Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 31 ianuarie 2002, reclamantul S.I. a chemat în judecată U.A.R., solicitând, în temeiul Legii nr. 29/1990, anularea deciziilor nr. 1.094 și nr. 8.499 din 13 iunie și respectiv, 15 decembrie 2001, prin care i s-a respins cererea de primire în profesia de avocat, ca nelegale.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este absolvent al Facultății de Drept București, din anul 1971 și a funcționat în calitate de consilier juridic timp de peste 10 ani, încât, potrivit art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, modificată, refuzul de a fi primit în profesia de avocat, cu scutire de examen, este nejustificat.
Argumentul Comisiei Permanente și al Consiliului U.A.R., pentru respingerea cererii, nu are în opinia reclamantului, suport legal, deoarece obligativitatea depunerii cererii de primire în avocatură, cu cel puțin cinci ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, este ulterioară depunerii cererii, fiind prevăzută prin art. 28 alin. (9) din Statut, în vigoare din 31 mai 2001, iar, pe de altă parte, acest termen a și fost respectat.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 258 din 22 mai 2002, a admis acțiunea, a anulat actele administrative atacate și a obligat pârâta să emită, în favoarea reclamantului, decizia de primire în profesia de avocat, fără examen.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență, că potrivit art. 16 alin. (2) lit. b)) din Legea nr. 51/1995, cel care, anterior sau la data primirii în profesia de avocat, a îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar, consilier juridic sau jurisconsult, timp de cel puțin 10 ani, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen, iar reclamantul îndeplinește aceste condiții.
În ce privește temeiul juridic al deciziilor de respingere emise de organele de conducere ale Uniunii – art. 28 alin. (9) din Statutul profesiei de avocat - instanța a constatat că acesta este inaplicabil speței, întrucât textul invocat a intrat în vigoare după depunerea cererii de către reclamant, iar legea nu retroactivează.
Împotriva sentinței a declarat recurs U.A.R., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, conform art. 304 C. proc. civ.
În acest sens, prin motivele de recurs se susține că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, modificată, în sensul că a transformat „posibilitatea” primirii în avocatură, „în certitudine” și că „formula cu 5 ani înainte de pensionare” este un principiu aplicabil, „fiindcă profesia de avocat nu poate fi considerată o profesie a pensionarilor din alte profesii”.
Examinând sentința atacată în raport cu criticile formulate, probele administrate și dispozițiile legale aplicabile în cauză, Curtea constată că este temeinică și legală, iar recursul, nefondat.
Astfel, din conținutul deciziei nr. 1094 din 13 iunie 2001, a Comisiei Permanente a U.A.R., prin care a fost respinsă cererea reclamantului, de acordare a scutirii de examen, pentru primirea în profesia de avocat, rezultă că această soluție este întemeiată pe dispozițiile art. 28 alin. (9) din Statutul profesiei de avocat.
Același temei juridic este evocat și în decizia nr. 8499 din 15 decembrie 2001, a Consiliului U.A.R., prin care a fost respinsă contestația reclamantului împotriva actului administrativ anterior menționat.
Or, așa cum a constatat și prima instanță, textul în discuție care prevede obligativitatea depunerii cererii pentru primirea în avocatură „cu cel puțin cinci ani anterior împlinirii vârstei standard de pensionare în sistemul de pensii și asigurări din care face parte”, a intrat în vigoare la peste 3 luni de la data depunerii de către reclamant, a cererii.
Cum legea civilă nu retroactivează, măsura organelor de conducere ale U.A.R., de respingere a cererii și a contestației reclamantului, fundamentată pe norma juridică în discuție, este greșită.
În plus, din actele dosarului rezultă că la data depunerii cererii de primire în profesie – 27 februarie 2001, reclamantul nu avea împlinită vârsta de 60 de ani, încât, în raport cu vârsta standard de pensionare, de 65 ani și condiția celor cinci ani anteriori este îndeplinită.
Referitor la critica privind interpretarea art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, modificată, întrucât aceasta excede temeiul de drept al emiterii actelor atacate, examinarea sa devine inutilă.
În consecință, recursul se privește ca nefondat și ca atare, urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de U.A.R., împotriva sentinței civile nr. 528 din 22 mai 2002, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2003.