Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
SC C. SA București, la 22 noiembrie 2001, a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice, solicitând anularea deciziei nr. 1679 din 23 octombrie 2001 și a procesului- verbal nr. 301705 din 5 iulie 2001, prin care, această autoritate a administrației publice centrale a obligat-o să plătească la bugetul de stat, suma de 308.729.390 lei, reprezentând T.V.A., impozit pe dividende și majorări de întârziere.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că actele administrative atacate sunt nelegale, întrucât nesocotesc dispozițiile art. 4 parag. 6 lit. r) din O.G. nr. 70/1994, privind impozitul pe profit, ale art. 19 lit. b) din O.U.G. nr. 17/2000, privind T.V.A., precum și cele cuprinse în O.U.G. nr. 88/1997, modificată prin Legea nr. 99/1999, privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice.
Astfel, reclamanta susține că neadmiterea deductibilității T.V.A. din factura nr. 4091917/2001, este greșită, deoarece serviciile facturate de SC I.P. SA au contribuit la realizarea veniturilor și nici o dispoziție legală nu interzice unui agent economic să plătească în numele altui agent economic, servicii pe care, apoi, să le factureze societății în numele căreia a plătit.
În ce privește impozitul pe dividende, se afirmă că organele de contencios fiscal au interpretat eronat prevederile O.U.G. nr. 88/1997, modificată prin Legea nr. 99/1999, în sensul că facilitățile prevăzute de art. 19, nu-i mai sunt aplicabile, întrucât, chiar dacă textul invocat nu mai este în vigoare, contractul de privatizare a fost încheiat la data când norma juridică referitoare la facilități, era activă.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1625 din 13 iunie 2002, a admis acțiunea, așa cum a fost formulată, reținând, în esență, că reclamanta și-a calculat și dedus corect T.V.A., iar pentru dividendele repartizate Programului Acțiunilor Salariaților operează scutirea de plata impozitului, conform art. 19 alin. (4) din O.U.G. nr. 88/1997.
Împotriva sentinței a declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice.
Prin motivele de casare depuse la dosar, recurentul susține că hotărârea atacată este lipsită de temei legal (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), întrucât instanța de fond a făcut aplicabilitatea prevederilor art. 19 din O.U.G. nr. 17/2000, deși reclamanta nu a dovedit cu documente justificative că serviciile facturate de SC I.P. SA, i-au fost necesare pentru realizarea veniturilor.
Că, aceeași instanță, a apreciat greșit că scutirea de plată a impozitului pe dividende operează, și după modificarea art. 19 din O.U.G. nr. 88/1997, Legea fiscală modificatoare nr. 99/1999, privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, abrogând facilitățile acordate pe durata executării contractului.
Recursul este întemeiat.
Într-adevăr, art. 19 din O.U.G. nr. 17/2000, privind T.V.A., în vigoare la data efectuării controlului financiar, prevedea că pentru efectuarea dreptului de deducere a T.V.A. aferentă intrărilor, contribuabilii sunt obligați să justifice suma taxei, prin documente întocmite conform legii și că bunurile în cauză sunt destinate pentru nevoile firmei și sunt proprietatea acesteia.
Or, în cauză, probele administrate, inclusiv raportul de expertiză contabilă, dovedesc că din suma totală de 523.600.000 lei, reprezentând cheltuieli pentru cazare, telefon și diurnă, numai suma de 199.078.033 lei a fost utilizată pentru delegarea unui salariat al reclamantei, diferența acoperind cheltuielile cu persoane ce nu sunt în raporturi de muncă cu reclamanta.
Conform art. 4 din O.G. nr. 70/1994, cu modificările și completările ulterioare, cheltuielile de transport, cazare și diurnă efectuate de acționarul sau asociatul care nu are calitate de angajat, nu sunt deductibile.
Prin urmare, numai suma de 199.078.033 lei este deductibilă fiscal și corespunzător acesteia, T.V.A. de 19%, respectiv 37.824.826 lei.
Și cel de al doilea motiv de recurs este întemeiat.
Astfel, din dosarul cauzei rezultă că reclamanta-intimată, din profitul net aferent anului 1998, a repartizat în perioada august – decembrie 1999, dividende către Programul Acțiunilor Salariaților, fără a calcula, reține și vărsa, impozitul aferent la bugetul statului.
Întrucât la data la care s-a făcut repartizarea dividendelor, art. 19 alin. (4) din O.U.G. nr. 88/1997, fusese modificat prin Legea nr. 99/1999, în sensul că noua lege nu mai prevede scutirea de la plata impozitului pe dividende aferente acțiunilor deținute de Programul Acțiunilor Salariaților, în mod corect organele de control fiscal au obligat reclamanta să achite impozitul corespunzător, precum și majorările de întârziere aferente.
Față de cele anterior prezentate, urmează a se admite recursul, a fi casată hotărârea atacată și a se admite în parte acțiunea.
Vor fi anulate decizia nr. 1679/2001 și procesul-verbal de control nr. 267/2001, ale Ministerului Finanțelor Publice, în partea privind plata sumei de 37.824.826 lei, reprezentând T.V.A. deductibilă și a majorărilor de întârziere aferente acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 625 din 13 iunie 2002, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și în fond, admite în parte acțiunea, în sensul că anulează actele administrative atacate (decizia nr. 1679/2001 și procesul-verbal nr. 267/2001, ale Ministerului Finanțelor Publice), în partea privind suma de 37.824.826 lei, T.V.A. aferentă sumei de 199.078.033 lei și majorările aferente acestei sume.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2003.