Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 59/2003

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2003.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, sub nr. 226 din 3 decembrie 2001, reclamanta SC B.M. SRL Râmnicu Vâlcea a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice Vâlcea și Administrația Financiară Drăgășani, solicitând anularea deciziei nr. 1761 din 31 octombrie 2001, emisă de Ministerul Finanțelor Publice, precum și anularea procesului-verbal nr. 425 din 22 ianuarie 2001, încheiat de către organele de control din cadrul Administrației Financiare Drăgășani.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că prin procesul-verbal de control contestat au fost stabilite în sarcina sa următoarele obligații bugetare: 269.501.421 lei, reprezentând T.V.A. și 550.997.802 lei, reprezentând impozit pe profit.

Reclamanta a arătat că a formulat contestație împotriva procesului-verbal de control, pe care Ministerul Finanțelor Publice, prin decizia nr. 1761 din 31 octombrie 2001, a respins-o ca neîntemeiată, cu privire la suma de 550.997.802 lei, impozit pe profit, iar pentru capitolul din procesul-verbal privind T.V.A. - ul, s-a dispus efectuarea unei reverificări fiscale. S-a susținut că decizia respectivă este nelegală, întrucât situația impozitului pe profit depinde de modul de soluționare a capătului de cerere privind T.V.A. - ul, că organele fiscale au făcut confuzie între exporturile făcute direct de contribuabil și exporturile în comision și că impozitul pe profit se cumulează și se evidențiază lunar.

Prin sentința civilă nr. 40/F/C din 26 martie 2002, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, a respins ca nefondată acțiunea reclamantei, reținând, cu privire la impozitul pe profit, că organele de control au interpretat corect prevederile legale aplicabile în speță.

Instanța de fond a reținut că societatea nu a încasat contravaloarea exportului în valută, astfel că în mod legal, organul de control a stabilit în sarcina sa suma de 550.997.802 lei, reprezentând impozit pe profit, rezultat ca urmare a recalculării impozitului pe profit la data de 30 noiembrie 2000, prin aplicarea cotei de 25% asupra contravalorii mărfurilor exportate încasate în numerar de la comisionar, precum și asupra contravalorii mărfurilor exportate și neîncasate.

Împotriva sentinței civile sus-menționate a declarat recurs SC B.M. SRL Râmnicu Vâlcea, criticând-o ca nelegală și netemeinică.

În motivarea recursului s-a susținut, în esență, că instanța de fond s-a pronunțat asupra impozitului pe profit, deși clarificarea situației acestuia depinde de modul de soluționare a capitolului privitor la T.V.A. și că pentru stabilirea corectă a situației de fapt se impune administrarea în cauză a unei expertize contabile.

Recurenta a mai susținut că are calitatea de comitent și nu de comisionar sau de exportator direct, astfel cum în mod eronat a reținut instanța de fond, iar în conformitate cu prevederile art. 7 din O.U.G. nr. 217/1999, contribuabilii care au încasat într-un cont bancar veniturile în valută realizate din exporturile mărfurilor, prin contract de comision, beneficiază de un impozit pe profit de 5%.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului se constată că recursul este întemeiat.

Se reține că SC B.M. SRL Râmnicu Vâlcea a formulat contestație împotriva măsurilor dispuse procesul-verbal nr. 425, încheiat în data de 22 ianuarie 2001, de către organele de control ale Administrației Financiare Drăgășani, privind virarea la bugetul statului a sumei totale de 820.499.223 lei, reprezentând 269.501.421 lei T.V.A. și 550.997.802 lei, impozit pe profit.

Prin decizia nr. 1761 din 31 octombrie 2001, Ministerul Finanțelor Publice a respins ca neîntemeiată contestația formulată de societate, pentru suma de 550.997.802 lei, cu titlu de impozit pe profit și a desființat capitolul din procesul-verbal de control contestat, privind T.V.A., urmând ca o altă echipă de control să procedeze la reverificarea T.V.A., datorată pentru aceeași perioadă, inițial verificată, cu respectarea prevederilor legale și a aspectelor reținute în respectiva decizie.

Soluția instanței de fond, de respingere a acțiunii reclamantei, este criticabilă în condițiile în care nu au fost administrate în cauză toate probele, necesare stabilirii corecte a situației de fapt și justei soluționări a pricinii.

Astfel, avându-se în vedere susținerile societății reclamante, în sensul că în contractele analizate de organele fiscale are calitatea de comitent, iar nu pe aceea de comisionar sau de exportator direct, se impunea ca respectivele contracte să fie prezentate ca probe în proces, pentru a se stabili cu certitudine natura acestora, cine a încasat veniturile în valută realizate din exporturile mărfurilor și sub ce formă au fost acestea încasate.

Se constată, de asemenea, că deși reclamanta SC B.M. SRL a criticat în întregime decizia Ministerului Finanțelor Publice, nr. 1761 din 31 octombrie 2001, instanța de fond nu a analizat decât aspectele referitoare la impozitul pe profit, fără să se pronunțe asupra soluției adoptată de Ministerul Finanțelor Publice în decizia contestată, în privința T.V.A., cu atât mai mult, cu cât reclamanta susține că desființarea capitolului din procesul-verbal de control privind T.V.A., are consecințe și asupra obligațiilor referitoare la impozitul pe profit.

Odată cu administrarea de către instanța de rejudecare, a unor probe suplimentare și anume, contracte și eventual, expertiză de specialitate, vor fi analizate și celelalte susțineri ale recurentei, cum ar fi aceea că ar fi achitat întreaga sumă datorată, reprezentând impozitul pe profit pentru trimestrul IV/2000, la bugetul statului, în termenul prevăzut de lege.

În consecință, avându-se în vedere considerentele prezentate, urmează ca recursul declarat în cauză să fie admis, cu consecința casării sentinței atacate și trimiterii cauzei spre rejudecare, la aceiași instanță.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Admite recursul declarat de SC B.M. SRL Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea, împotriva sentinței civile nr. 40/F-C din 26 martie 2002 a Curții de Apel Piteșt, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare, la aceiași instanță.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2003.