dobânda datorată, ci a fost suportat de reclamantă prin includerea acestuia în cheltuieli nedeductibile la calculul impozitului pe profit, a aplicat reclamantei o penalitate de 100% din impozitul pe care aceasta l-a vărsat la buget. Mai mult, organul de control a stabilit că reclamanta va beneficia de scutire la plata majorărilor de întârziere, numai dacă va achita această penalitate în termen de 15 zile de la data comunicării procesului-verbal de control.
Aplicarea penalității de către organul de control și condiționarea scutirii reclamantei de la plata majorărilor de întârziere, de achitarea acestei penalități, sunt măsuri arbitrare care contravin dispozițiilor O.G. nr. 83/1998 și celor ale O.U.G. nr. 163/2000.
Organul de control, pe de o parte, recunoaște că reclamanta a virat integral la bugetul statului impozitul datorat, iar pe de altă parte, îi aplică acesteia o penalitate de 100%, fără să țină seama de faptul că, potrivit art. 6, alin. (3) O.G. nr. 83/1998, sancțiunea penalității de 100% se aplică numai în situația în care plătitorul de venituri nu a reținut și/sau vărsat impozitul datorat, ori reclamanta nu se află în această situație.
Invocarea de către organul de control a dispozițiilor art. 11 din O.U.G. nr. 163/2000 nu își are sensul, întrucât acestea se referă la diferențe de impozite și taxe și la majorările de întârziere aferente acestora, constatate ulterior de organele de control, reclamanta neaflându-se în această situație. Articolul menționat nu face nici o referire expresă la sancțiunea penalității prevăzută la art. 6,alin. (3) din O.G. nr. 83/1998, această din urmă reglementare fiind declarată ulterior ca neconstituțională.
Prin urmare, în mod greșit, organul de control și organul ierarhic superior acestuia au refuzat să-i acorde reclamantei scutirea la plata majorărilor de întârziere aferente impozitului vărsat la bugetul statului, reclamanta întrunind condițiile prevăzute la art. 4 din O.U.G. nr. 163/2000, pentru a beneficia de această scutire.
Această instanță mai reține că măsurile aplicate de autoritatea financiar fiscală, pe seama reclamantei, contravin scopului și finalității O.G. nr. 163/2000 pentru diminuarea arieratelor la bugetul de stat, această reglementare urmărind să degreveze situația financiară a contribuabililor persoane juridice, în vederea încasării obligațiilor bugetare restante.
În ceea ce privește opinia recurentei, exprimată în cadrul primului motiv de recurs, cum că aplicarea deciziei Curții Constituționale, în cauza de față, ar contraveni principiului fundamental de drept al neretroactivității legii, această instanță nu și-o însușește din următoarele considerente: decizia Curții Constituționale este un act de autoritate obligatorie care înlătură orice posibilitate de aplicare a reglementării textului art. 6 alin. (3) din O.G. nr. 83/1998; în cauza de față Se află în discuție un raport de drept fiscal litigios între reclamantă, în calitate de contribuabil plătitor de venituri realizate de persoane juridice nerezidente și cele două organe de autoritate fiscală, raport juridic a cărui finalitate vizează executarea unor obligații fiscale; dacă aplicarea sancțiunii penalității de 100% din impozitul datorat s-ar fi făcut cu respectarea cerințelor legii, prin declararea ca neconstituțional a textului de lege menționat, executarea sancțiunii ar fi devenit inaplicabilă.
Referitor la cererea reclamantei privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, instanța constată că din înscrisurile depuse la dosarul de recurs nu se poate determina cuantumul exact al acestora, astfel că reclamanta urmează să promoveze o acțiune separată prin care să-și justifice cuantumul cheltuielilor de judecată pretinse.
Față de considerentele expuse, recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Cluj, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 49 din 29 ianuarie 2002 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 februarie 2003.