Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
SC S. SA a chemat în judecată Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, solicitând să fie obligat a-i acorda în concesiune, terenurile proprietate publică, situate în Portul Constanța.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a luat ființă prin H.G. nr. 19/1999, urmare a desființării fostei Întreprinderi de Exploatare Portuară Mărfuri Generale Constanța, alături de Administrația Portului Constanța – regie autonomă și alte patru societăți comerciale.
Potrivit Anexei 1 la H.G. nr. 19/1990, Administrația Portului Constanța are în administrare întreaga infrastructură portuară – diguri, cheiuri, bazine, șenale, teritorii câștigate asupra mării și o parte din suprastructură (platforme, magazii, instalații și utilaje, clădiri administrative, stații de transformare, grupuri sociale); în temeiul art. 5 din această hotărâre, SC S. SA a preluat prin procese-verbale, elemente de suprastructură, cum ar fi magazii, platforme și clădiri administrative, infrastructura rămânând în administrarea Administrației Portului Constanța, iar pentru infrastructură s-au încheiat contracte de închiriere.
Urmare a acțiunii de privatizare SC S. SA, conform rezoluției nr. 50087 din 28 aprilie 1998, a Camerei de Comerț, a devenit societate cu capital integral privat, fără a se include în capitalul social, valoarea terenurilor pe care își desfășoară activitatea.
La 3 iunie 2001 a solicitat Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, acordarea în concesiune a terenurilor proprietate publică, situate în perimetrul Portului Constanța, pe care își desfășoară activitatea, care îi sunt strict necesare realizării obiectului său de activitate, în temeiul art. 321 din O.G. nr. 88/1997, privind privatizarea societăților comerciale și a pct. 5 din Normele metodologice de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 450/1999, care reglementează concesionarea terenurilor proprietatea publică a statului; la 2 iulie 2001, cu adresa nr. 4071/SS, i s-a răspuns că în baza Legii nr. 219/1999 și H.G. nr. 517/1998, contractul de concesionare a terenurilor proprietate publică a statului a fost încheiat cu C.N. A.P.M. Constanța, pe o perioadă de 20 de ani și că se poate adresa acesteia pentru reglementarea activității societății pe terenul public al statului.
Încheierea contractului de concesionare cu C.N. A.P.M. Constanța reprezintă. Însă. o încălcare a dreptului său de a primi. direct în concesiune. terenul reprezentând domeniul public. pe care este situată suprastructura pe care o are în proprietate, ce îi este strict necesar pentru realizarea obiectului de activitate al societății; aceasta, cu atât mai mult, cu cât nici un act normativ în vigoare nu dă dreptul C.N. A.P.M. Constanța, de a subconcesiona teritoriul primit în concesiune de la minister.
S-a mai arătat că prin Decizia nr. 136 din 2 mai 2001, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a art. 40 alin. (1) fraza întăi din Legea nr. 219/1998 și, deci, autoritatea publică e obligată să-i atribuie direct, printr-un contract de concesiune, bunurile proprietate publică, având în vedere că lipsa concesionării blochează orice acces la sursele de creditare sau atragerea investitorilor străini.
Prin întâmpinare, Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței a arătat că, prin încheierea contractului de concesiune între minister și C.N. A.P.M. Constanța nu s-au încălcat prevederile O.U.G. nr. 88/1997, coroborate cu pct. 5 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 450/1999, ci, dimpotrivă, s-a aplicat Legea nr. 219/1998, respectiv art. 40, care prevede atribuirea directă prin concesiune, a bunurilor aparținând domeniului public, societăților comerciale sau companiilor naționale înființate prin reorganizarea regiilor autonome, care au avut în administrare aceste terenuri (C.N. A.P.M., înființată prin H.G. nr. 517/1998); în ce privește aplicarea O.U.G. nr. 88/197 și pct. 5 din Normele aprobate prin H.G. nr. 450/1999, acestea impun proceduri obligatorii ce trebuiau urmate de reclamantă, în sensul că înainte de privatizare trebuia să solicite atribuirea și să facă dovada că a obținut bunul și îi este strict necesar obiectului său de activitate; că, reclamanta nu s-a conformat art. 32 din O.U.G. nr. 88/1997 și art. 51 din Normele metodologice.
Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 229 din 15 noiembrie 2001, a respins acțiunea, cu următoarea motivare:
Potrivit Legii nr. 219/1999 – Anexa pct. 22, terenul în discuție face parte din domeniul public al statutului; în această situație, conform art. 40 din lege, bunurile proprietate publică a statului, se atribuie direct, printr-un contract de concesiune, societăților comerciale sau companiilor naționale ori societăților naționale înființate prin reorganizarea regiilor autonome, care au avut în administrare aceste bunuri, activități ori servicii.
Or, în cauză, C.N. A.P.M. Constanța a fost cea care prin lege a avut administrarea terenurilor ce făceau parte din domeniul public al statului, făcând parte din cele prevăzute de pct. 22 din Anexa la Legea nr. 219/1998 și, deci, era îndreptățită a le primi în concesiune.
Dispozițiile art. 321 din O.U.G. nr. 88/1997 și pct. 5 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin H.G. nr. 450/1999, se referă la procedurile ce trebuiau urmate de reclamantă, pentru atribuirea directă în concesiune a terenurilor, dacă aceasta le-ar fi avut în administrare, proceduri pe care reclamanta nu le-a îndeplinit, înainte ca terenurile să fie concesionate legal, C.N. A.P.M. Constanța, la 5 iunie 2001, conform art. 40 din Legea nr. 219/1998.
În fine, s-a reținut că, chiar dacă dispozițiile art. 40 fraza întâi din Legea nr. 219/1998, au fost declarate neconstituționale, de Curtea Constituționale, prin Decizia nr. 136 din 2001, concesionarea terenurilor domeniului public al statului, companiei naționale ce a avut singură în administrare terenul, nu este contrară legii, deoarece reclamanta nu a avut terenul în administrare și, deci, nu poate beneficia de concesionare directă.
Împotriva sentinței a declarat recurs, reclamanta, pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând aspectele invocate în acțiune, în raport cu care se susține: întâi, că actele normative aplicabile în cauză o îndreptățesc să primească direct în concesionare de la minister, terenurile publice pe care se regăsesc elemente de suprastructură pe care le are în proprietate și sunt necesare desfășurării obiectului de activitate; în al doilea rând, că prin concesionarea domeniului public către C.N. A.P.M. Constanța, se încalcă prevederile art. 1 pct. 2 din Legea nr. 219/1998, în baza cărora concesionarul primește bunul, activitatea sau serviciul public, cu obligația de a-l exploata; or, teritoriile câștigate asupra mării primite în concesiune nu sunt exploatate de către C.N. A.P.M.Constanța, ci sunt închiriate reclamantei; în al treilea rând, că dispozițiile art. 40 alin. (1) din Legea nr. 219/1998, au fost declarate neconstituționale și, deci, contractul de concesiune dintre Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței și C.N. A.P.M. Constanța, privind infrastructura portuară, pe care reclamanta are amplasate elemente de suprastructură, nu are temei legal; în al patrulea rând, că dispozițiile art. 32 din O.U.G. nr. 88/1997, cu modificările și completările ulterioare, permit acordarea terenurilor care alcătuiesc domeniul public al statului, printr-un contract de concesiune, direct societăților comerciale privatizate, care dețin astfel de terenuri, dacă acestea sunt necesare în vederea realizării obiectului de activitate, fără întocmirea unui studiu de oportunitate.
Recursul este nefondat.
În cauză, recursul este structurat pe aspecte de fond, care au fost invocate în acțiune, nu pe motive de casare din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Referitor la dispozițiile art. 321 din O.U.G. nr. 88/1997 și pct. 5 din Normele metodologice de aplicare a acestei ordonanțe, pe care reclamanta își întemeiază recursul, este de observat că acestea privesc procedurile ce trebuiau urmate pentru obținerea directă în concesiune a terenurilor, dacă le-ar fi avut recurenta în administrare, proceduri care nu au fost îndeplinite înainte de concesionarea terenurilor către A.P.M. Constanța; contractul de concesionare s-a încheiat între minister și A.P.M. Constanța, la 1 iunie 2001, iar recurenta a solicitat ministerului, concesionarea terenului, la 8 iunie 2001, deci după încheierea contractului nr. MM/2714 din 1 iunie 2001.
În ce privesc dispozițiile art. 40 fraza întâi din Legea nr. 219/1998, chiar dacă au fost declarate neconstituționale, se constată că nu afectează legalitatea concesionării terenurilor domeniul public al statului, întrucât C.N. A.P.M. Constanța a avut singură în administrare, terenurile; deci, în situația dată, recurenta nu a fost vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, pentru a fi incidente dispozițiile art.1 din Legea nr. 29/1990.
Este de observat, apoi, că titulara contractului de concesionare, respectiv C.N. A.P.M. Constanța, nu a împiedicat pe recurentă să-și desfășoare în continuare obiectul său de activitate.
Așadar, prima instanță a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză, reținând pe baza acestora că acțiunea este nefondată.
În consecință, recursul este nefondat și urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC S. SA Constanța, împotriva sentinței nr. 229/CA din 15 noiembrie 2001, a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ.
Pronunțată în ședințăa publică, astăzi 13 februarie 2003.